Adrian Tănase, BVB:
Entuziasmul şi energia pozitivă generate de oferta şi listarea Hidroelectrica au pus România pe harta investitorilor instituţionali străini. Acestea s-au reflectat bineînţeles şi la nivel local unde interesul investitorilor instituţionali a fost extrem de ridicat, Hidroelectrica regăsindu-se în portofoliile celor mai importante fonduri de pensii şi de investiţii. Totodată, foarte mulţi români şi-au deschis cont de tranzacţionare din dorinţa de a avea în portofoliu acţiunea Hidroelectrica, o companie strategică pentru România.
Listarea Hidroelectrica a avut, încă din primele zile, o contribuţie serioasă la creşterea lichidităţii Bursei de Valori Bucureşti şi, în subsidiar, are şi implicaţii pozitive pentru economia naţională. Observăm că interesul investitorilor pentru companie este şi astăzi extrem de ridicat, Hidroelectrica fiind cea mai tranzacţionată acţiune de la BVB şi totodată cea mai mare companie în funcţie de capitalizare. Ea poate avea de asemenea un rol foarte important în potenţialul de promovare a pieţei de capital din România la statutul de piaţă emergentă din partea MSCI. Credem că mesajul cel mai important pe care Hidroelectrica îl oferă tuturor companiilor româneşti este că pot deveni lideri pe piaţa locală şi chiar regională, printr-un model solid de business, şi că investitorii din piaţa de capital, locali şi străini, pot finanţa şi susţine dezvoltarea celor mai ambiţioase planuri. Ne bucurăm să avem la bursă o companie de un asemenea calibru şi suntem încrezători că împreună, alături şi de ceilalţi parteneri ai noştri, vom reuşi să ducem piaţa de capital din România spre o nouă etapă de dezvoltare.
Karoly Borbely, CEO, Hidroelectrica:
Cea mai valoroasă companie a acestei ţări trebuie să facă tot posibilul ca acţionarii să fie mândri că au acţiuni la această companie nu doar pentru că primesc dividende, ci şi pentru că văd că activitatea acestei companii este în top. Asta înseamnă să facă investiţii, dezvoltări, activităţi de M&A şi altele. Hidroelectrica trebuie să continue acest parcurs inclusiv prin continuarea listării unui nou pachet la BVB.
Acesta trebuie să fie un headline pentru anul viitor pentru că o poveste de succes trebuie continuată în acelaşi ritm şi în acelaşi stil: să aducem beneficii pieţei de capital din România şi bineînţeles pentru acţionarul majoritar şi pentru cei 54.000 de investitori. Suntem transparenţi, ne dezvoltăm şi trebuie să continuăm.
Sebastian Burduja, ministrul energiei:
Hidroelectrica împlineşte un an de când s-a listat la Bursa din România. A fost rezultatul unui efort început în mandatul ministrului Popescu şi concretizat în primele săptămâni ale mandatului meu. Compania s-a apreciat cu peste 20% de la listare, faţă de preţul stabilit la IPO. A fost considerată una dintre cele mai de succes listări din lume în 2023. Prin această listare s-a demonstrat că şi companiile de stat, dacă sunt conduse corect şi îşi propun obiective, pot să fie atractive pentru investitori.
Hidroelectrica rămâne perla energiei româneşti şi sunt convins că, prin investiţiile pregătite în noi hidrocentrale şi în lucrările de retehnologizare, această companie va asigura în continuare stabilitatea sistemului energetic naţional şi va produce pentru români energie verde la un preţ corect. Consider că societatea are, în acelaşi timp, un potenţial semnificativ de a-şi diversifica sursele de producţie, fiind un partener ideal pentru sursele regenerabile, de exemplu. Această diversificare va sprijini consolidarea prezenţei şi creşterea cotelor de piaţă pe segmentul de furnizare a energiei electrice, cu beneficii majore pentru clienţii casnici şi cei industriali.
Virgil Popescu, fost ministru al energiei
Listarea Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie românească, s-a dovedit a fi un real succes. La un an de la IPO, investitorii au fost recompensaţi atât printr-o creştere a cotaţiei acţiunilor, cât şi prin dividende substanţiale, în condiţiile în care compania şi-a continuat în ritm alert investiţiile, cea din urmă fiind semnarea pentru retehnologizarea Vidraru, de peste 200 de milioane de euro, un obiectiv esenţial pentru sistemul nostru energetic, a declarat Virgil Popescu, fost ministru al energiei.
Felicit echipa Hidroelectrica pentru parcursul excepţional de pe piaţa de capital românească şi pentru rolul esenţial din piaţa românească de energie.
Sunt fericit că am contribuit, în calitate de ministru al energiei, la această listare numai la Bursa de la Bucureşti şi mă bucur că am demonstrat că putem avea succes printr-un parteneriat solid în care toţi actorii implicaţi- echipa Hidroelectrica, Ministerul Energiei, BVB,ASF, Fondul Proprietatea - au muncit pentru acest succes românesc.
Hidroelectrica este perla coroanei, este o companie verde şi trebuie să rămână verde, este o companie care a intrat cu succes pe piaţa de retail într-un moment în care am trecut printr-o criză energetică. Hidroelectrica a protejat populaţia prin preţuri accesibile ale energiei, dar în acelaşi timp a obţinut şi profit.
În noua mea calitate de europarlamentar, asigur companiile româneşti din energie de toată susţinerea mea şi voi avea mereu uşa deschisă pentru un dialog constructiv pentru o piaţă energetică românească de succes.
Alexandru Petrescu, preşedintele ASF:
Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti reprezintă un punct de referinţă pentru piaţa de capital din România, fiind cea mai mare ofertă publică iniţială realizată vreodată pe bursa locală şi una dintre cele mai mari din lume în anul 2023, cu o valoare de aproape 1,9 miliarde de euro. Acest demers a transformat peisajul pieţei locale de capital şi a reuşit să stimuleze semnificativ apetitul investitorilor de retail, dar şi al celor instituţionali, generând o încredere tot mai mare a românilor în mecanismele bursiere.
Odată cu listarea Hidroelectrica, piaţa de capital din România a câştigat vizibilitate atât pe plan internaţional, cât şi intern, numărul de investitori pe bursa locală atingând constant noi maxime istorice. Succesul listării Hidroelectrica reprezintă un impuls ferm pentru intrarea a noi jucători în ringul bursier, piaţa de capital având nevoie de o concurenţă puternică şi sănătoasă pentru a se putea dezvolta. Există premise să replicăm acest model de listare, chiar dacă de o anvergură diferită, având în vedere cerinţa din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de a aduce pe bursă noi companii cu capital de stat într-un orizont de aproximativ doi ani, dar şi posibilitatea companiilor de a folosi mecanismele de sprijin prevăzute în PNRR privind pregătirea pentru listare. Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca prioritate creşterea atractivităţii pieţei de capital, prin modernizarea constantă a cadrului de reglementare, astfel încât accesul la piaţă, atât pentru emitenţi, cât şi pentru investitori, să fie unul facil, dar şi sigur. De altfel, reiterăm angajamentul ASF de a implementa, printr-un proces amplu şi riguros, obiectivele evidenţiate în Strategia naţională privind dezvoltarea pieţei de capital din România pentru perioada 2023 - 2026, un pilon foarte important pentru dezvoltarea şi consolidarea pieţei de capital autohtone.
Gerke Witteveen, director general, NN Pensii:
Listarea Hidroelectrica este cel mai mare IPO din România până în acest moment şi, aşa cum era aşteptat încă dinaintea listării, Hidroelectrica a devenit unul dintre cei mai lichizi emitenţi de la BVB. Succesul acestui IPO a contribuit la dezvoltarea pieţei locale de capital, a impulsionat piaţa să obţină un randament bun în 2023 şi a atras un interes crescut din partea investitorilor instituţionali.
Mai departe, piaţa de capital din România are un potenţial important de dezvoltare prin atragerea cât mai multor companii locale pe bursă şi sperăm că succesul IPO-ului Hidroelectrica va creşte încrederea companiilor care explorează opţiunea listării în această alternativă viabilă de finanţare.
Johan Meyer, Fondul Proprietatea, unicul acţionar vânzător în IPO Hidroelectrica:
Performanţa Hidroelectrica este o dovadă a calităţii companiei şi a eforturilor depuse pentru a o pregăti să funcţioneze ca entitate listată. Eu şi echipa de la Franklin Templeton dorim să transmitem felicitări echipei de la Hidroelectrica pentru aniversarea unui an de la listare şi le dorim mult succes în continuare lor si tuturor actionarilor. Interesul semnificativ al investitorilor la momentul listarii, dar şi ulterior acestuia, confirmă statutul pieţei de capital din România drept o propunere viabilă şi atractivă pentru investitorii internaţionali şi locali.
Eforturile sustinute depuse cu privire la educaţia investitorilor oferă oportunităţi ample de dezvoltare pentru viitoarele listări, iar Franklin Templeton, în calitate de manager al Fondului Proprietatea, va continua să dea curs oricarei oportunităţi în acest sens
Mugur Popescu, director de investiţii, BCR Pensii:
Hidroelectrica s-a poziţionat de la început în top 3 BVB în termeni de capitalizare şi volum de tranzacţionare. Compania a confirmat aşteptările cu rezultate financiare record la finalul anului 2023 şi a remunerat acţionarii cu dividende importante în 2024. Deci am câştigat o companie blue-chip pentru piaţa de capital locală.
Listarea Hidroelectrica nu a rezolvat însă diversificarea sectorială relativ redusă la BVB unde sectorul energetic şi financiar ocupă încă ponderi foarte mari. Ar trebui continuat succesul Hidroelectrica, prin valorificarea unor pachete minoritare ale statului în companii listate şi listarea unor companii locale sau regionale. BVB ar trebui să se poziţioneze ca platformă de finanţare a planurilor de creştere a companiilor de stat sau private, eventual şi pentru extindere internaţională. De asemenea, ecosistemul fondurilor de tip private equity ar trebui să vadă BVB ca prima opţiune pentru exit pentru companiile din portofoliu.
Pablo Escondrillas, Citi:
Ne bucurăm să vedem o perioadă de mai mulţi ani cu o traiectorie pozitivă pentru piaţa de capital din România, cel mai important eveniment fiind IPO-ul şi performanţa Hidroelectrica. A fost cel mai mare IPO din ultimul an din Europa, dar pe lângă valoare, este important de subliniat că a avut şi continuă să aibă o performanţă foarte bună.
Ceea ce îmi place la evoluţia României este că de fiecare dată când are loc un IPO, o tranzacţie - fie că este o achiziţie sau o vânzare, apar noi investitori, ceea ce face ca următoarea tranzacţie să fie puţin mai uşoară. Investitorii se obişnuiesc să vorbească despre România şi devin din ce în ce mai familiarizaţi cu piaţa. şi cred că de asta are nevoie ţara: ca investitorii să se obişnuiască cu ea. în ultima perioadă, în România a fost mai multă activitate decât în multe dintre pieţele din jur, aşa că sperăm să putem păstra acest impuls.
Daniela Secară, director general, BT CP şi membru al CA al BVB:
Am câştigat o nouă apreciere pentru capacitatea pieţei de capital de a finanţa proiecte de anvergură. Listarea Hidroelectrica a adus România pe harta investitorilor internaţionali, iar toate eforturile stakeholderilor pieţei de capital trebuie să fie îndreptate spre accederea în indicele MSCI.
De asemenea, această listare a adus un număr impresionant de investitori retail către piaţa de capital, trend pe care l-am văzut în creştere de la listarea Hidroelectrica.
Alexandru Ilisie, director de investiţii, OTP AM:
Putem spune că listarea Hidroelectrica a fost cel mai important eveniment al bursei locale în anul 2023, poate chiar din istoria bursei locale, având în vedere nivelul de interes manifestat de către investitori. Acest interes ridicat poate fi pus şi pe seama faptului că această listare era aşteptată de mai mulţi ani, fiind amânată de mai multe ori, anul 2023 fiind anul în care s-au aliniat astrele astfel încât să asistăm la această listare. Interesul ridicat a adus subscrieri de peste 1,2 miliarde EUR din partea investitorilor de retail, o sumă record pentru piaţa locală.
De asemenea, şi interesul investitorilor instituţionali a fost unul ridicat. Un randament de peste 36% cu dividende incluse pentru Hidroelectrica, de la listare, este un randament extraordinar pentru orice investitor cu un orizont de timp mediu. Acest interes ridicat pentru oferta Hidroelectrica şi nivelul ridicat de suprasubscriere a făcut ca o mare parte din acei bani să se întoarcă în piaţa locală. Ulterior, distribuţia dividendului din partea Fondului Proprietatea a alimentat creşterea pe bursa locală. Nivelul de lichiditate s-a îmbunătăţit semnificativ pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, media zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni ajungând la 19,66 milioane EUR, cel mai ridicat nivel din istorie pentru tranzacţiile cu acţiuni pe piaţa principală. Acest nivel ridicat de lichiditate s-a păstrat şi în anul 2024, unde avem un nivel mediu zilnic de 15 milioane EUR, uşor mai mic decât nivelul de 16,6 milioane EUR înregistrat în anul 2007 (excluzând piaţa Rasdaq). După un an, putem vedea că interesul investitorilor de retail pentru investiţii pe piaţa locală s-a păstrat la un nivel ridicat, având aproape 200.000 de conturi de tranzacţionare pentru investitorii care aleg să investească direct pe bursa locală. Acest nivel ridicat al interesului se poate vedea şi în datele prezentate de către Asociaţia Administratorilor de Fonduri. în ultimele 12 luni, am văzut creşteri ale numărului de investitori, precum şi intrări nete atât în fondurile de acţiuni, cât şi în cele mixte (fonduri care au în componenţa lor atât acţiuni, cât şi obligaţiuni). Dacă este să analizăm ultimul an prin prisma companiilor din cadrul indicelui BET, putem observa că am asistat la creşteri generalizate, dacă ţinem cont şi de dividendele plătite de către aceste companii. Un număr de 18 companii din indicele BET au înregistrat creşteri la un an de la listarea Hidroelectrica. Tot acest entuziasm a făcut ca indicele BET calculat în dolari (USD), de la listarea Hidroelectrica, să înregistreze a treia cea mai mare creştere la nivel global, situându-se în spatele burselor din Pakistan şi Danemarca. Dacă este să ne uităm la indicele BET-TR (care conţine şi dividendele plătite de către companii), putem vedea că bursa locală a înregistrat a doua cea mai mare creştere la nivel global, situându-se în spatele bursei din Pakistan, cu o creştere în USD de peste 52%. Cu toate că am asistat la creşteri semnificative în ultimul an, iar multiplii de tranzacţionare ai companiilor locale sunt mai ridicaţi decât în trecut, încă nu este târziu pentru cineva care se hotărăşte să investească pe termen lung. ţinând cont că suntem la un maxim istoric, aceste investiţii ar putea fi făcute regulat (lunar), cu sume mici prin investiţii directe sau prin intermediul fondurilor de investiţii, astfel încât să evităm alocarea unei sume ridicate la aceste niveluri.
Alexandru Combei, director de investiţii BRD AM
Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti a fost cel mai mare IPO din regiune şi, probabil, cel mai mare de pe piaţa locală pentru o perioadă semnificativă. Deşi aşteptările iniţiale privind impactul asupra unei posibile treceri a bursei la statutul de piaţă emergentă conform MSCI erau mari, iar acest lucru încă nu s-a concretizat, IPO-ul a adus un val de efervescenţă locală, atrăgând investitori noi de retail şi adăugând un emitent major într-o piaţă caracterizată de o ofertă limitată de acţiuni lichide. Creşterea iniţială a lichidităţii şi a şanselor de trecere la statutul de piaţă emergentă au fost notabile, dar pe măsură ce ne-am îndepărtat de IPO, lichiditatea acţiunilor a scăzut. Un factor important a fost faptul că mulţi investitori au considerat deţinerea una de portofoliu, pe termen lung, şi astfel nivelul de lichiditate este redus. Tendinţa ascendentă a preţului acţiunii de la listare poate fi explicată prin mai mulţi factori: o evaluare corectă la IPO, un context favorabil pe pieţele externe şi locale, şi un an hidrologic benefic pentru Hidroelectrica, comparativ cu mediile istorice şi anul 2022. Pentru evolutia viitoare a companiei , o importanta deosebita va avea traiectoria pretului energiei electrice, pentru care perspectivele sunt momentan usor negative pe termen mediu (daca nu se materializeaza o alta perioada de constrangeri pe piata gazelor din Europa). Poate cel mai important aspect este că piaţa locală a arătat că are capacitatea de a susţine listări masive şi că bursa de valori este un actor important în finanţarea economiei locale. Aşteptăm cu nerăbdare si alte companii care să vină în ringul bursei.
Răzvan Paşol, CEO Patria AM:
Listarea Hidroelectrica rămâne un eveniment absolut remarcabil pentru piaţa noastră de capital. Bursa a câştigat o companie importantă dintr-un domeniu foarte actual şi relevant - producţia de energie regenerabilă. Publicul din România a obţinut posibilitatea de a investi în aceasta şi de a participa la performanţele sale. Iar compania a câştigat în vizibilitate şi potenţial de eficientizare suplimentară, după ce a ajuns în atenţia investitorilor. Toate acestea se reflectă în interesul pentru companie la tranzacţionare - H2O se află în topul lichidităţii la BVB şi a adus performanţe bune pentru cei care au investit în acţiunile sale. şi noi, la Patria Asset Management, ne bucurăm că putem oferi acţiunile companiei investitorilor prin cele două ETF-uri ale noastre. Sperăm ca exemplul acestei listări să fie urmat şi de alte companii interesante. Am văzut deja listarea Premier Energy şi sperăm să vedem cât mai multe listări similare, deoarece avem nevoie de o structură mai bogată de emitenţi la bursă.
Horia Gustă, AAF:
Dacă ne uităm după primul an cu Hidroelectrica listată, observăm că ideea de a investi la bursă şi în fonduri de investiţii (nu doar fonduri de investiţii de acţiuni) a devenit mult mai cunoscută. Este clar că Hidroelectrica a generat, în primul rând, notorietate. Această notorietate a generat interes şi, implicit, creşteri pentru foarte multe dintre acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. Cu câteva excepţii, aproape toate acţiunile au înregistrat creşteri de preţuri în ultimele 12 luni. Din punctul de vedere al indicilor bursieri, putem observa că toţi indicii bursieri au înregistrat creşteri semnificative. în cifre concrete, faţă de finalul lunii mai 2023 - conform datelor de la finalul lunii mai 2024 - există 34.578 investitori noi în fondurile de investiţii de acţiuni şi 182.031 investitori noi în toate fondurile de investiţii. Observăm astfel o creştere cu 36% a numărului de investitori în întreaga industrie în ultimele 12 luni. Aceasta reflectă un interes crescut şi o încredere sporită în piaţa de capital din România, stimulată de succesul listării Hidroelectrica.
Gabriel Aldea, şeful brokerilor Investimental:
Încă de la finalul IPO-ului Hidroelectrica impactul asupra bursei noastre a fost formidabil. Din punct de vedere al evoluţiei în ansamblu a pieţei, IPO-ul H2O a reprezentat trăgaciul pentru o perioadă de creştere accelerată - indicele BET-TRN a crescut din momentul ofertei cu peste 65%.
Listarea Hidroelectrica reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea pieţei de capital din România şi a plasat bursa românească într-o altă ligă din punct de vedere al percepţiei la nivel global, chiar dacă încă nu suntem oficial încadraţi în zona pieţelor emergente şi de către MSCI. Din punct de vedere al universului de investitori - IPO-ul a atras mulţi investitori noi atât locali cât şi străini dar şi importante sume noi de bani care împreună au contribuit la creşterea dimensiunii pieţei locale de capital. Ce am câştigat? Cuantificând impactul direct al listării Hidroelectrica putem spune că a contribuit decisiv la o dinamizare a pieţei, la creşterea lichidităţii acesteia şi la extinderea universului de noi investitori alături de sume importante de bani noi. în acelaşi timp, trăgând linie, consider că prin listarea H2O principalul câştigător este bursa românească, care beneficiază acum de o percepţie semnificativ îmbunătăţită şi de imaginea unei burse vii şi în dezvoltare. Iar potenţialul de creştere al BVB este văzut atât prin prisma creşterii valorii emitenţilor listaţi deja dar şi a unor noi listări pe care le poate face posibile economia românească. în urma listării H2O am câştigat încredere că la BVB se pot intermedia oferte de anvergură şi că avem toate ingredientele necesare pentru a face acest lucru şi în viitor. Unde mergem înainte de acum? Suntem în acest moment probabil cea mai interesantă piaţă din zona Europei Centrale din mai multe puncte de vedere iar Hidroelectrica a contribuit decisiv la cristalizarea acestei percepţii în rândul investitorilor globali. După momentul listării România a fost pusă pe harta multor fonduri globale iar acest lucru a fost confirmat cu ocazia IPO Premier Energy. Totuşi, pentru a capitaliza la maxim acest moment şi pentru a se menţine interesul pentru piaţa noastră sunt necesare şi alte listări sonore la BVB, în mod ideal şi din alte zone decât energie.
Alin Brendea, Prime Transaction:
Reuşita IPO-ului Hidrolectrica a adus încredere în piaţa bursieră, lichiditate şi aprecieri excepţionale pentru cursul multor acţiuni listate la BVB. Listarea Hidroelectrica a avut meritul de a dezvălui potenţialul Bursei româneşti. Până la acel moment, exista un echilibru accentuat între tabăra celor sceptici şi a celor optimişti privind posibilitatea ca pe piaţa locală să se poată desfăşura operaţiuni de calibru internaţional. Acum, după un an de la această operaţiune, putem afirma că Hidroelectrica a marcat schimbarea percepţiei marelui public despre investiţia la bursă. Trendul de creştere al numărului de investitori a accelerat, iar performanţa bursei locale în ultimul an este mai mult decât elocventă. Calculat în USD, pentru a menţine cel mai bun grad de comparabilitate, ascensiunea indicelui BET în ultimul an plasează piaţa românească pe podiumul aprecierilor bursei mondiale, după bursa din Zimbabwe şi Pakistan. Suntem cea mai performantă piaţă bursieră (Ă43% USD) din zona euro-atlantică, iar acest lucru este măsurat doar prin evoluţia cotaţiilor bursiere. între timp, emitentii incluşi în indicele BET au furnizat şi un dividend cu un randament mediu de circa 8%. Cu siguranţă, această performanţă se datorează popularizării pieţei locale cu ocazia IPO-ului Hidrolectrica în faţa unor noi investitori de calibru, care au adăugat România pe lista pieţelor investiţionale. Capitalizarea succesului listării Hidrolectrica nu trebuie să se oprească la aprecierea bursieră de excepţie din ultimele 12 luni; ea va trebui să rămână în istoria pieţei locale ca pasul decisiv pentru promovarea Bursei româneşti la un alt nivel calitativ - acel de piaţă emergentă. Există acum toate ingredientele necesare pentru a atinge acest statut, un boom de lichiditate generat de apariţia pieţei instrumentelor derivate va "impulsiona" piaţa locală la acest nivel. Listarea Hidroelectrica, o operaţiune bursieră mult aşteptată, va rămâne una dintre pietrele de hotar ale pieţelor investiţionale din România. Are meritul de a fi readus Bursa în atenţia publicului şi, mai ales, de a oferi mesajul corect despre ce înseamnă investiţia bursieră şi despre rolul pieţei bursiere în societate.
TradeVille:
Data de 12 iulie marchează un an de la debutul la tranzacţionare a Hidroelectrica - cea mai mare companie existentă din România şi un etalon al recordurilor de la BVB. Gigantul energetic a încheiat IPO-ul de anul trecut la un preţ de 104 RON/acţiune şi a închis prima zi de tranzacţionare cu un plus de 5.8%, cu un volum de tranzacţionare de 5.7 ori mai mare comparativ cu media zilnică de la BVB de până la listarea acţiunilor H2O. Capitalizarea companiei după prima zi de listare echivala cca. 1/2 din valoarea de piaţă cumulată a tuturor companiilor listate. Recorduri au fost înregistrate şi la TradeVille, care în perioada ofertei a realizat peste 6,200 de deschideri de cont şi cca. 33,000 de alimentări. Pe parcursul ultimului an, acţiunile H2O s-au tranzacţionat pe un trend ascendent, atingând un maxim pe 27 mai 2024, atunci când acestea au închis sesiunea de tranzacţionare la un nivel de 137.2 RON/acţiune (+31.9% vs preţul din ofertă). în prezent, acestea se tranzacţionează la un nivel de 127.4 RON/acţiune (+22.5% anual; -0.5% YTD). Acţiunile au suferit o scădere semnificativă în data de 7 iunie 2024, atunci când a fost „Ex-dividend“ pentru dividendul acordat de societate, care a avut un randament de 10.9% la data anunţului. Societatea a reuşit să aducă şi lichiditatea mult dorită pe piaţa din România. Astfel, în primele 6 luni ale anului 2024, volumul de tranzacţionare a crescut cu 25.6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, în timp ce valoarea tranzacţiilor a crescut de peste 2.2 ori - valori influenţate semnificativ de venirea H2O la BVB. în ultimele 12 luni, valoarea acţiunilor H2O tranzacţionate la BVB a reprezentat cca. 16.4% din valoarea totală de acţiuni tranzacţionată pe piaţa principală. Ce va urma? La prima vedere, perspectivele societăţii arată bine pentru viitor, având în vedere că energia produsă de centralele hidroenergetice este o soluţie durabilă a tranziţiei spre un viitor mai verde. La nivel macro, producţia de energie hidro a crescut cu 18% la nivel european, în primele 5 luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2023. Producţia mai mare de energie curată a permis în Europa reducerea producţiei generate din combustibili fosili cu peste 9%, ajungând la cel mai scăzut total cumulat pentru primele cinci luni ale anului cel puţin din 2015 - ceea ce ilustrează impactul companiilor de producere a energiei „verzi“ pentru mediu. Faţă de alte companii din sectorul de energie din România, H2O are un multiplu P/E de x9.6, puţin mai mic faţă de media de x10.8. Compania este mai „ieftină“ faţă de SNP (P/E x12.2), dar mai scumpă comparativ cu SNN (P/E x5.9) sau SNG (P/E x4.9). Pe termen scurt, totuşi, investitorii s-ar putea aştepta la o evoluţie mai slabă a preţului, având în vedere că estimarea de consens a pieţei cu privire la preţul acţiunilor H2O este mai mică faţă de preţul actual din piaţă. Astfel, conform unei agregări a datelor de la FactSet, preţul mediu estimat pentru acţiunile H2O este de 126.8 RON/acţiune - cu 0.9% mai mic faţă de ultimul preţ de închidere. La polul opus, analiştii de la Morgan Stanley sunt mult mai pesimişti, cu un preţ ţintă de doar 95 RON, venit după publicarea rectificării BVC.
Rareş Mihăilă, investestelabursa.ro:
îmi aduc şi acum aminte cum am stat până noaptea târziu în aşteptarea prospectului de listarea H2O. Tot procesul de listare a fost foarte bine construit iar faptul că FP a decis să pună la vânzare întreaga participaţie a fost un act de curaj. Valoarea subscrierilor din partea investitorilor de retail a depăşit toate aşteptările şi a fost pentru prima dată când micii investitori au dovedit că au forţă imensă şi pot subscrie chiar întreaga ofertă pusă la bătaie. Evoluţia cotaţiei H2O consider că a fost conform aşteptărilor. Dividendul oferit s-a ridicat de asemenea la nivelul aşteptărilor, fiind unul chiar generos. M-a surprins însă evoluţia ex-dividend. Având în vedere revizuirea în jos a bugetului pentru anul 2024, mă aşteptam ca după corecţia ex-dividend cotaţia H2O să fie penalizată din cauza perspectivelor pentru un 2024 cu un profit mai mic şi implicit un dividend mai mic în 2025. Nu a fost aşa, după câteva zile de uşoară scădere şi indicizie, cotaţia a revenit pe creştere şi acum testează nivelul de 128 lei/ acţiune. Strategia mea a fost să marchez profitul înainte de distribuirea dividendului în anticiparea unui 2024 cu rezultate mai slabe şi o posibilă evoluţie descendentă după corecţia ex-dividend.
Istvan Sarkany, investitor:
Raportat la bugetul de anul acesta nu pare foarte ieftină şi direcţia preţului pe termen scurt poate depinde de preţul energiei electrice, dar aici îi avantajează că au şi furnizare. în schimb, pentru investitorii care caută venituri anuale din dividende, dat fiind că distribuie un procent mare din profit, este o acţiune foarte bună de a parca o parte din capital
Mugur Tomiţă, investitor:
Consider că prima parte a primului an la bursă al Hidroelectrica, din punct de vedere al investitorilor de retail, a fost dominată de perspectiva dividendului semnificativ ce se anunţa a fi distribuit din profitul anului 2023. După vânzările speculative din prima lună, micii investitori au putut profita de trendul ascendent al preţului, susţinut de investitorii instituţionali care au fost nevoiţi să îşi refacă expunerea pe H2O după dezinvestirea Fondului Proprietatea. Pentru cei ce au ratat intrarea pe acest val de creştere, publicarea celor două rapoarte externe nefavorabile H2O, din luna ianuarie, a venit ca o gură de oxigen şi o bună oportunitate de investire, având în vedere şi proximitatea datei de distribuire a dividendului mult aşteptat. Personal, am lichidat deţinerea în emitent înainte de ex-date, având în vedere perspectivele ceva mai slabe privind profitul anului 2024. Voi reevalua această poziţie spre finalul anului, când vom avea, eventual, mai multe informaţii privind distribuirea profitului în 2025 şi numai dacă preţul se va corecta suficient pentru a asigura un randament mulţumitor, chiar dacă prevăd un dividend mai mic.