Special

„Vorbiţi din timp cu experţii în restructurare, cu banca, înainte să ajungeţi în insolvenţă“

Foto: Dragoş Savu

Foto: Dragoş Savu

Autor: Ioan Dornescu

20.05.2015, 00:07 132

Specialiştii în restructurare prezenţi ieri la conferinţa „Restructurarea - o măsură de însănătoşire a afacerii”, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu CITR, au căzut de acord că scăderea numărului de insolvenţe din ultima perioadă nu ar semnaliza o redresare a economiei, în contextul în care, la nivelul anului trecut, majoritatea firmelor care au apelat la această procedură sunt cu activitate zero.

Mai mult, consultanţii au atras atenţia că peste 50% din companiile relevante de pe piaţă sunt cu probleme financiare, iar reprezentanţii băncilor au recomandat antreprenorilor luarea de măsuri de redresare încă de la primele semne de înrăutăţire a situaţiei.

Totuşi, datele oficiale de la Statistică arată că economia a accelerat puternic în primul trimestru, făcând un salt surprinzător, de 4,3%, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

„Aproape 60% din companiile de impact din România se confruntă în prezent cu un impas financiar. Scăderea numărului de insolvenţe este un indicator cantitativ, neconcludent pentru starea economiei naţionale”, a declarat Andrei Cionca, CEO al CITR Group.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO