Special

Zece întrebări cheie despre impactul deciziilor summit-ului asupra României. GALERIE FOTO

Cancelarul german Angela Merkel (stânga) speră să o convingă pe Christine Lagarde, şeful FMI, să implice mai mult instituţia cu sediul la Washington în salvarea Europei

Zece întrebări cheie despre impactul deciziilor summit-ului asupra României

Autor: Gabriel Razi, Paul Comşa

28.10.2011, 00:06 1459

1. Decizia luată de liderii europeni este o veste bună pentru România?

Creşterea capacităţii fondului financiar de urgenţă la 1.000 de miliarde de euro este un pas înainte făcut de liderii europeni cu impact direct asupra încrederii investitorilor, spune Lucian Anghel, economist-şef al BCR.

"Impactul deciziei se va răsfrânge în mod direct asupra încrederii investitorilor. Încrederea este cel mai tranzacţionat instrument în acest moment. Dacă pieţele nu au încredere, te costă", explică el.

La rândul lui, Marius Olteanu, director executiv al societăţii de administrare SIRA, spune că jucătorii de pe bursele internaţionale dau semne de optimism ca urmare a semnalului de unitate politică la nivelul UE.

"Nu ştim însă nimic despre detaliile tehnice de implementare a deciziilor şi cu atât mai puţin dacă măsurile de salvare a Greciei vor funcţiona. Trebuie să vedem cum vor reacţiona agenţiile de rating la aceste decizii."

2. Ce înseamnă pentru băncile elene deciziile luate ieri de liderii europeni?

O parte dintre băncile greceşti vor fi naţionalizate de statul grec, conform declaraţiilor premierului elen George Papandreou.

Obligaţiunile greceşti vor fi reevaluate pe minus şi băncile care le deţin, mare parte elene, vor trece aceste pierderi în contabilitate. Ulterior pierderile ar putea fi transformate în credite subordonate sau convertite în acţiuni pentru ca băncile să se poată recapitaliza cu ajutorul pieţelor financiare.

"Cu siguranţă, băncile îşi vor asuma pierderi. Dacă vor putea, băncile se vor recapitaliza pe bază proprie, în caz contrar vor apela la ajutorul statelor şi abia apoi la fondul financiar de urgenţă de la UE (EFSF - n. red.)", spune Cătălina Molnar, senior economist la Royal Bank of Scotland.

Rămâne însă întrebarea: Până unde se va merge? Cât de mare va fi impactul?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO