ZF Analiza de luni. Olandezii sunt „unici“ şi „inovatori“ în lume cu grădinile urbane pentru autoconsum, iar românii, cu 2,9 milioane de gospodării care îşi fac propria mâncare, sunt consideraţi „subzistenţi“. Cum schimbăm eticheta?

♦ În suburbia Oosterwold din Olanda, un proiect considerat inovator im-pune ca 50% din proprietatea fiecărui locuitor să fie dedicată agriculturii urbane, un concept unic adoptat de comunitate, conform The Guardian ♦ În România, în orice gospodărie din mediul rural, dar şi din oraşele mici grădina din spatele casei asigură în sezon ceapă, salată, roşii, castraveţi, cartofi, ardei pentru consumul extins al unei familii ♦ Termenii care definesc cele două concepte sunt însă din lumi diferite: inovaţie pentru Olanda, subzistenţă pentru România ♦ „Fermele de subzistenţă nu produc doar pentru autoconsum, ci sunt o formă eficientă de producţie, având un surplus care poate fi valorificat. Sunt sisteme productive, cu un randament bun din punct de vedere energetic şi al consumului de resurse, care arată că agricultura ţărănească este viabilă şi sustenabilă, indiferent de scară“.

În casa Andreei, o româncă stabilită în Olanda, miroase a plăcintă cu dovleac, proaspăt coaptă, cu dovleac cultivat chiar de ea în grădina comunitară – un trend care a luat avânt în ultimii ani în Olanda. A produce pentru autoconsum este acum considerat „cool“ acolo şi un mod de viaţă sustenabil.

„Bunicii din partea mamei au locuit la ţară, iar când eram mică, eram mai inte­re­sa­tă să mănânc decât să grădinăresc. În schimb, bunica din partea tatălui locuia în Bu­cureşti şi avea întotdeauna ghivece cu ar-dei iuţi şi muş­cate pe pervazul ferestrei. Cred că microbul grădinăritului a venit de la ea“, spune Andreea, care până să se mute în Olanda nu avea experienţă în acest domeniu.

Acolo a observat că în grădinile olande­zilor aproximativ 50% din spaţiu este acope­rit cu dale, pentru a eficientiza mentenanţa şi a minimiza consumul de apă. Ulterior, a aflat despre existenţa „grădinilor comunitare“ şi s-a înscris pe lista de aşteptare, proces care poate dura până la trei ani pentru a obţine un loc disponibil. Astfel, în urmă cu patru ani, a reuşit să-şi amenajeze propria grădină.

Primul lucru pe care l-a plantat a fost leuşteanul, dificil de găsit în Olanda. Ulte­rior, a realizat că legumele din supermarket erau lipsite de gustul autentic al roşiilor de acasă. Astfel, pe lângă pasiune, dorul de casă a jucat un rol important în decizia de a culti­va pro-priile legume. Ea are 200 mp în gră­dina comunitară NTV de Windhoek din ora­şul Almere şi a plătit 250 de euro chirie pentru tot anul.

„Sezonul de grădinărit este destul de scurt aici, aşa că nu reuşesc să plantez tot ce mi-aş dori, dar mă pot lăuda cu aproximativ zece soiuri de roşii, două-trei soiuri de cas­tra­veţi, pepeni şi vinete – toate cultivate în seră. Pe lângă soiurile comune, îmi place să ex­pe­ri­mentez mereu cu ceva nou: anul acesta am avut roşii ananas, tomatillo, cucamelon, cas­tra­vete măslină şi vinete albe“, spune An­dre­ea, care s-a format ca jurnalist în România.

În grădina neacoperită cultivă aproxi­ma­tiv 15-20 de soiuri de căpşuni, trei tipuri de tufe de zmeură (asiatică, clasică şi portocal-ie) şi tot atâtea soiuri de mure şi coacăze. Pomii fructiferi nu lip-sesc nici ei: meri, peri, pruni, cireşi, iar ultima achiziţie a fost un kiwi. La sol, în straturi înălţate („raised beds“), plan­tează constant salate, spanac, ridichi, usturoi, ceapă, lobodă, mazăre, patru-cinci tipuri de fasole verde, varză, varză de Bruxelles, broc­coli, cartofi, porumb, dovlecei (zucchini) şi dovleci de plăcintă. „Doar ce am de pregătit o tartă cu dovleac din grădină.“

Gospodărie din Olanda

„Aş zice că grădinăritul e un hobby foarte răspândit, în comparaţie cu alte ţări. Un hobby util. E ceva ce copiii învaţă în şcoli încă de la vârste mici. Fiul meu a cules legu­me din grădina şcolii şi a făcut sa-lată şi supă de legume în bucătăria şcolii, alături de învă­ţă­toare şi colegi – are patru ani şi jumătate“, spune românca mutată în Olanda.

În schimb, în România, în mediul rural, unde 2,9 milioane de gospodării cultivă pentru propriul consum pe terenuri de până la 2 hectare, această practică este văzută ca o „agricultură de subzistenţă“. Cum schimbăm percepţia şi trecem de la eticheta negativă la o abordare sustenabilă şi modernă? „Fer­me­le de subzistenţă nu produc doar pentru au­to­consum, ci sunt o formă eficientă de pro­ducţie, având un surplus care poate fi valo­rificat. Sunt sisteme productive, cu un ran­dament bun din punct de vedere energe­tic şi al consumului de resurse, care arată că agricultura ţărănească este viabilă şi suste­na­bilă, indiferent de scară. Totuşi, încă trebuie să lucrăm mult la schimbarea percepţiei publice. Cuvântul «subzistenţă», de fapt, nu înseamnă doar limitarea la supravieţuire, ci este un model de agricultură care poate fi viabil“, spune Raluca Dan, membră a aso­ci­aţiei ţărăneşti Eco Ru-ralis, care funcţio­nează la nivel naţional şi are peste 13.000 de mem­bri în toate judeţele ţării.

Mai mult, ea consideră că, dincolo de schim­barea percepţiei privind producţia pen­tru propriul consum în mediul rural, aso­ciaţia încurajează cetăţenii din oraşe şi din zo­nele periurbane care doresc să cultive plan­te cu rol agricol, nu doar decorativ, să adopte acest tip de grădinărit, deoarece este atât educaţional, cât şi util. Apoi, ea crede că spaţiile verzi din oraşe nu trebuie să fie des­tinate doar plantelor ornamentale şi spaţiile nefolosite încă pot fi date cetăţenilor de au­to­­rităţile care vor să sprijine astfel de iniţiative.

„Suntem îngrijoraţi că urba­niza­rea trans­formă zonele rurale pe­riferice ale marilor ora­şe, betonând pământul agri­col, fără a crea, în inte­ri­o­rul noilor cartiere, spa­ţii pen­tru grădini sau pieţe unde micii pro­ducători să poată vinde şi hrăni aceste noi zone ur­bane. A­cest trend trebuie anali­zat cu atenţie, pentru că este du-rabil, iar orice iniţiativă de acest tip este binevenită şi sprijinită de noi. Am donat seminţe şcolilor şi proiectelor de grădini urbane din întreaga ţară şi vrem să continuăm acest lucru“, a precizat Raluca Dan.

În luna octombrie, primăria din Oradea a obţinut un proiect european de 123,5 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro) pentru ame­na­ja­rea grădinii urbane Nufărul, în care cetăţe­nii să-şi poată cultiva fructe, legume sau plante aromatice pentru ei înşişi. Totodată, până acum, au fost amenajate mai multe grădini comunitare în Bucureşti, printre care Liva-da Comunitară Mărţişor, Grădina Is­torică, Grădina din Gura Siriului, Grădi­nescu, în care cetăţenii au pomi şi arbuşti fructiferi, legume, plante aro­ma­tice şi flori. 

În suburbia Ooster­wold din Olanda, un proiect considerat ino­vator im-pune ca 50% din proprie­tatea fie­cărui locui­tor să fie dedicată agri-culturii urbane, un concept unic a­doptat de co­mu­nita­te, conform The Guar­dian. 

Astfel, pen­tru cetă­ţeni reprezintă un stil de viaţă sustenabil.

„Grădinăritul nu e doar «cool» în Olan­da, e şi sănătos şi nu doar din punct de vede­re fizic. Sunt studii care arată că sănăta­tea mentală se îmbunătăţeşte atunci când lucrezi pământul. Cred că în România putem învăţa din modelul olandez, dar trebuie să fim dis­puşi să facem schimbări. Cu ajutorul auto­ri­tă­ţilor locale şi cu implicarea co-munităţii, lu­crurile pot deveni nu doar «cool», ci şi profi­ta­bile“, a spus Andreea, româncă din Olanda.

În prezent, România este pe primul loc în UE la livezile de pruni şi are jumătate din producţia totală a UE, pe locul trei în UE la cultur-ile de mere şi roşii după suprafaţă dar vinde în supermarketuri produse din Olan­da, Grecia sau Polonia, ţări cu o productivi­tate şi o com-petivitate mai crescute.

Gospodărie din România (comună din Timiş)

România se numără printre ţările euro­pene cu cel mai mare potenţial agricol, ocu­pând locul şase în UE ca suprafaţă agricolă. Cu toate acestea, există o discrepanţă mare între potenţialul agricol şi perfor-manţa eco­nomică. De exemplu, Olanda, cu doar 1,1 mi­li­oane de hec-tare, generează o valoare adău­gată în industria alimentară de 12,4 miliarde de euro. În schimb, România, cu 13,9 mili­oane de hectare, obţine o valoare adăugată de doar 1,79 miliarde de euro, conform datelor Eurostat.

Aceste statistici arată necesitatea ur­gen­tă de a creşte valoarea adăugată în sectorul agricol din România. Dacă fermierii români ar reuşi să atingă nivelul de intensitate agri­co­lă al Olandei, industria alimentară româ­nească ar putea deveni un motor economic major, cu o valoare adăugată estimată la peste 100 de miliarde de euro, depăşind cu mult modesta sumă de 1,79 miliarde de euro din prezent. 

În plus, România deţine aproximativ 31% dintre fermele înregistrate în Uniunea Europeană, dintr-un total de 9,1 milioane de exploataţii agricole. Cu toate acestea, agri­cul­tura românească se confruntă cu un para­dox: deşi, pe hârtie, cifrele ne plasează a­proa­pe de ţările din Vest, realitatea din teren este cu totul alta şi e nevoie de o schim-bare clară. Aproape un sfert dintre gospodăriile din România nu îşi permit să aibă pe masă, o dată la două zile, carne sau o alternativă ve­gană care să le ofere proteine. Aceste date în­tre potenţialul agricol uriaş al ţării şi difi­cul­tăţile economice ale populaţiei arată provo­că­rile sectorului agricol şi ale economiei rurale.

România şi Olanda în agricultură

► România se află pe locul 6 în topul celor mai mari cultivatori de legume din UE şi pe locul 7 în după suprafeţele acoperite cu livezi de fructe, înaintea Olandei, în 2023. Însă, mai mult de 25% din legumele consumate în România şi 40% din fructe vin acum din import. Un român mănâncă 112 kg de fructe şi 170 kg de legume într-un an.

► La suprafaţa cultivată cu roşii, România se află pe locul 4 în UE, cu 17.500 de hectare, în timp ce Olanda nici măcar nu intră în top zece, cu 1.700 de hectare. Însă, în 2023, România a importat 93.000 de tone de roşii, din care 3.400 au fost din Olanda. Spre compa-raţie, România a exportat 3.700 de tone de roşii şi doar 5 tone în Olanda.

►România se află pe locul 3 în UE la suprafaţa cultivată cu castraveţi, de 4.000 de hectare, în timp ce Olanda are numai 660 de hectare. La acest capitol, stăm bine şi la exporturi, circa 40.000 de tone de castraveţi româneşti trecând graniţele ţării anual, iar peste 300 de tone ajung în Olanda.

► La suprafaţa cultivată cu ceapă, Olanda este, de departe, liderul UE, cu 35.000 de hectare, dar România se află în top zece, pe poziţia 6, cu 15.000 de hectare. România importă 80.000 de tone de ceapă, iar 30% din această cantitate vine din Olanda.

► România se află pe locul 6 la suprafaţa cultivată cu morcovi, având aproape 7.000 de hectare, şi se „bate“ cu Olanda pentru a intra în top 5, diferenţa fiind de numai 800 de hectare. România importă peste 70.000 de tone de morcovi, iar Olanda asigură 20% din cantitate.

► România este cel mai mare producător de prune din UE şi realizează jumătate din producţie. În Olanda, anul trecut, România a exportat 570 de tone de caise, cireşe, piersici şi prune, de trei ori mai multe decât în 2022.

► România se află pe locul 8 în UE la suprafaţa cultivată cu nectarini şi piersici, de 1.800 de hectare. Olanda, în schimb, are o suprafaţă nesemnificativă.

► România este pe locul 3 la suprafaţa cultivată cu mere în UE şi pro-duce 5% din total, iar Dâmboviţa este unul dintre judeţele care duc mai departe povestea celebrului „Frumos de Voineşti“. Cu toate acestea, România nu exportă nici măcar un măr în Olanda, dar în 2023 a importat circa 16.500 de tone, adică peste 800 de camioane.

► România se află pe locul 5 în UE la producţia de struguri, cu peste 800.000 de tone, în timp ce Olanda are numai 2.500 de tone. În Olanda, din această cantitate, România trimite numai 500 de tone, adică 0,06% din producţia totală. 

► La producţia de pepene galben, România se află pe locul 4 în Europa, iar la producţia de pepene verde se află pe locul 7. Însă, în 2023, România a exportat doar 140 de tone în Olanda şi a importat din această ţară o cantitate de zece ori mai mare.

► În 2023, România a importat din Olanda produse alimentare, băuturi şi tutun în valoare de 294 de milioane de euro şi a exportat 140 de milioane de euro, iar astfel avem un deficit de peste 150 de milioane de euro.

► România produce cea mai curată mâncare din UE, dar e insuficientă pentru a-şi hrăni populaţia. Astfel, importă, în principal, din Germa-nia, Italia, Olanda, Belgia şi Austria, ţări care consumă până la de 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât noi. Olanda este ţara cu cel mai mare consum de pesticide per hectar din UE, peste 10,86 kg, pentru că, deşi are puţin teren agricol, prin investiţia în tehnologii a devenit o fabrică imensă de mâncare. 

SURSE: INS, Eurostat, Trade Map