Ştiri purificate de Philips

Euroins România, jucător important în piaţa locală de asigurări, închiriază 2.500 mp de birouri în proiectul J8 Office Park dezvoltat de Portland Trust în apropiere de staţia de metrou Jiului din Capitală

Euroins România, jucător important în piaţa locală de asigurări, închiriază 2.500 mp de birouri în proiectul J8 Office Park dezvoltat de Portland Trust în apropiere de staţia de metrou Jiului din Capitală
07.09.2021, 11:59 940

Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust anunţă închirierea unei suprafeţe de 2.500 metri pătraţi, situată în clădirea A din proiectul J8 Office Park, către Euroins România, jucător important în piaţa locală de asigurări.

Compania pregăteşte luna acesta finalizarea construcţiei complexului de birouri localizat în imediata apropiere a staţiei de metrou Jiului, în cartierul Bucureştii Noi din Capitală, unde aproximativ 55% din cei 44.000 metri pătraţi ai clădirii A au fost preînchiriaţi către Ubisoft Bucureşti, dezvoltatorul de jocuri video, care  îşi va amplasa aici sediul regional.

Euroins devine astfel cel mai nou chiriaş al J8 Office Park, urmând să ocupe aproape în întregime etajul al doilea din clădirea A.

“Tranzacţia reprezintă un semnal al reînnoirii interesului chiriaşilor pentru spaţiile de birouri noi, care asigură un mediu sănătos şi conform normelor ESG (Environmental, Social, and Governance), prin care sunt respectaţi factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă corporativă”, spun reprezentanţii Portland Trust.

Potrivit acestora, cea mai mare parte a parterului clădirii A a fost deja închiriat mai multor furnizori de servicii de retail printre care Mega Image, care va ocupa 500 mp, un magazin al reţelei de cafenele Coffee Island, un restaurant Stradale care se va întinde pe o suprafaţă de 600 mp, precum şi un magazin al lanţului de brutărie artizanală, Pain Plaisir. 

De asemenea, producătorul de bucătării la comandă, Bismobil Kitchen, va deschide un showroom cu suprafaţa de 290 metri pătraţi, aflat în imediata vecinătate a cabinetului veterinar Mobile Vet, care va oferi atât servicii medicale, cât şi produse pentru animalele de companie, comercializate într-un magazin de 140 metri pătraţi. Tot la parterul clădirii A, va fi amplasată o unitate Xpress, în zona recepţiei, de unde vor putea fi achiziţionate produse de convenienţă, presă, produse alimentare şi băuturi, în regim “to go”. 

Printre chiriaşii clădirii A se găsesc mai multe nume importante din domeniul medical şi sport, printre care World Class România, lider de piaţă în industria fitness-ului, care va ocupa o suprafaţă de 1.400 mp, la parter şi la etajul 1. Medicover va oferi servicii medicale într-o unitate de 235 mp, iar clinica Medy Sportline, care va ocupa 330 mp, va oferi servicii de fizioterapie, kinetoterapie şi masaj corporal.

„Proiectul J8 a atins un nou nivel de performanţă, în ceea ce priveşte normele ESG, cu o calitate foarte bună a aerului şi standarde de igienă aproape de exigenţele standardelor medicale. În primăvara lui 2020, am reproiectat specificaţiile MEP, care vizează standardele de inginerie mecanică, electrică şi sanitară, astfel încât acum să putem respecta cele mai înalte şi mai exigente cerinţe corporative. Astfel, suntem gata să oferim cele mai bune condiţii de pe piaţa locală în ceea ce priveşte mediul de lucru, odată cu reîntoarcerea oamenilor la munca de la birou”, spune Robert Neale, director general al Portland Trust.

Portland Trust este activ în Europa Centrală şi de Sud-Est de peste 20 de ani, Ro­mânia şi Cehia fiind pieţele care au con­cen­trat cele mai mari investiţii ale dez­vol­tatorului imobiliar.

Proiectul J8 Office Park este cel de-al optulea proiect major de birouri al Portland Trust şi este dezvoltat în asociere cu ARES Management Corporation, un manager global de investiţii şi active alternative autorizat de Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din S.U.A. (SEC – Securities and Exchange Commission), care administrează active în valoare de aproximativ 145 miliarde de dolari şi are peste 900 de angajaţi.

AFACERI DE LA ZERO