♦ Creşterea pieţei de transport rutier de mărfuri, care a înregistrat volume mai mari în acest an şi pe fondul războiului din Ucraina, dar şi întârzierile cu care sunt livrate camioanele noi au crescut preţul camioanelor second-hand şi cu două cifre, potrivit transportatorilor.
„Piaţa de transport rutier de mărfuri se mişcă, volumul de mărfuri este mare, iar transportatorii mici şi mijlocii caută să cumpere camioane pentru a susţine creşterea. Un camion nou se livrează în mai mult de un an, aşa că achiziţionează camioane second-hand. Noi am vândut 30 de camioane second-hand către jucătorii mai mici. Avem în parc Mercedes şi Volvo. Cine poate să susţină businessul acum are de câştigat, iar toată lumea trage acum să crească. Trebuie să ne adaptăm la condiţiile din piaţă, la criza prin care trecem“, a spus pentru ZF Cătălin Lazăr, directorul comercial al International Lazăr, specializat în transport de mărfuri, cu 250 de camioane şi afaceri de 42 mil. euro anul trecut. Compania şi-a crescut afacerile cu 20% în prima jumătate a acestui an. Volume mari de mărfuri sunt la clienţii hipermarketuri, retail, bere, auto.
„Criza generală de aprovizionare şi durata mare de livrare a unui camion nou, de peste un an, pun presiune în piaţa second-hand, unde preţurile la camioane au crescut cu peste 30% faţă de anul trecut, când nu aveam această criză. Am vândut şi noi 10 camioane second-hand care erau de back up“, a spus Mircea Vlah, directorul general al Dumagas Bucureşti, unul dintre cei mai mari transportatori de marfă de pe piaţă, controlat de fondul de investiţii Bancroft.
Un camion second-hand Mercedes-Benz se vinde şi cu 105.000 de euro, faţă de 80.000 de euro înainte de criza semiconductoarelor.
Pe piaţa locală de transport rutier de mărfuri activau în total 40.528 de firme anul trecut, cu afaceri totale de 54,6 miliarde de lei (11 miliarde de euro), în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior. Deşi cifra de afaceri a fost în creştere, numărul de firme s-a redus anul trecut la 40.528, arată aceeaşi sursă.
Provocările principale pe această piaţă rămân întârzierile cu care sunt livrate camioanele din cauza crizei cipurilor şi creşterea preţului combustibilului.
Scumpirea motorinei şi inflaţia vor pune din nou presiune pe piaţa camioanelor, după doi ani în care aceasta s-a confruntat cu efectele pandemiei şi cu criza microcipurilor. Pe de altă parte, nevoia de transport poate susţine investiţiile, mai ales în contextul inflaţiei.
„Este posibil ca din cauza inflaţiei companiile să investească mai mult în utilaje. Am văzut anul trecut, dar şi în 2022 o cerere mare pentru vehicule comerciale. Nu am simţit niciun recul pe această piaţă, cu atât mai mult că inflaţia estimată este una de două cifre, iar acest lucru va stimula achiziţia“, a spus Andrei Gagea, directorul general al Iveco România.
Pe de altă parte, potrivit statisticilor europene, un litru de motorină costa pe 25.04.2022 cu 59% mai mult decât cu un an în urmă, această scumpire, similară şi în Cehia, fiind cea mai mare înregistrată în ultimul an la nivelul UE. Şi la benzină România a bifat unul dintre cele mai agresive ritmuri de creştere în perioada analizată, de 39%, fiind devansată de Bulgaria, Cehia şi Austria.
„Noi mai venim şi cu vehicule cu combustibili alternativi - gaz natural comprimat sau gaz natural lichefiat. Vehiculele alimentate cu CNG se vând pentru utilizare domestică, cu utilizare regională, având autonomie mai mică. În România există trei minireţele în jurul unor oraşe. În cazul celor alimentate cu gaz natural lichefiat, acestea sunt cumpărate pentru a fi utilizate în Europa de Vest - asigură o autonomie de peste 1.200-1.300 km, iar acolo există stimulente financiare pentru transportatorii care le utilizează. În România însă nu există nicio staţie. Cele mai apropiate sunt în Bulgaria la Ruse, în Ungaria şi spre Europa de Vest.“
Andrei Gagea, directorul general al Iveco România: Este posibil ca din cauza inflaţiei companiile să investească mai mult în utilaje. Am văzut anul trecut, dar şi în 2022 o cerere mare pentru vehicule comerciale.
„Există discuţii, interes pentru investitori de a realiza astfel de staţii şi până la final de an vor fi şi la noi astfel de unităţi. Şi scumpirea motorinei va redirecţiona companiile de transport către alternativ, mai ales că toate costurile cresc“, a spus Andrei Gagea.
El a subliniat că după un prim trimestru în care piaţa revenea la volumele de dinainte de pandemie, mai ales cu o criză a componentelor electronice pe final, războiul a adus un nou şoc în piaţă.
„Este dificil de estimat cum va evolua piaţa în 2022. Înainte de război eram convinşi că vom vedea o creştere deoarece ieşeam din pandemie, apetitul pentru consum era mare. Acum nu vedem o scădere drastică a cererii pentru camioane, dar sunt semne că va exista o încetinire a cererii, dar volumele vor fi în cel mai rău caz la volumele din 2021. Iveco va urma acelaşi trend. Am avut o cotă de piaţă de 18% pentru toate gamele de vehicule. Anul 2021 a fost unul bun din punct de vedere al evoluţiei vânzărilor vehiculelor comerciale în România. Per total făcând un mix între segmente, piaţa a înregistrat o creştere de 24% faţă de 2020, primul an pandemic. Am văzut o creştere pentru vehicule comerciale pe toate segmentele, de la cele uşoare şi grele“, a spus directorul Iveco.
Cea mai mare creştere a fost pe segmentul vehiculelor grele pentru transport internaţional - capetele tractor. Acest segment a urcat cu 35% anul trecut. Aceasta este legată de cererea de transport de mărfuri, legată la rândul ei de creşterea consumului.
Vom vedea vânzări de flote de vehicule comerciale electrice atunci când şi infrastructura de încărcare se va uniformiza. Acum avem comenzi din partea firmelor mici.
Antreprenorii sunt primii care au comandat utilitare electrice, în condiţiile în care aceştia pot gestiona mai bine încărcarea acestora, în timp ce pentru flote mari companiile trebuie să investescă şi în mai multe puncte de încărcare.
Prezenţa rezervei de putere în infrastructura de curent electric şi investiţiile în staţii de încărcare pentru maşini electrice vor permite în următorii ani şi vânzările de flote de maşini electrice. Până atunci şi pe segmentul utilitarelor vânzările vor evolua ca şi în cazul autoturismelor electrice.
„Electrificarea va veni cu acest cost mai mic. Primele comenzi sunt din partea unor firme mai mici, nu din Bucureşti, care au comandat Transit Electric. Nu sunt multe, dar firmele mici au răspuns primele. Depinde mult de activitatea firmei, de câte maşini are, de dimensiunea flotei, de cum va folosi sau cum foloseşte flota, kilometri parcurşi, tipologia businessului. Dacă pe autoturisme există un istoric pe partea de electric, la comerciale abia acum începem. Noi ne aşteptăm ca cererea să vină din partea celor cu distribuţie locală, în oraş. Pe vehicule comericale va avea acelaşi trend ca pe autoturisme - versiunea electrică“, a spus Roxana Capătă, acting managing director la Ford România.
Lansarea de utilitare electrice pe piaţa locală coincide acum cu creşterea preţului motorinei, dar şi cu scumpirea energiei electrice. Pe de altă parte, jucătorii din industrial şi logistică au demarat din acest motiv investiţii în instalarea de panouri fotovoltaice pentru a reduce costul cu energia electrică. Odată cu acestea, investesc şi în staţii de încărcare pentru maşini electrice. „Creşterile vor fi mari pe utilitare electrice, dar pe volume ponderate. Nu vom vedea flote de 300 de unităţi la început, spre exemplu. Volumele pot creşte şi pe comerciale, şi pe turisme atunci când, şi infrastructura va fi uniformizată şi structurată. Avem acum în plan proiecte-pilot pentru firmele de curierat pentru ca acestea să vadă produsul, dar şi noi pentru a vedea care sunt nevoile din piaţă“, a spus Roxana Capătă.
Prima utilitară electrică a Ford, lansată după crearea diviziei Ford Pro care cuprinde vehiculele comerciale ale constructorului american este E-Transit, care vine cu o autonomie de 317 kilometri. Odată cu acestea sunt implementate şi sistemele telematice, prin care compania va putea gestiona flota, iar Ford va putea veni cu sugestii legate de mentenanţa maşinilor.
Roxana Capătă, acting managing director la Ford România: Electrificarea va veni cu acest cost mai mic. Primele comenzi sunt din partea unor firme mai mici, nu din Bucureşti, care au comandat Transit Electric. Nu sunt multe, dar firmele mici au răspuns primele.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE