Trimestrul al treilea a adus o activitate crescută pe sectorul spaţiilor industriale, unde companiile din retail şi servicii aferente, respectiv curierat şi logistică, au închiriat peste 300.000 mp, având o pondere de 50% din totalul tranzacţiilor, dublu faţă de anul 2015.
„Ne aşteptam ca 2020 să fie unul foarte bun, dacă nu chiar unul record din punctul de vedere al închirierilor. Avem în acest moment cifre pe 9 luni unde vorbim de 600.000 mp închiriaţi. Noi ne aşteptăm la 150.000 mp închiriaţi în trimestrul al patrulea, ce ar duce suprafaţa totală la 750.000 mp. Numai noi avem 100.000 mp mandatate pentru retaileri care vor să închirieze spaţii industriale, iar cele mai multe se vor închide până la finalul anului. 2017 şi 2018 cu 650.000 mp au fost anii record până acum. Cu menţiunea că asta se datorează retailului care a crescut ca pondere în ultimii 5 ani, de la 25% în 2015 la 50% acum. Asta pentru că stocul de retail modern, alături de FMCG a crescut cu 2 mil. mp în această perioadă“, spus Răzvan Iorgu, managing director al companiei de consultanţă imobiliară CBRE.
În plus, o altă sursă de creştere a fost comerţul online, care a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani, de la 3,5 mld. euro în 2015 la 18 mld. euro anul acesta.
„Industrialul este acum vedeta pieţei de real estate, vorbim de o creştere a comerţului online în România, o creştere chiar accelerată şi de producţie şi retail de contracte mai lungi, de 7-10 ani, ce reprezintă o stabilitate pentru piaţa locală şi atrage investitori“, a spus Răzvan Iorgu.
Miza acum o reprezintă intrarea de noi jucători, iar dincolo de companiile locale, Element Industrial şi Global Vision, sunt şi fonduri de investiţii interesate de piaţa locală.
„Depinde de piaţa de achiziţii de pe piaţa de industrial. Depinde şi de intrarea de noi jucători. Miza noastră este să aducem doi noi jucători, avem două mandate pe investment pe care lucrăm şi este sănătos să existe mai mulţi investitori pe piaţă, să existe şi fonduri de investiţii nu numai dezvoltatori. Noi ne aşteptăm ca ponderea CTP şi WDP să scadă în timp. Pentru o piaţă sănătoasă este bine să avem intrări noi şi fonduri de investiţii care să investească în industrial“, a spus Răzvan Iorgu.
La nivelul trimestrului al treilea rata de spaţii libere în industrial este de 6,6%, în timp ce în Bucureşti aceasta a urcat spre 8%.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE