♦ Grecia şi Turcia sunt două dintre ţările care se află pe radarul de expansiune al grupului de logistică şi transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc. După ce a reuşit deja să se ancoreze cu businessul în câteva ţări vecine cu România, compania fondată de Simion Ioan Apreutese îşi scrie planurile pentru dezvoltarea viitoare.
„În ţările unde suntem deja prezenţi, avem şi birouri, oameni, logistică şi transport complet pentru clienţi. Strategia este să ne dezvoltăm în continuare în ţările în care suntem deja, dar avem în vizor şi Grecia şi Turcia, zone cu potenţial, care au nevoie de capacităţi suplimentare. Vrem să acoperim măcar zona Balcanilor“, spunea recent Loredana Apreutese, directorul general al companiei, în cadrul emisiunii online ZF Logistica Businessului.
International Alexander are activitate atât în mai multe zone din România, cât şi în Ungaria, Serbia şi Germania. Compania are un parc auto propriu de 700 de cap-tractoare şi 850 de semiremorci şi a achiziţionat noi remorci pentru a dispune de o capacitate suplimentară atunci când sunt perioade de vârf pentru clienţii din portofoliu. Investiţiile au avut loc chiar şi în condiţiile unui context economic fragil şi imprevizibil.
„Prima jumătate a anului a fost cu turbulenţe, o continuare a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, cu impredictibilitate şi schimbări de la o zi la alta. Este o situaţie cu care ne-am obişnuit, un test de adaptabilitate pentru noi şi pentru toate sectoarele de activitate.“
La fel ca toate companiile din sectorul de logistică, şi International Alexander s-a confruntat cu probleme în procesul de aprovizionare, precum şi cu lipsa de personal. În condiţiile în care volumele de transport au crescut, cererea de şoferi a fost mare.
Citiţi articolul integral pe zfcorporate.ro
„Au fost creşteri de preţuri pe toate componentele care implică transportul, simţim presiunea dobânzilor, a inflaţiei, a costurilor cu asigurările, a carburanţilor, a preţurilor de achiziţie a noilor camioane şi semiremorci“, a mai spus Loredana Apreutese.
În Arad, compania a construit de la zero un complex logistic cu 20.000 mp de depozite şi o zonă de parcare, service, spălătorie auto. Şi în Timişoara a dezvoltat un depozit propriu de 20.000 mp, care se află în curs de extindere cu încă 7.000 mp, în timp ce la Târgovişte compania deţine un depozit de 5.000 mp. Pe de altă parte, la Jucu, lângă Cluj-Napoca, International Alexander are o suprafaţă închiriată de 15.000 mp, iar la Bucureşti, în zona Buftea, a închiriat 10.000 mp. De asemenea, pe plan internaţional are depozite pe care le operează în Serbia (7.000 mp), Ungaria (5.000 mp) şi Germania (5.000 mp), toate închiriate.
„Avem depozite atât proprii, cât şi închiriate. Am considerat că un astfel de mix ne asigură flexibilitatea de care avem nevoie. Ne mai dorim un depozit în regim propriu în centrul ţării, în zona Sibiu sau Sebeş. În rest, suntem în curs de extindere în zona Bucureştiului, unde estimăm că vom avea nevoie de metri pătraţi suplimentari de depozit pe care să-i închiriem sau să-i dezvoltăm în regim propriu.“
În prezent, grupul International Alexander pregăteşte lansarea unei platforme de comerţ online, care va deveni funcţională în lunile următoare.
„Suntem în curs de dezvoltare a unui proiect în zona de e-commerce, dar vom da mai multe detalii după lansare. Estimez că vom lansa această platformă chiar mai devreme de finalul acestui an, maximum în luna octombrie.“
La nivel de holding, International Alexander numără 2.550 de angajaţi, dintre care 1.200 doar pe firma-mamă.
„Este o provocare continuă să găsim forţă de muncă pregătită şi uşor adaptabilă la condiţiile actuale din piaţă. Încercăm să avem o retenţie cât mai mare a angajaţilor. Numărul nostru de angajaţi a crescut comparativ cu perioada de dinainte de pandemie. În funcţie de cum a evoluat cererea, ne-am reorientat spre FMCG, transport bunuri de valoare, transport pentru businessurile din online.“
În 2021, International Alexander a preluat compania Vio Transgrup din Dâmboviţa, business controlat de Viorel Angelescu, specializat pe nişa transporturilor internaţionale de mare valoare şi a transporturilor frigorifice, precum şi subsidiarele din România şi Cehia ale firmei Brandl Industries, fondată în anul 1970, pentru a putea oferi clienţilor din industria automotive întregul pachet de servicii.
„Suntem în discuţii şi analizăm noi businessuri pe care le putem integra în grup, rămânem deschişi către noi oportunităţi.“
Grupul International Alexander asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer şi oferă şi soluţii logistice, funcţionând şi ca o casă de expediţii. Compania livrează marfă pentru clienţi din industria auto, IT şi pentru cei din FMCG.
Compania are o experienţă de 18 ani şi este un integrator în sectorul de depozitare, logistică, transport şi producţie. În Arad, judeţul de origine a businessului, mai operează şi transportatorul rutier de marfă Filip Spedition, companie fondată de Filip Miuţescu în 1997, cu operaţiuni pe 11 pieţe europene.
Stăpânii şoselelor
Cei mai mari 20 de transportatori rutieri de marfă au raportat pentru 2021 afaceri totale de 5,2 miliarde de lei (1,07 miliarde de euro), în creştere cu 16,8% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi calculelor ZF. Companiile adunau aproape 8.500 de angajaţi anul trecut, faţă de 8.900 cu un an în urmă, mai arată datele de la ONRC. Profitul net se ridica la 112 milioane de lei (23 mil. euro) anul trecut, iar pierderile la 14,5 mil. lei (circa 3 mil. euro), mai arată aceeaşi sursă. În 2020, profitul net total era de 126 mil. lei (25 mil. euro), iar pierderile de 28 milioane de lei (5,7 mil. euro), arată aceeaşi sursă.
Pe piaţa locală de transport marfă pe calea rutieră activează companii precum Dumagas, unul din cei mai mari transportatori de marfă de pe piaţă, controlat de fondul britanic de private equity Bancroft, Dunca Expediţii, un transportator controlat de Romeo Duncă şi alte firme. International Alexander este însă liderul de pe această piaţă, după ce şi-a crescut afacerile la 502 mil. lei în 2021, faţă de 432 mil. lei anul anterior.
În total, pe piaţa locală de transport rutier de mărfuri, activau anul trecut 40.528 de firme, care aveau în total 144.000 de angajaţi, conform datelor de la ONRC. Toate companiile care activează pe piaţa de transport rutier de marfă aveau afaceri totale de 54,6 miliarde de lei (11 miliarde de euro) anul trecut, în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior. Deşi cifra de afaceri a fost în creştere, numărul de firme s-a redus anul trecut faţă de cel anterior.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE