Supliment ZF Branduri românești

Cine sunt furnizorii renovării emblematice a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucureşti?

28 feb 2022 Autor: Cristina Roşca

Investiţia totală în renovarea acestui hotel istoric de cinci stele din inima Capitalei se ridică la 40 mil. euro.

La proiectul de renovare a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucureşti, parte a grupului ANA Hotels, au lucrat şi lucrează încă un total de 62 de companii, dintre care 26 sunt implicate în execuţie – toate româneşti, iar 36 sunt companii furnizoare –, majoritatea fiind din Uniunea Europeană.

În anul 2020, în plină pandemie, ANA Hotels a lansat operaţiunea de renovare capitală a hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton din Bucureşti. O primă fază a lucrărilor a fost finalizată în mai 2021.

În toamna aceluiaşi an a fost demarată a doua fază a investiţiei, a cărei valoare totală ajunge la 40 de milioane de euro. Faza secundă, ce vizează aripa veche a imobilului, va fi finalizată în vara lui 2022.

„ANA Hotels a înţeles că reno­varea unui monument de arhi­tec­tură este, în sine, o operă de artă. Din acest motiv şi pentru această pro­vocare, a ales să lucreze cu arhitecţi, cu ingineri, cu constructori şi cu furnizori care ei înşişi sunt nişte artişti în domeniile lor de activitate“, spun repre­zentanţii grupului. Conceptul ge­neral de rea­bi­litare a ho­telului a fost realizat în urmă cu câţiva ani de compania de arhitectură Alexander James International din Londra. Pe baza acestui concept au fost efectuate fazele anterioare ale renovării, inclusiv faza I, din 2021, care a vizat refacerea integrală a aripii noi a ansamblului.

„În ceea ce priveşte execuţia în sine a proiectului, ANA Hotels a rămas credincioasă devizei sale «Sunt român şi investesc în Ro­mânia» şi a decis să lucreze cu societăţi şi cu specialişti români.“

Compania de arhitectură Inegal Design, care a pregătit planurile pentru renovare, este românească. Project managerul proiectului este firma autohtonă Optim Project Mana­gement. Tot român este şi antreprenorul general, societatea Bog’Art, explică reprezentanţii ANA Hotels.

Printre furnizori se mai numără Popp şi Asociaţii – pentru structuri de rezistenţă; Theda Mar (care a fost furnizor şi pentru alte clădiri istorice, dar şi pentru magistrala cinci de metrou) şi Agricin – lucrări cu piatră şi marmură; HIC – lucrări de HVAC; Parchet Etalon – tot ceea ce înseamnă placare cu parchet; EIS – curenţii slabi; Brenneka – instalaţii sanitare; InterExpo – construcţii sau IDT – iluminat faţadă.

„De altfel, Bog’Art este un partener vechi, de peste 20 de ani, al ANA Hotels, alături de care grupul a realizat mai multe proiecte. ANA Hotels a fost martoră a transfor­mării lui Bog’Art dintr-un construc­tor într-un artist al construcţiilor. De aceea a şi fost aleasă compania pentru a realiza opera de artă care este renovarea hotelului Athénée Palace.“

„În ceea ce priveşte materialele de finisaj interior şi instalaţiile de toate felurile utilizate, ne-am dorit ca acestea să provină integral din producţia internă. Din păcate, în urma dezindustrializării sălbatice a României, ţara noastră nu mai produce toate cele necesare utilării unui hotel de lux. Ca atare, ANA Hotels a fost obligată să achiziţioneze din exterior ceea ce România nu produce, lucrând cu furnizori cunoscuţi şi recunoscuţi pe plan internaţional, care aprovizionează cele mai importante lanţuri hoteliere mondiale.“

Astfel, lifturile vor fi livrate de Schindler; mobilierul va fi Voglauer, Busetto şi Pierre Blandin; încuietorile uşilor vor fi Assa Abloy; mochetele vor purta marca Brintons; corpurile de iluminat vor fi livrate de Chelsom; iar obiectele sanitare de Hans Grohe. Parchetul va fi Havwoods; iar tâmplăria interioară şi exterioară va fi furnizată de Princeps.

„Într-o perioadă în care Europa se pregăteşte să uite de pandemie şi să revină la o viaţă normală, orientându-se spre viitor, ANA Hotels îşi va întâmpina în curând oaspeţii cu un produs complet renovat, un nou monument - simbol al „Micului Paris“, care va dăinui ca o emblemă a eternului Bucureşti. Athénée Palace mai depăşeşte încă o criză şi nu numai că reuşeşte să rămână în picioare, dar devine mai elegant şi mai chic, alăturându-se modelelor franceze care au inspirat lucrările de renovare din prezent: hotelurile pariziene Ritz şi Plaza Athénée, precum şi Carlton din Nisa“, spune Gheorghe Copos, proprietarul grupului hotelier ANA Hotels, ce mai deţine Crowne Plaza (patru stele) în Bucureşti, Sport (patru stele), Brandul (patru stele) şi Hotel Europa (patru Stele) în Poiana Braşov, alături de centrul de sănătate Ana Aslan Health Spa din Eforie Nord.

Hotelul Athénée Palace are o istorie de 108 ani, fiind inaugurat în 1914. El este unul dintre simbolurile istorice şi arhitecturale ale Bucureştiului. După trei renovări fundamentale, în 1937, în 1944 şi în 1993, ANA Hotels realizează în prezent cea de-a patra mare renovare a clădirii-monument.

„În ceea ce priveşte aspectele tehnice ale renovării, este de menţionat, spre lauda constructorilor de acum peste un veac, că structura de rezistenţă a clădirii este impecabilă şi în prezent. Faptul că se intervine pe o clădire veche, dimensionată şi compartimentată conform standardelor de acum 108 ani, care, pe deasupra, este şi monument de arhitectură, îi pune pe constructorii actuali în situaţia de crea permanent soluţii tehnice noi, care să poată face compatibile tehnologiile de secol XXI (IT, conducte, cabluri, aer condiţionat, sprinklere etc.) cu structuri de rezistenţă – grinzi, stâlpi etc. – amplasate în 1914“, explică oficialii grupului hotelier.

În ceea ce priveşte interioarele, se păstrează linia tradiţională a grupului ANA Hotels, accentul fiind pus pe materiale naturale precum lemn sau piatră (fie că e vorba de granit sau marmură).

„Conceptul se pliază pe formatul iniţial al hotelului, care este un adevărat „regal al marmurii“, după cum se poate observa, spre exemplu, în zona interioară numită Colonade.“

Totuşi, lucrările ţin seama de câteva tendinţe actuale. Astfel, hotelul va fi unul „smart şi green“, ţinându-se cont de consumul de energie; de izolaţia fonică şi de hidroizolaţie sau de digitalizare.