Supliment ZF Branduri românești

La vremuri noi, nume noi: care sunt cele mai cunoscute rebrandinguri din construcţii ale ultimilor ani

28 feb 2022 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Industria construcţiilor nu a stat departe de rebrandinguri în ultimii ani, deşi s-ar putea crede că numele contează mai puţin într-un astfel de domeniu, unde construcţiile în sine şi stabilitatea lor sunt cele care fac cea mai bună promovare. Şi totuşi, pe cont propriu sau cu ajutorul agenţiilor specializate, mai multe companii de profil au ales, din diferite considerente, să-şi schimbe numele.

„Construcţiile, prin definiţie, sunt despre livrarea rezistenţei, a durabilităţii şi a calităţii. Acestea pot fi percepute doar în timp, în pe­rioada de garanţie, adică după ce proiectul este implementat. Bran­dingul rezolvă asta încă din momentul vânzării şi este pri­mordial“, spune Dochiţa Zeno­veiov, brand innovator în cadrul agenţiei de branding Inoveo.

Compania sa are la activ, pe segmentul de construcţii, rebran­dinguri pentru Novatik, UNIKAT, Ecokit, Metigla, Electroalfa, Bruntek, DecoPlast şi Brick, iar în prezent lucrează la alte trei astfel de procese, care ar urma să fie gata până la finalul acestui an. „În perioada aceasta, în care modelele de business se schimbă atât de mult, activele intangibile, printre care şi brandul, câştigă din ce în ce mai mult teren în faţa activelor tangibile. Uitaţi-vă cât valorează un business la vânzare şi care este ponderea brandului din total!“

Un exemplu recent în acest sens este cel al brandului Ambient, care a dat numele reţelei de magazine cu materiale de construcţii şi deco­raţiuni. Acesta urmează să fie scos la vânzare, în contextul în care com­pania care îl operează, Ambient SA, a intrat în faliment în 2021. „Pentru orice societate – aflată în insolvenţă sau nu – brandul dezvoltat repre­zintă un posibil activ, însă valoarea acestuia doar piaţa o poate stabili cu exactitate. Până atunci, se poate estima printr-o evaluare şi ne aflăm în curs de a evalua brandul «Ambient – Casa casei tale». Ulterior evaluării, vom trece la organizarea de licitaţii, în vederea valorificării acestuia, având ca preţ de referinţă valoarea stabilită prin raportul de evaluare“, spunea recent Florin Sora, responsabil de reorga­nizarea companiei, ca repre­zentant al administratorului judiciar Sibinsolv.

Când vine vorba de rebranding însă, ce trebuie ştiut este că acest proces nu înseamnă doar o schimbare de logo, ci mult mai mult de atât: analiză şi audit, strategie de brand, uneori chiar şi naming, identitate vizuală offline şi online, tonul vocii brandului, materialele de prezentare şi vânzare.

„Sunt nenumărate situaţii care pot fi rezolvate prin branding“, spune Dochiţa Zenoveiov.

Una dintre cele mai mari schimbările recente de nume este cea al producătorului de ciment CRH, care a redenumit subsidiara locală Romcim, în locul CRH Ciment România.

„Romcim este un brand iconic în industria construcţiilor din România şi care înseamnă ´acasăª pentru generaţii întregi de constructori, angajaţi şi pentru comunităţile în care suntem prezenţi“, spunea Guillaume Cavalier, managing director la Romcim, la momentul anunţării schimbării, în aprilie 2021.

Aceasta este, practic, o resuscitare a brandului Romcim, primul holding industrial din România, care avea în componenţă patru fabrici de ciment. Romcim a fost condus de Mihai Rohan, cel care a preluat, ulterior, conducerea patronatului din industria cimentului CIROM.

O schimbare de nume a avut loc recent şi la Barrier, fosta Electric Plus, o companie din Bacău care produce uşi şi ferestre. Barrier este brandul pe care Electric Plus îl avea în portofoliu, însă acesta a devenit şi numele companiei, înlocuind denumirea Electric Plus.

„Am putea să ne gândim la un procent cuprins între 5 şi 20% pe care companiile din construcţii ajung să-l investească în branding, în funcţie de obiectivele pe care şi le propune. Bugetul de branding trebuie tratat ca un buget de investiţie şi despre asta se vorbeşte din ce în ce mai mult în rândul firmelor din Big4“, adaugă Dochiţa Zenoveiov de la Inoveo.

 

Transformările de branding din construcţii ale ultimilor ani

► CRH –> actual Romcim (producător de ciment)

► Coilprofil –> actual Metigla (producător de acoperişuri)

► Depaco –> actual Wetterbest (producător de acoperişuri)

► Electric Plus –> actual Barrier (producător de tâmplărie)

► Final Distribution –> actual Novatik (producător de acoperişuri)