Supliment ZF Dezvoltare în retailul modern

Klaus Sattler, logistics manager PENNY: Preferăm să investim în logistica proprie, mai degrabă decât să funcţionăm cu chirie. Este ca şi cum ai fi la casa ta, o construieşti şi o pregăteşti exact aşa cum îţi trebuie

17 dec 2021 Autor: Cristina Roşca

♦ Lanţul de magazine de tip discount PENNY are pe plan local patru depozite, dintre care ultimul a fost inaugurat recent la Filiaşi, lângă Craiova ♦ Acesta măsoară 23.000 mp şi deserveşte 49 de magazine în prezent ♦ Celelalte trei spaţii logistice sunt la Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov (2,7ha), la Turda, judeţul Cluj (2,35 ha) şi la Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău (1,97 ha) ♦ Un astfel de proiect construit de la zero costă circa 20-25 mil. euro, conform datelor ZF, aşa că investiţiile PENNY în logistică în România merg spre 100 mil. euro până acum ♦ Iar planurile nu se opresc aici.

„Piaţa din România este în continuare favorabilă expan­siunii, atât în direcţia dezvoltării reţelei noastre de magazine, cât şi pentru extinderea capacităţii logistice. Motiv pentru care anul acesta am reuşit să construim şi să deschidem al patrulea depozit PENNY din România, la Filiaşi, lângă Craiova“, spune Klaus Sattler, logistics manager în cadrul companiei.

Depozitul cel nou are o suprafaţă de 23.000 mp şi o înălţime de 13,7 metri, o zonă extinsă pentru recepţie şi expediere cu o înălţime de 6,5 metri şi un spaţiu cu temperatură controlată de 8.600 mp. Acesta deserveşte 49 de magazine în acest moment, în contextul în care întreaga reţea a sărit de pragul de 300 de unităţi cu profil discount la nivel naţional.

„Acesta (centrul logistic din Filiaşi – n. red.) este diferit de celelalte, în primul rând datorită corpului de birouri, care este ca un bloc. Depozitul mai are şi un spaţiu deschis între recepţie, depozitare şi expediţie frig, un extraspaţiu de depozitare pentru ultrafresh şi ciuperci, o nouă tehnologie la sistemul de răcire, este realizat conform standardelor BREEAM, va îngloba şi tehnologia de recuperare a căldurii din sistemul frigorific, iar pe ambele laturi ale sale există rampe electrice pentru încărcare.“

Klaus Sattler adaugă că sustena­bilitatea este un pilon foarte important pentru PENNY, aşa că ţinta a fost o clădire cât mai „verde“. Astfel, depozitul are panouri fotovoltaice, staţii de încărcare a maşinilor electrice şi un sistem centralizat de monitorizare a consumului termic şi electric integrat în sistemul central din Viena.  

Deschiderea centrului logistic PENNY din apropiere de Craiova, la Filiaşi, a avut loc recent, fiind unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii ale companiei în 2021, pe lângă cele circa 25 de deschideri de magazine şi pe lângă remodelările unităţilor deja existente.

Această inaugurare a venit şi cu multe provocări, mai ales ţinând cont că întregul complex a fost ridicat şi inau­gurat în plină pandemie de COVID-19.

„În primul rând, am avut un buget fix aprobat pentru acest depozit. Iar, din cauza pandemiei, am fost obligaţi să amânăm licitaţia de construcţie cu trei luni pentru că toate costurile primite de la firmele de profil erau foarte ridicate. În aceste trei luni am opimizat proiectul standard şi am lucrat la alternative. Am învăţat să ne adaptăm, să regândim planurile şi să lucrăm în echipă mai bine.“

Pe lângă noul proiect de la Filiaşi, judeţul Dolj, compania mai are trei depozite în România, la Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov (2,7 hectare) – deschis în 2005, la Turda, judeţul Cluj (2,35 hectare) - deschis în 2008 şi la Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău (1,97 ha) – deschis în martie 2017.

„Pe acesta din urmă intenţionăm să-l extindem anul viitor cu încă 7.500 de metri pătraţi.“

În comerţul alimentar din România, cele zece reţele străine care domină piaţa au circa 100 ha de spaţii logistice, unele cu chirie, altele în proprietate. Co­mercianţii germani, cum e şi cazul PENNY, parte a grupului Rewe, preferă să meargă cu investiţii proprii şi să ridice de la zero un depozit, acesta fiind de regulă şi modelul de expansiune pentru reţeaua de magazine aferentă.

„În principiu, preferăm să investim în logistica proprie, mai degrabă decât să funcţionăm în centre sau depozite închiriate. Este ca şi cum ai fi la casa ta, o construieşti şi o pregăteşti exact aşa cum îţi trebuie, cum vrei să te dezvolţi. În plus, putem implementa mai uşor soluţiile tehnologice moderne la nivelul complexurilor logistice, care au ca scop reducerea consumului de energie şi a emisiilor. Aşa am procedat cu toate cele patru depozite deschise în România“, mai spune Klaus Sattler, logistics manager PENNY.

Un astfel de proiect construit de la zero costă circa 20-25 mil. euro, conform datelor ZF, aşa că investiţiile PENNY în logistică în România merg spre 100 mil. euro până acum.

„Depozitul din Filiaşi este standardizat şi modern, este unul dintre cele mai bune şi performante depozite din REWE Group. La acest proiect a contribuit o echipă de peste 120 de oameni, iar investiţia se ridică la aproximativ 26 de milioane de euro.“

Iar planurile PENNY în ceea ce priveşte logistica nu se opresc aici. Mai exact, depozitele trebuie să ţină pasul cu expansiunea lanţului de magazine, iar compania a anunţat deja planuri mari de dezvoltare, până în 2029 urmând a se dubla reţeaua la 600 de unităţi.

„Noi trebuie să facem o previziune a filialelor care se deschid până în 2025, cu locaţiile aferente. Iar acest proces se numeşte «Lagernetzplanung». Identi­ficăm locuri şi terenuri, acestea se introduc într-un program deştept, care calculează apoi zona ideală pentru un depozit PENNY. În cazul ultimului centru logistic pe care l-am deschis, zona ideală a fost Craiova - Filiaşi.“

Echipa de expansiune a propus 5-6 terenuri pentru construirea acestui depozit. După vizitarea lor, oficialii au ales două pe care să lucreze mai departe.

Expansiunea nu ţine numai de alegerea unui spaţiu pe care să construieşti. La baza deciziei de expansiune într-o anumită zonă stau nenumărate alte decizii şi analize, adaugă Klaus Sattler. În baza acestei analize de potenţial are loc verificarea activă la faţa locului.

„În această etapă, corelăm analiza cu situaţia din teren şi cu spaţiile şi terenurile care pot fi achiziţionate. În procesul de scouting întâmpinăm mereu tot felul de obstacole, pe care încercăm să le depăşim în echipă.“

Chiar dacă tehnologia joacă un rol tot mai important în expansiune, în continuare câteva sute de oameni lucrează în departamentul de logistică al PENNY.

„Nu putem face toate operaţiunile logistice fără a avea sprijinul echipei PENNY. Desigur, automatizarea uşurează lucrurile, dar oamenii au rămas la fel de importanţi ca întotdeauna, fie că vorbim de cei din depozite, de cei din birouri sau de cei din magazine.“

În total, în companie lucrează circa 5.500 de persoane.

În principal, angajaţii PENNY vin din zone apropiate de locul de muncă, fie că vorbim de un depozit sau de un magazin al reţelei. Dar, de multe ori, aceste zone presupun o deplasare de câţiva kilometri de acasă la locul de muncă.

„De aceea încercăm să venim în întâmpinarea acestei situaţii şi să oferim posibilităţi de transport. De exemplu, la Filiaşi avem trei microbuze cu care aducem oamenii din oraş şi împrejurimi la depozit.“

Centrul logistic din judeţul Dolj este condus de Marius Olariu, care a acceptat să se mute de la Bacău la Filiaşi, ca manager de depozit.

Retailerul PENNY, ca de altfel toţi jucătorii din comerţul modern, are externalizate serviciile de transport, lucrând cu mai multe companii specia­lizate care se ocupă de alimentarea magazinelor cu marfă.

Astăzi, aproximativ 120 de ca­mioane circulă în fiecare zi pe şoselele ţării pentru a transporta marfă dinspre depozite către magazinele PENNY. Astfel, sunt livraţi zilnic aproximativ 5.700 de paleţi cu produse, iar în centrele logistice există un stoc valoric pentru 20 de zile.

„În depozite avem mărfuri diverse, de la alimente de bază, legume şi fructe până la băuturi şi dulciuri, de la produse de panificaţie până la mezeluri şi bunuri care au nevoie de păstrare la temperaturi scăzute. Sigur că avem şi produse care au nevoie de condiţii speciale, de aceea luăm în calcul amenajarea unor spaţii dedicate în momentul în care construim depozitele PENNY.“

Executivul face referire aici în special la lactate, carne proaspătă, peşte. De altfel, la centrul logistic de la Filiaşi compania a construit un spaţiu de depozitare la OĂG, cu o temperatură de 4 grade, pentru produsele proaspete şi ciuperci.

În medie, dintr-un centru logistic PENNY se pot încărca simultan 80 de camioane cu produse.

„Pentru a putea susţine acest ritm şi a progresa constant, testăm des proceduri şi utilaje noi. În fiecare depozit avem peste 100 de utilaje. Iar anul acesta am testat şi o maşină autonomă de comisionare şi transport al paleţilor. În urma testelor am decis să o achiziţionăm pentru depozitul din Bacău.“

Dat fiind numărul mare de camioane care merg zilnic dinspre centrele logistice spre magazinele PENNY şi ţinând cont de volumul de marfă care ajunge pe rafturi şi apoi în coşurile de cumpărături, există şi multe materiale rămase de la livrări, respectiv plastic şi carton.

„În general, reciclăm tot ce putem. Avem contracte la nivel naţional cu firme de reciclare care preiau materialele rămase de la livrări (plastic, carton – n. red.) şi ambalajele. Aşa cum spuneam, pentru noi este foarte important pilonul sustena­bilitate şi facem investiţii majore şi în această direcţie“, conchide executivul.

 

Parteneri: