Supliment ZF - După Afaceri Premium – ianuarie-februarie 2022

 

În această săptămănă de final de ianuarie, temele care ţin cap de afiş, local dar şi în aproape orice colţ de lume, sunt – nu fără motiv – inflaţia, criza energiei şi eventuala invazie a Rusiei în Ucraina.

Cu litere ceva mai mici, nu chiar de-o şchioapă, dar nici prea departe, mai există o serie de subiecte la fel de actuale, chiar dacă nu la fel de importante în economia generală a lucrurilor. Unul dintre acestea este faptul că 2022 se prevede a fi un an record pentru industria luxului. Iar asta după ce anul trecut nu a fost nici el rău deloc.

Pe scurt, vânzările de opere de artă, de ceasuri cu mecanisme complicate, de bijuterii cu pietre preţioase rare sau de genţi din fel şi fel de piei, care mai de care mai exotice, dar pe cât se poate de „verzi“, sunt imune la criză. Majorările de preţuri nu îi sperie pe cei care vor să facă o asemenea achiziţie, la fel cum nici un eventual conflict militar în Estul Europei nu pare să le schimbe planurile. The show must go on!, par a zice actorii de pe piaţa de 250 miliarde de euro a luxului. Iar evoluţia de anul trecut este doar o confirmare a acestui crez.

Mai exact, vânzările de produse de lux – de la penthouse-uri şi bolizi, la bijuterii şi ceasuri, genţi, haine ori pantofi ce poartă brandurile marilor case de modă - au crescut în 2021 cu 20%, depăşind astfel va¬loarea din 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, arată datele com¬paniei de cercetare de piaţă Euromonitor. Mai exact, după ce în 2020 această industrie a suferit un declin de 14%, anul trecut aceasta a pos¬tat o creştere suficient de mare cât să „anuleze“ efectul iniţial al pande-miei.

Analiza Euromonitor arată că între cele cinci sectoare cel mai rău lovite de pandemie – călătorii, modă mass market, accesorii, produse de lux, ochelari şi alte articole de optică -, acesta este singurul care a reuşit nu doar să revină la nivelul de dinaintea crizei sanitare, ci chiar să îl depăşească.

În 2021, treptat, viaţa şi-a reluat cursul, deşi restricţiile au apărut şi dispărut constant, astfel că toate sectoarele lovite din plin au simţit o revenire. Însă, în continuare, pentru multe domenii, cifrele din 2019 sunt departe.

Pentru sectorul de lux lucrurile stau diferit. În pofida pandemiei, care a adus cu sine şi o criză economică, bani în piaţă au existat, şi au fost mulţi, iar cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi. A contat şi că unele bunuri de lux, achiziţionate de către cei care au fost cel mai puţin loviţi de pandemie, sunt văzute uneori ca investiţii şi nu doar simple cheltuieli. E adevărat şi că un răsfăţ nu a făcut rău nimănui!

Inflaţia va scumpi produsele, chiar şi pe cele de lux, iar banii, desi vor continua să fie ieftini şi mulţi, nu vor mai fi chiar aşa ieftini ca în2021. Şi totuşi, o sticlă de vin pe care se vede patina timpului sau o geantă atemporală de la Hermès, Chanel sau Louis Vuitton vor suscita acelaşi interes şi vor naşte aceleaşi pasiuni ca şi până acum. Contează poate dacă le priveşti ca investiţii sau ca simple cheltuieli. E clar, acum contează mai mult decât oricând din ce perspectivă priveşti lucrurile. Şi nu doar în industria de lux.

P.S. Până ne decidem cu toţii cu ce ochi ne uităm la 2022, din ce unghi şi în ce direcţie, vă invit să citiţi câteva poveşti atemporale despre modă, călătorii, design sau gastronomie. Nu de alta, dar şi cititul de po¬veşti pare că a devenit astăzi un lux! Fie că citiţi printre rânduri sau sorbiţi totul, cuvânt cu cuvânt, vă doresc lectură plăcută! Iar nouă, echipei După Afaceri Premium, ne doresc un 2022 cu inspiraţie pentru a avea ce să vă povestim în continuare!

Cristina Roşca,
Editor-şef După Afaceri Premium

 

Mai multe detalii puteţi citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la preţul de 50 de lei, TVA inclus.



AFACERI DE LA ZERO