Scriu la Ziarul Financiar de aproape 15 ani şi, deşi încă de la început am găsit o plăcere aparte în a diseca şi interpreta cifre care mai de care mai „seci“, de la profit şi cifră de afaceri la datorii şi active, nimic nu m-a fascinat mai tare decât să aflu povestea oamenilor care pun aceste numere în mişcare. Sunt economist de formaţie – de unde şi iubirea pentru cifre -, dar jurnalist de vocaţie – de unde pasiunea pentru poveşti. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred.
Cine sunt cei mai puternici antreprenori ai lumii? Cine sunt executivii de la cârma marilor companii? Acestea sunt întrebări pe care, cu siguranţă, nu doar eu mi le-am pus.
Jeff Bezos, Bill Gates, Amancio Ortega, Bernard Arnault sau Elon Musk suscită o fascinaţie aparte pentru ceea ce au reuşit să facă. Doar că pe mulţi dintre noi ne interesează la fel de tare şi cum au reuşit să ajungă aici, dar şi ce mănâncă, ce citesc, ce pasiuni au, ce maşini conduc ori ce brand de haine îi îmbracă. Dincolo de o curiozitate pură, răspunsul la aceste întrebări ne ajută să le dea acestor antreprenori, artişti sau executivi un caracter cât se poate de uman. Oare nu e Bill Gates şi el tot om dacă citim aceleaşi cărţi? Oare nu e Elon Musk mai puţin un semizeu dacă doarme pe aceeaşi saltea ani în şir (şi mai e şi una incomodă)?
Fie că e vorba de biografii şi autobiografii, fie de interviuri, eu am savurat fiecare poveste de acest gen. Şi tocmai de aceea, am încercat, lună de lună, în fiecare ediţie a După Afaceri Premium, să conturăm şi noi acelaşi tip de portrete şi naraţiuni. Oamenii se deschid altfel atunci când vorbesc despre ceea ce iubesc.
Spre exemplu, Michele Nusco, CEO şi acţionar al grupului Nusco, povesteşte despre cum arată weekendul său perfect. Cei mai mulţi îi asociază numele cu sectorul imobiliar, prin prisma faptului că familia sa controlează grupul Nusco Imobiliaria. Puţini ştiu despre pasiunea lui pentru yachting sau despre călătoriile pe care le are pe bucket-list.
Tot în timpul liber, Julia Kim, preşedintele operaţiunilor din România şi Bulgaria ale Samsung Electronics, joacă golf, merge adesea la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi ascultă podcast-uri despre ştiinţă şi tehnologie.
Dincolo de uşa biroului unde aceşti oameni îşi petrec cea mai mare parte a timpului, în timpul lor liber, există o lume cel puţin la fel de fascinantă.
Tocmai de aceea, număr de număr, pentru rubrica Tips & Tricks, căutăm inspiraţie în råndul oamenilor din business pe care îi punem în faţa unor provocări mai puţin stresante decåt cele din viaţa de zi cu zi a afacerilor. Pentru această ediţie, am provocat cinci reprezentanţi din mediul de afaceri să se gåndească la desertul lor preferat şi să ni-l descrie cåt de bine pot ei, astfel încåt să ne stårnească pofta.De fiecare dată, indifferent de subiect, răspunsurile sunt delicioase!
La fel de savuroase sunt, de fapt, toate poveştile, atåt cele cu şi despre antreprenori şi executivi cu ştate vechi, cåt şi cele cu tinere talente. Vorbim cu oameni, despre oameni, despre trenduri, despre locuri şi proiecte pentru a condimenta cu un strop în plus de frumos lumea de business locală. Sperăm că ne iese şi că ne veţi fi alături în această călătorie şi în 2023!
P.S. Dacă v-ar plăcea să citiţi despre ceva anume, dacă aţi vrea să descoperiţi mai multe despre un anumit subiect din lumea de lifestyle şi lux, vă aştept cu sugestii şi propuneri pe cristina.rosca@zf.ro!
Cristina Roşca,
Editor-şef După Afaceri Premium
Mai multe detalii puteţi citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.
Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.
Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la preţul de 50 de lei, TVA inclus.