La New York am ajuns prima dată (şi singura) în 2013. Era iarnă şi foarte frig. Era o umezeală care îţi pătrundea în oase şi care se cuibărea acolo mai ceva ca ursul în bârlog iarna şi nu mai voia să plece. Cu toate astea, eu m-am plimbat zi-lumină (de fapt şi mult după apusul soarelui), încercând să intru adânc în sufletul oraşului care nu doarme niciodată, cam cum îşi găsise şi el loc la mine-n suflet încă din primele momente ale întâlnirii noastre. Şi, cum mă plimbam agale pe străzi absolut la întâmplare, pierdută şi totuşi regăsită (nicăieri nu am mai avut această senzaţie de acasă altundeva decât la Bucureşti), am ajuns la Parsons School of Design, una dintre cele mai cunoscute instituţii de modă din lume. Iar lângă ea era un magazin vintage. M-au atras piesele din vitrină, un mix eclectic de paiete şi culori.
Am plecat de acolo cu o rochie şi o jachetă gri cu paiete. Iar asta în contextul în care pe atunci nu purtam paiete, acest apetit a venit „cu vârsta“. Jacheta o mai am şi astăzi, aproape un deceniu mai târziu, şi îmi place la fel de tare.
Acea incursiune într-un butic unde am ajuns din întâmplare a fost primul meu contact cu universul vintage. Dar nu singurul.
Mi-am amintit de această poveste datorită designerului Irina Marinescu, cea care a renunţat la atelierul propriu şi la brandul ce îi purta numele pentru a se dedica shop-ului online de piese vintage Babaluna. Şi ea, la fel ca mine, a luat contact cu lumea vintage la New York. Doar că prima ei întâlnirea avut loc chiar înainte de a mea, într-o perioadă în care în România se vorbea doar de second-hand. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat şi ideea de vintage a prins contur atât în mediul de business, cât şi în mintea consumatorilor care caută - din varii motive - piese ce au mai fost iubite (şi purtate) o dată.
Iar această aplecare către vintage poate fi observată chiar în această ediţie a După Afaceri Premium, unde există trei materiale diferite pe subiect. Ce este cu atât mai interesant este că fiecare text are alt autor şi a fost o pură coincidenţă să apară simultan. S-au aliniat astrele sau, poate, e o dovadă în plus că vintage-ul a devenit un univers şi în România. Şi de la modă, el s-a extins şi la piese de mobilier sau decoraţiuni. Este o lume care se ţese cu grijă şi migală, dar care e rezistentă ca o pânză de păianjen.
Într-o lume în care se poartă orice, în care totul e pe repede înainte, unde chiar şi dragostea are perioadă scurtă de valabilitate, vintage-ul e dovada că mai există şi aceia care oferă o a doua şansă (în general) şi care caută relaţii de lungă durată, chiar cu persoane sau obiecte care au mai fost iubite măcar o dată. De-asta mie-mi place să folosesc pre-loved mai degrabă decât vintage. Sunt piese sau obiecte la a doua iubire.
Cristina Roşca,
Editor-şef După Afaceri Premium
Mai multe detalii puteţi citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.
Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.
Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la preţul de 50 de lei, TVA inclus.