♦ România începe să se remarce pe piaţa produselor organice din UE, deşi doar 5% din suprafaţa agricolă este cultivată în sistem ecologic.
Într-o perioadă în care se vorbeşte tot mai mult de schimbări climatice, agricultura este şi ea un subiect în această serie de discuţii, mai ales că agricultura intensivă are efecte asupra poluării solului şi a apei, dar şi asupra erodării solului. În România, în prezent, sunt cultivate circa 650.000 de hectare în sistem ecologic, adică sub 5% din suprafaţa agricolă. Acest procent s-a dublat în ultimii cinci ani, însă rămâne mult mai mic decât în alte ţări din vestul Europei.
„Pentru anul 2030, obiectivul privind suprafaţa cultivată cu producţie ecologică în România este de 800.000 ha, sau 6% din suprafaţa agricolă utilizată. Acest lucru va fi realizat prin crearea de lanţuri valorice ale produselor, conectarea producţiei la nevoile de consum, integrarea producţiei în lanţurile de aprovizionare, dezvoltarea de reţele locale şi regionale, sprijinirea asociaţiilor de fermieri, adaptarea cercetării la nevoile sectorului agriculturii ecologice şi creşterea încrederii consumatorilor“, se arată pe site-ul Agenţiei Europene a Mediului. Însă companiile româneşti au început să se remarce pe pieţele europene, iar multe deja sunt prezente pe pieţele europene.
La târgul Biofach din Germania, cel mai mare eveniment dedicat produselor ecologice care va avea loc în februarie, pe lista participanţilor se află şi patru companii din România – Biochem Organics (seminţe oleaginoase), LTA Mondial (seminţe oleaginoase), Canah International (produse din cânepă) şi Agrimodo (cereale).
Pe de altă parte, anul acesta, compania Herta Bio Apicole din judeţul Sibiu şi piaţa volantă Din Drag de Bucovina sunt companiile româneşti finaliste pentru Premiile UE pentru Producţie Organică din 2025, o competiţie la nivel european. Pentru fiecare categorie au fost selectate primele trei proiecte, reprezentând 21 de finalişti din 13 ţări ale UE.
Câştigătorii celor şapte premii vor fi dezvăluiţi la ceremonia oficială de la Bruxelles, pe 23 septembrie, ca parte a unei serii de evenimente şi activităţi care celebrează Ziua anuală a Producţiei Organice a UE. Herta Bio Apicole este un producător de miere deţinut de Herţa Ioan Cosmin, conform datelor de pe Termene.ro. Piaţa volantă Din Drag de Bucovina este organizată în curtea Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJA) Suceava în fiecare sâmbătă şi este deschisă încă din septembrie 2021, a rezolvat principala provocare a micilor producători: lipsa unei pieţe de desfacere.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE