Verde stop, amendă pe loc!

Este numele unui joc al copilăriei în care trebuia să îi prezinţi celui care te oprea şi te întreba dacă ai verde, dovada că undeva prin buzunare sau strâns bine în pumn ai ceva viu şi de culoare, mai exact o frunză, un fir de iarbă sau orice din această poveste. Dacă nu erai în posesia unui strop de verde, cât de mic, erai „amendat“. Ar putea regulile acestui joc de copii să fie replicate şi la nivel economic? Pentru o economie verde, zic.

O economie verde, o economie prie­te­noasă cu mediul înconjurător, este mo­mentan un deziderat, o utopie. Mulţi au văzut - iniţial cel puţin - pan­de­mia ca un moment prelungit de repaus pen­tru planeta care nu mai trebuia să înghită po­luarea zilnică pe care o produceau fabricile, mijloacele de transport şi nu numai. A fost însă doar un moment în timp, iar cifrele arată că lumea a re­ve­nit la nivelul „obişnuit“ chiar şi cu pandemia încă activă.

Şi totuşi, numărul de proiecte construite în ultimii ani, încă de la început, cu grija pentru mediu în minte, sunt tot mai multe, iar consumatorii atenţi la ce cumpără - din această perspectivă - sunt şi ei tot mai numeroşi. E adevărat că momentan e vorba doar de o minoritate, însă cifrele cresc.

Dar tot adevărat e că investiţiile necesare pentru ca impactul economiei asupra planetei să fie cât mai mic sunt mult prea mari pentru a fi susţinute simultan şi imediat. Există acorduri internaţionale, există idei şi proiecte - cum ar fi eliminarea produselor de plastic de unică folosinţă -, însă marii poluatori ai lumii nu se pot opri din a funcţiona, pentru că odată cu ei se opreşte şi lumea. Şi se opreşte cu totul, de la producţia de hrană la industria de transport şi la energia care ne dă căldură şi apă caldă. Nu ar fi ca atunci când apeşi butonul de pauză, ci de stop. Şi apoi se strică şi caseta sau discul şi nu o mai poţi lua prea uşor de la capăt.

Da, energia devine verde, maşinile sunt şi ele electrice - tot mai multe cel puţin -, casele pot fi gândite pentru a fi prietenoase cu mediul, dar în continuare aproape tot ce mâncăm, tot ce purtăm şi tot ce folosim sunt surse de poluare.

Drumul e lung şi greu, cam ca o ascensiune pe Himalaya, dar e un vis pentru foarte mulţi, la fel cum e şi cucerirea unuia dintre cele mai înalte vârfuri din lume. E mult de muncă, e nevoie de bani şi de pregătire intensă, însă este posibil. Întrebarea este dacă ne dorim asta cu toţii?