Supliment ZF Polonia

Agenţia Poloneză de Investiţii şi Comerţ a Poloniei: promovează companiile poloneze şi creează locuri de muncă

11 nov 2021

Agenţia Poloneză de Investiţii şi Comerţ (PAIH) este o instituţie consultativă care acţionează în cooperare cu Fondul Polonez de Dezvoltare (PFR) sub conducerea Ministerului Dezvoltării şi Tehnologiei. PAIH este primul punct de contact pentru exportatori şi investitori. Funcţionează atât în Polonia, cât şi prin intermediul reţelei sale de birouri din întreaga lume. Întăreşte recunoaşterea mărcilor poloneze pe pieţele internaţionale, promovează produsele şi serviciile poloneze, precum şi soluţiile tehnologice create în Polonia. Agenţia îi ajută pe antreprenori să-şi aleagă calea optimă de expansiune în străinătate. De asemenea, sprijină fluxul de investiţii străine directe în Polonia şi implementarea investiţiilor poloneze în ţară. PAIH cooperează cu sectorul public şi cu partenerii regionali, oferind, printre altele: instruire, servicii de audit şi promovare a investiţiilor imobiliare, cooperare în organizarea misiunilor de afaceri şi suport de comunicare în implementarea proiectelor comune.

Reţeaua Birourilor de Comerţ Exterior

Pentru a oferi asistenţă directă întreprinderilor poloneze din străinătate, PAIH a creat o reţea de sprijin în întreaga lume. Birourile de comerţ exterior ale PAIH alcătuiesc o reţea globală, în continuă expansiune, de oficii ale agenţiei, responsabile cu ajutarea exportatorilor polonezi şi a investitorilor care caută noi oportunităţi în străinătate. Birourile de comerţ exterior ale PAIH sunt concentrate pe pieţele externe cu creştere rapidă, care prezintă cel mai mare potenţial pentru companiile poloneze. Reprezentanţii noştri din aceste birouri au fost instruiţi pentru a atrage investitori străini şi a-i ajuta în ambiţia lor de a-şi înfiinţa afaceri în Polonia.

Biroul Comercial Bucureşti

Biroul de Comerţ Exterior PAIH Bucureşti a fost deschis în 2018. Ajutăm toate companiile poloneze interesate de extinderea activităţii pe piaţa din România prin distribuirea de produse, realizarea de investiţii sau căutarea de parteneri pentru activităţile lor. De asemenea, promovăm companiile poloneze către potenţialii parteneri români, ceea ce creează cerere directă pentru produsele poloneze. Sarcinile noastre includ, printre altele:

- furnizarea de informaţii despre piaţă (analize, rapoarte, ghiduri);
- crearea unei reţele de contacte cu companii şi instituţii româneşti;
- organizarea de cursuri de formare pentru companii poloneze şi romaneşti;
- verificarea partenerilor de afaceri;
- organizarea misiunilor economice;
- participarea la evenimente expoziţionale locale;
- asistenţă în întâlniri B2B;
- căutarea partenerilor de afaceri;
- asistenţă în aducerea produselor pe piaţă;
- realizarea de campanii promoţionale şi media.

Agnieszka Olsen - Şef Oficiul de Comerţ Exterior din Bucureşti
 
Biroul din Bucureşti serveşte şi întreprinderilor poloneze ca loc pentru întâlniri de afaceri, de lucru şi evenimente regulate. Avem deja o activitate de câţiva ani pe piaţa românească, rezutatul fiind semnarea unei duzini de contracte de export, deschiderea a 6 sucursale româneşti de către o companie poloneză şi o investiţie a companiei Izodom, un producător de clasă mondială de locuinţe pasive.

România se poate lăuda cu cea mai rapidă creştere economică din Uniunea Europeană şi este caracterizată printr-o piaţă foarte receptivă având, de asemenea, cel mai mare potenţial în ceea ce priveşte oportunităţile de export şi investiţii pentru un anumit grup de produse. Produsele poloneze sunt foarte căutate aici.

Şeful Oficiului de Comerţ Exterior din Bucureşti, Agnieszka Olsen – agnieszka.olsen@paih.gov.pl  – şi managerul de dezvoltare a afacerilor Malwina Żyto-Dumitrescu – malwina.zyto@paih.gov.pl  – invită firmele româneşti şi investitorii la comunicare şi cooperare

Malwina Żyto-Dumitrescu - Directorul de dezvoltare a afacerilor

Export

Unul dintre principalii piloni ai activităţilor PAIH este sprijinirea companiilor poloneze în expansiunea lor externă. Experţii PAIH pregătesc analize despre potenţialul de export şi pachete de informaţii despre pieţele externe. PAIH are o reţea de birouri în întreaga lume, unde experţii săi îi pot sprijini pe exportatorii polonezi cu cunoştinţele lor despre pieţele locale, distribuitori şi contractori. De asemenea, organizează întâlniri B2B la nivel local şi ajută exportatorii care doresc să participe la târgurile comerciale în care PAIH promovează adesea economia poloneză. În 2020, în ciuda pandemiei şi a dificultăţilor din economia mondială, companiile poloneze au semnat 270 de contracte de export cu sprijinul PAIH. Companiile străine interesate să importe bunuri sau servicii din Polonia pot conta şi pe legăturile pe care le pot oferi birourile PAIH din străinătate.

 

Investiţii

PAIH este partenerul natural al investitorilor străini pentru deschiderea uşilor în Polonia. Oferim o gamă extinsă de servicii. Investitorii pot conta pe consultanţa noastră pentru găsirea locaţiei, pentru organizarea de întâlniri de networking, precum şi pentru suport în contactele cu guvernul şi administraţia locală.

Polonia este un loc din ce în ce mai competitiv pentru investiţii, ceea ce este confirmat nu numai de clasamentele internaţionale, ci şi de fapte - tot mai multe investiţii sunt localizate în Polonia şi tot mai multe dintre ele sunt în domeniul noilor tehnologii, care necesită infrastructură adecvată, resurse umane şi facilităţi educaţionale pe care Polonia le are.

Numai în primele trei trimestre ale anului 2020 peste 300 de proiecte greenfield au fost anunţate în Polonia. Volumul este mai mare decât cel din Spania sau Franţa, iar Polonia a fost depăşită doar de Marea Britanie şi Germania la acest capitol. În 2020, palmaresul PAIH a inclus 58 de proiecte finalizate, cu o valoare de peste 2,7 miliarde de euro.

Rezultatele PAIH pentru 2020 în cifre:


• Aproape 200 de investiţii străine în valoare de peste 40 miliarde zloţi, sau 8,7 miliarde euro;
• Valoarea totală a proiectelor sprijinite până la sfârşitul anului a fost de peste 8,5 miliarde euro;
• 44 de proiecte în sectorul de servicii pentru Afaceri;
• 18 proiecte în industria electromobilităţii;
• 15 proiecte în industria auto;
• 15 proiecte de cercetare-dezvoltare;
• Numai în primele trei trimestre ale anului 2020, peste 300 de proiecte greenfield au fost anunţate în Polonia, volumul fiind mai mare decât cel din Spania sau Franţa, Polonia fiind depăşită doar de Marea Britanie şi Germania;
• În 2020, PAIH avea 58 de proiecte finalizate,  valoarea acestora ridicându-se la peste 2,7 miliarde euro;
• PAIH a oferit sprijin în aproape 270 de contracte de export.

 

Parteneri: