Supliment ZF Rezidențial

Chiriile, ultima soluţie pentru cei care nu-şi mai pot cumpăra o locuinţă, nu stau nici ele pe loc. „Ne aşteptăm în continuare la o tendinţă de creştere“

8 mai 2023 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Dacă în Timişoara o garsonieră se închiria în aprilie cu 220 de euro, în Bucureşti media ajungea la 300 de euro, la fel ca în Cluj-Napoca ♦ Deja de un an piaţa chiriilor este mai solicitată ca oricând, cauzele fiind multiple şi având în spate raţiuni economice ♦ În condiţiile creşterii nevoii de închiriere, dezvoltatorii imobiliari încep deja să investească în proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii, şi nu vânzării.

Cu dobânzi mari şi preţuri de vânzare la fel, perspectiva achiziţiei unei locuinţe a devenit tot mai îndepărtată pentru mulţi oameni în ultimele luni. Astfel, în cazul celor care nu au deja o locuinţă în proprietate, singura soluţie rămâne chiria. Aşa se explică aşadar de ce nici chiriile nu au bătut pasul pe loc în ultimele luni, ci au luat-o şi ele pe un trend ascendent.

„Chiriile au continuat să crească în ultimele douăsprezece luni, însă evoluţia nu este una liniară. Constanţa se remarcă printr-o creştere spectaculoasă de aproape 20%, fiind, din datele pe care le avem din piaţă, şi unul dintre oraşele preferate de rezidenţii de origine ucraineană. Chiriile din celelalte oraşe s-au scumpit cu aproximativ 10% în ultimul an“, spune Daniel Crainic, director de marketing şi comunicare al platformei de anunţuri Imobiliare.ro.

Dacă în Timişoara o garsonieră se închiria în aprilie cu 220 de euro, în Bucureşti media ajungea la 300 de euro, la fel ca în Cluj-Napoca. La apartamentele cu două camere, tot Capitala şi Cluj-Napoca deţin „recordul“, cu o medie de 450 de euro, în vreme ce la trei camere Bucureştiul se detaşează cu o medie de 625 de euro, media din Cluj-Napoca fiind de 599 de euro, potrivit analizei făcute de Imobiliare.ro.

Pe de o parte, revenirea activităţilor în format fizic în marile oraşe, de la cursurile universităţilor până la munca la birou, iar pe de altă parte, scăderea cererii pentru achiziţia de apartamente au pus presiune pe piaţa chiriilor.

„Ne aşteptăm în continuare la o tendinţă de creştere, influenţată şi de creşterea generală a preţurilor, şi de inflaţie“, adaugă Daniel Crainic.

Deja de un an piaţa chiriilor este mai solicitată ca oricând, cauzele fiind multiple şi având în spate raţiuni economice.

„Auzim din ce în ce mai des cuvântul „închiriere“ pentru că, de circa un an, suntem într-o zonă în care dobânzile au crescut accelerat, iar asta i-a împiedicat pe cei care vor să cumpere locuinţe să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc. În acelaşi timp, am văzut în ultimii doi ani o creştere accelerată a preţurilor apartamentelor, nu doar în România, ci şi în ţările din jur şi în Europa în general, iar asta a pus şi mai multă presiune pe cumpărători“, a spus recent Gabriel Blăniţă, associate director Valuation & Advisory Services la Colliers România, la conferinţa ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2023, eveniment care a avut loc la începutul lunii aprilie în Bucureşti.

De altfel, deşi până acum toată statisticile arătau că România este o ţară de proprietari, 96% dintre români având propria locuinţă, analizele consultanţilor de la Colliers arată că, de fapt, în Bucureşti şi în oraşele mari, ponderea chiriaşilor este de 15%, nu doar 4%, diferenţele fiind mici de la un oraş la altul. În următorii ani, ponderea chiriaşilor ar putea ajunge chiar şi la 25%.

„Tinerii sunt cei mai dispuşi să locuiască în chirie. Câteodată este o alegere, dar de multe ori este singura posibilitate economică prin care pot accesa o locuinţă mai târziu. Vedem că vârsta de la care există posibilitatea de a cumpăra o locuinţă creşte. În România încă vorbim de un prag sub 30 de ani, pe când în Europa de Vest acesta este de 35-38 de ani sau chiar mai mult“, a mai spus Gabriel Blăniţă.

În condiţiile creşterii nevoii de închiriere, dezvoltatorii imobiliari încep deja să investească în proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii, şi nu vânzării.

„Noi cumpărăm apartamente în blocuri şi le închiriem. Clienţii noştri sunt mai ales tineri care vor toate facilităţile, cu locuri de parcare, cu proximitate faţă de şcoli, parcuri, magazine. Vedem că în 2023 chiriile au crescut cu 10% şi avem în continuare cerere“, spunea recent, tot la conferinţa ZF, Corina Stanciu, managing director la Toff Dominium, companie care face parte din grupul Altex şi care reprezintă divizia de rezidenţial.

Toff Dominium are un portofoliu de peste 200 de apartamente închiriate şi este în curs de achiziţie a altor 200, pentru care a semnat cu dezvoltatorii şi pe care le vor recepţiona în următorii doi-trei ani.

„Achiziţia de apartamente este puţin supraevaluată în România. Tinerii caută mai degrabă flexibilitate, unii aleg chiria ca pe o soluţie temporară, alţii vor să stea cu chirie pe termen mediu. Chiriile sunt de la 500 la 2.500 de euro pe lună, iar durata medie de închieriere este de un an. Piaţa de închiriere este la un nivel destul de jos acum, dar va creşte, iar chiriile deopotrivă“, a mai spus Corina Stanciu.

Tot mai mulţi potenţiali clienţi ai dezvoltatorilor imobiliari s-au trezit, la începutul acestui an, în situaţia în care băncile nu le mai aprobă creditele imobiliare pentru că nu se mai încadrează, ca urmare a noului nivel al IRCC. Ratele au ajuns să fie mai mari cu 30-50% şi astfel, pentru cei aflaţi la limită cu gradul de îndatorare de 40% pe familie, situaţia este dificilă pentru că băncile nu mai acceptă creditul. Pe acest fond, şi chiriile au crescut.