Supliment ZF Rezidențial

Daniel Piţurlea, Concelex: Mulţi dintre locuitorii Colina Lac au schimbat apartamentul pentru o casă

8 mai 2023 Autor: Bogdan Alecu

♦ Proximitatea faţă de DN1 Value Centre, viitoarea centură ocolitoare A0, dar şi accesul spre Bucureşti duc la dezvoltarea zonei rezidenţiale din Corbeanca.

Concelex, grup de construcţii din Bucureşti controlat de antre­pre­norul Daniel Piţurlea, inves­teşte în construcţia proiectului de case Colina Lac, amplasat în proxi­mitatea zonei Corbeanca din nordul Capitalei. 

„Ne-am bucurat şi noi de un interes crescut în perioada „work from home“ impusă de pandemie şi putem spune că mai mulţi dintre locuitorii Colina Lac au schimbat apartamentul pentru o casă. În prezent, interesul este generat în primul rând de comunitate, design, calitatea cons­trucţiilor şi locaţie. În perioada construcţiei, vânzările au ajuns la 85% din stocul de unităţi pe care l-am alocat pentru această etapă comercială. Am început în vara anului trecut livrările unităţilor ante­contractate şi suntem bucuroşi că am reuşit să punem bazele unei noi comunităţi foarte frumoase. Realizarea A0 este bine venită pentru traficul auto al oraşului şi al zonei de nord, în general. Şi pentru lo­cuitorii Colina Lac, darea în folosinţă a noii cen­turi va fi un avantaj“, a spus Daniel Piţurlea, pro­prietarul şi preşedintele Concelex. 

În prima fază a proiectului dezvol­tatorul a construit un total de 112 locuinţe, iar în faza a doua Concelex are în vedere realizarea unui număr similar.

Dezvoltatorul a avut de la început în vedere dezvoltarea etapizată a unui proiect amplu, pe mai multe zeci de hectare de teren, însemnând mai mult de 500 de locuinţe, şcoală, grădiniţă, spaţii cu destinaţie comercială, hotel, club-spa, alte facilităţi - într-un termen de dezvoltare estimat la 4-5 ani. 

„Pregătim acum documentaţia nece­sară începerii execuţiei la a doua fază a pro­iectului. Vom urmări corelarea con­struc­ţiei cu evoluţia cererii şi adaptăm planul în funcţie de aceasta. În prezent, pro­iectul beneficiază de infrastructură ru­tieră publică corespunzătoare.“ 

„Colina Lac este localizat administrativ în Săftica, co­muna Baloteşti, dar este conectat la ampla zonă rezidenţială pe care toţi o recu­noaş­tem cel mai bine cu numele „Corbeanca“. Noi suntem convinşi că, în această zonă, rezidenţii Colina Lac beneficiază de cea mai bună amplasare şi cel mai facil acces având în vedere proximitatea DN1, Therme Bucureşti, DN1 Value Centre, Hornbach ş.a.m.d. Pe lângă deschiderea de 1,3 km la lac pe care proiectul o va avea, colinele şi peisajul frumos al zonei sunt avantaje naturale ale Colina Lac“, a explicat Daniel Piţurlea. 

Dezvoltatorul va lansa comercial faza a doua atunci când finalizăm cele necesare începerii construcţiei. „În aceasta primă­vară am pus în vân­zare un număr de uni­tăţi finalizate pentru care avem o pro­pu­nere de valoare simplă - cu banii de apar­ta­ment de 3 ca­mere în zona centrală a Bucureştiului, la Colina Lac primeşti o casă cu 4 camere, grădină de 90 mp şi 2 lo­curi de parcare pre­văzute cu priză pentru în­căr­carea ma­şinilor elec­trice, o foarte bună calitate a con­strucţiei şi finisaje pre­mium. Comunitatea, design-ul şi calitatea con­strucţiei sunt repere esenţiale pentru pro­iectul Colina Lac“, a explicat dezvoltatorul.