Poate puţini s-ar gândi că între Top 1.000 companii din România şi programele de inteligenţă artificială despre care se discută atât de intens în ultimii doi-trei ani în toată lumea există o strânsă legătură. În ce constă această legătură?
Toată construcţia pe care se bazează programele de inteligenţă artificială porneşte de la lingvistica computaţională, o ştiinţă care se numea lingvistică matematică în anii ’50 şi al cărei fondator a fost, printre alţii, marele lingvist american Noam Chomsky.
Chomsky, un om de ştiinţă foarte reputat, lingvist, care trăieşte şi astăzi şi predă la prestigioasa facultate MIT din Statele Unite, s-a gândit că limbajul uman are în interiorul său o structură, adică verbul şi substantivul sau predicatul şi subiectul, în funcţie de cum priveşti gramatical problema.
În jurul lor, al verbului în principal şi al substantivului, se adaugă restul elementelor care creează limba. Discuţia este mult simplificată, dar pe această idee care a fost definită de Chomsky şi alţi cercetători sub numele de gramatică generativă s-a construit o întreagă teorie timp de decade. Cercetările au avansat din anii '50 pâna în anii 2000 mult, dar au rămas la nivel teoretic până când puterea de calcul şi digitalizarea au reuşit să le şi pună în practică.
Pe baza acestei teorii a gramaticii generative şi a lingvisticii devenite astăzi computaţională, faţă de denumirea anterioară de lingvistică matematică, s-au construit modelele de inteligenţă artificială, despre care toată lumea vorbeşte că reprezintă o nouă revoluţie după cea a internetului. Aceasta ar fi a cincea revoluţie globală, după revoluţia agriculturii, a industriei, a electricităţii şi a internetului.
Dar să ne întoarcem la Top 1.000 şi legătura lui cu inteligenţa artificială.
Din demersul anterior se înţelege faptul că toată inteligenţa artificială e bazată pe ideea de structură a limbii şi pe ideea că limba se aşază pe nişte piloni în jurul cărora se construiesc textele propriu-zise.
Exact aceşti piloni sunt pentru economia românească primele 1.000 de companii din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Sunt piloni pentru că reprezintă jumătate din cifra totală de afaceri a celor 600.000 de companii din România, aceasta în primul rând, dar sunt piloni şi pentru că în jurul acestor companii, practic, celelalte firme din România, mai mult sau mai puţin, creează o plasă sau un context, exact aşa cum în jurul substantivelor şi verbelor se aşază celelalte elemente cu funcţie morfologică şi sintactică şi creează articolul, eseul, cărţile de proză scurtă sau cele şapte volume ale romanului “În căutarea timpului pierdut” al lui Marcel Proust.
Celelalte zeci, sute de mii de companii din sistemul de companii din România “completează” ceea ce creează primele 1.000 pentru că este foarte probabil să le fie furnizori sau clienţi.
Interesant este că, la fel ca în lingvistică, unde cu cât legăturile între cuvinte sunt mai strânse cu atât limba este mai bogată, şi în economie, cu cât ţesătura dintre companiile locale este mai strânsă, cu atât economia este mai performantă.
Ce înseamnă o legătură cât mai strânsă? Înseamnă ca firmele să fie cât mai integrate unele cu altele, adică să fie parte a unui lanţ al valorii. Folosind acum termeni din geografie şi din mecanica fluidelor, cu cât ai mai multe companii în amonte şi în aval pentru prelucrarea materiei prime într-un produs final, cu atât valoarea adăugată din economie e mai mare.
Spre exemplu, România pierde enorm pentru că exploatează şi exportă cuprul în formă brută şi nu-l prelucrează în fire care mai departe să fie folosite pentru echipamente sau maşini. La fel, suntem în top trei Uniunea Europeană la producţia de floarea-soarelui, de grâu şi de porumb, însă importăm biscuiţi, pâine congelată şi alte produse alimentare cu un deficit în creştere cu 20-30% în fiecare an, ultima valoare ajungând la 6 miliarde de euro în 2024.
De ce? Pentru că avem un “text şi un context” foarte fragmentat al sistemului de companii din România, având mai degrabă fragmente disparate, cuvinte fără legătură între ele precum inventase un român în anii ’30, la Paris, o nouă formă de literatură, şi anume dadaismul, sub numele lui Tristan Tzara.
Şi iată cum gramatica generativă pe care o învaţă studenţii de la Litere în anii terminali are legătură deja nu numai cu lingvistica computaţională şi inteligenţa artificială pe care o învaţă studenţii de la Matematică şi Informatică, ci şi cu domeniul ştiinţei economice şi al dezvoltării unei economii printr-un sistem de companii. Nu întâmplător cibernetica, informatica şi automatica sunt ştiinţe pe care românii şi le-au pus în programele universitare cu mult înaintea altora. Probabil că din pasiunea (şi) pentru literatură a profesorilor de la aceste facultăţi a plecat totul -).
Pentru cine vrea să aibă o imagine rapidă a economiei româneşti, nu are decât să răsfoiască acest anuar. Iar pentru cine vrea o imagine rapidă a acestui anuar, nu are decât să studieze graficele din pagina 14, care ne arată un fapt pe care noi îl luăm cam prea uşor şi prea de-a gata.
În ultimii opt ani, exact de când apare acest anuar, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România s-a dublat, la fel şi cifra de afaceri a firmelor din top 1.000.
Ce este interesant însă este că în aceeaşi perioadă profitul companiilor din top 1.000 s-a dublat sau a crescut un pic mai mult decât 100%, însă profitul total pe economie a cunoscut o creştere de patru ori! Interesant.
Ne aşteptam ca cei mari să fie mai pricepuţi la profit decât cei mici, dar datele arată că nu au ţinut pasul -). Iată că sunt momente când şi cei mari trebuie să înveţe de la cei mici, adică verbul şi substantivul să înveţe de la prepoziţie, adverb şi conjuncţie.
Şi mai trebuie remarcat ceva – angajatul român şi-a dublat performanţa în ultimii şapte ani, nu numai angajatul celor mai mari 1.000 de companii din România, ci angajaţii tuturor companiilor din România. Dovada: numărul de angajaţi a cam rămas constant în această perioadă, însă cifra de afaceri şi profiturile s-au dublat. Aşa se întâmplă probabil într-o ţară care iubeşte literatura. Câteodată contextul bate textul.
