Suplimente

Ce spun conducătorii celor mai mari bănci despre rezultatele obţinute până acum

Ce spun conducătorii celor mai mari bănci despre...
31.12.2018, 00:10 1434
Şefii celor mai mari bănci din România se declară mulţumiţi de rezultatele financiare obţinute în 2017 şi în primul semestru (S1) 2018. Relansarea creditării, profitabilitatea robustă, capitalizarea bună, creşterea prudenţei şi îmbunătăţirea calităţii portofoliilor, după vânzările de credite neperformante, sunt câteva dintre caracteristicile care au marcat bankingul românesc în ultima perioadă într-un climat fiscal, de business şi de reglementare uşor volatil.
 

SERGIU OPRESCU, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor şi preşedinte executiv al Alpha Bank

 - Sistemul bancar naţional şi-a demonstrat în această perioadă rezilienţa la factorii de risc externi şi interni, regăsindu-şi profitabilitatea şi atractivitatea investiţională, având  astăzi o stabilitate structurală avansată, fiind în acelaşi timp atât unul din cele mai bine capitalizate sisteme bancare europene, dar şi unul cu o lichiditate confortabilă.

- Băncile au aplicat măsuri drastice de reducere a portofoliilor de credite neperformante, fiind în prezent la un sfert din nivelul de neperformanţă din urmă cu patru ani, mai exact la 5,71% în S1/2018, apropiindu-se semnificativ de media europeană de 4%.

-  În perspectivă, evoluţiile sistemului bancar ne determină să fim optimişti, dar aş spune de un optimism moderat, precauţia fiind determinată de riscul aprobării unor iniţiative legislative care nu sunt în linie cu abordarea europeană şi care pot afecta creditarea persoanelor fizice şi stabilitatea sistemului bancar.

- La capitolul riscuri există scenarii care indică o probabilitate mai ridicată a producerii riscului de creştere a ratei creditelor neperformante contractate de către sectorul neguvernamental, dar şi cel privind deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente.

- Este necesară creşterea creditării în condiţiile în care România înregistrează o serie de decalaje în raport cu statele membre ale UE, ceea ce fragmentează eforturile de integrare şi conduce la o serie de efecte adverse cum sunt reducerea avuţiei nete şi adâncirea diferenţelor dintre clasele sociale, precum şi creşterea migraţiei. Îngrijorătoare sunt procesul de dezintermediere financiară şi fenomenul emigraţiei cu consecinţe directe şi ample asupra evoluţiei economiei României. Gradul de intermediere financiară, calculat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, plasează ţara noastră pe ultimul loc în UE cu 26,4%, iar ponderea activelor bancare în PIB se află la 50%, în timp ce la nivelul UE acest indicator este de 255%, iar în zona euro de 288%.

- Creditarea bancară în România are un potenţial de creştere ridicat, în special pe zona societăţilor comerciale, cu efecte benefice la nivelul economiei per ansamblu, însă sunt necesare eforturi comune ale industriei bancare susţinute de toţi factorii de decizie. Trebuie identificate acele reglaje fine care să permită creşterea capacităţii firmelor să devină bancabile şi să-şi extindă activitatea.

- În ceea ce priveşte Alpha Bank, ne-am continuat strategia echilibrată de creştere organică pe piaţa românească, pe care o vom urma şi în perioada următoare. Indicatorii financiari de la sfârşitul anului 2017, cât şi cei din S1/2018 confirmă menţinerea în topul băncilor mari din România, cu o profitabilitate operaţională robustă, o foarte bună capitalizare, peste nivelul mediu al sistemului bancar românesc şi un profil de risc îmbunătăţit, rezultat al unei tranzacţii de mare succes de vânzare de credite neperformante, realizată la  sfârşitul anului 2017. Banca şi-a întărit cota de piaţă pe partea de retail.

 

SERGIU MANEA, CEO al BCR

- Vom prioritiza mai departe creditarea în moneda naţională, cu dobânzi fixe şi opţiuni solide de asigurare şi vom oferi în continuare servicii financiare pe termen lung, însoţite de protecţia bugetelor personale, mai ales prin educaţie financiară.

- În prezent, asistăm la o normalizare a ratelor dobânzilor. Situaţia de lichiditate în exces din 2016 şi S1/2017 a fost una ce nu putea să dureze. Dobânzile vor gravita aproape de cea de politică monetară. Nu credem în creşterea agresivă pe viitor a ROBOR.

- Suntem principalul partener al românilor care vor să-şi cumpere o locuinţă, cu o cotă de piaţă de 20%, dar şi al celor care îşi doresc parteneriate financiare pentru o viaţă mai bună.

- Vânzările pentru companiile micro au crescut cu peste 60%, susţinute de oferta revizuită de cont curent şi de implicarea BCR în programul StartUp Nation.

- Am continuat eforturile pentru îmbunătăţirea calităţii portofoliului şi nu se vor opri aici. Ca dovadă, ponderea împrumuturilor neperformante a continuat să scadă până la 6,7%, comparativ cu 8,1% în decembrie 2017. Mă bucură că ponderea creditelor neperformante în rândul producţiilor noi din ultimii ani este aproape de zero, ceea ce arată încă o dată nivelul nostru de rigurozitate şi responsabilitate în abordarea creditării.

- Optimizarea şi dezvoltarea afacerii pe premise sănătoase ne-au adus un nivel bun al profitabilităţii de-a lungul ultimelor 18 luni. Suntem decişi să continuăm în acelaşi ritm, deoarece este unul organic, sustenabil.

- Sectorul bancar s-a remarcat şi se va remarca, în continuare, printr-o bună competiţie şi consolidare. Riscurile pe care le vedem ţin de schimbările de paradigmă din rândul societăţii.

 

HORIA CIORCILĂ, preşedintele boardului Băncii Transilvania

- 2017 a însemnat pentru Banca Transilvania creştere organică, focus pe eficientizare şi proiecte în zona de digital banking. Rezultatele pozitive demonstrează situaţia financiară solidă a băncii, iar aici aş menţiona profitul net din 2017 de 1,18 mld. lei, resurse atrase de 49,1 mld lei, dar şi cele aproximativ 190.000 de credite noi. Practic, toate acestea au reprezentat baza planurilor ambiţioase ale Grupului BT pentru 2018. Pentru băncile din România, 2017 a fost un an bun, caracterizat de relansarea creditării, îmbunătăţirea calităţii portofoliilor şi scăderea provizioanelor.

- În S1/2018 creşterea organică a BT a mers în paralel cu activitatea intensă de integrare a încă două bănci în Grupul Financiar BT - Bancpost şi Victoriabank - având în vedere achiziţiile făcute în acest an. A fost o perioadă plină şi va continua cu acelasi ritm alert până la finalul anului. Pe lângă rezultate foarte bune, primul semestru a marcat o etapă nouă în povestea BT, care a devenit cel mai mare grup financiar din România.

- În perspectivă, suntem pregătiţi pentru noua dimensiune a Grupului BT, dar şi pentru responsabilităţile mai mari pe care le avem faţă de clienţi şi economia românească. Poziţia noastră pe piaţă, situaţia financiară extrem de solidă şi resursele pe care le avem ne permit să creştem în continuare ca business. Rămânem o bancă de reţea, cu oameni pregătiţi şi tehnologie avansată.

 

FRANCOIS BLOCH, CEO AL BRD - Groupe Societe Generale

- În ceea ce priveşte anul 2017, elemen­tele care ne-au aju­tat să obţinem rezul­tatele cunoscute sunt reţeaua de unităţi, capacitatea de cross-selling atât între pieţe, cât şi cu filialele membre al grupului BRD, mediul economic favorabil şi, bineînţeles, implicarea şi dedicarea echipelor noastre.

- Vom continua să punem în practică programul nostru de dezvoltare pe 3 ani, care vizează modernizarea modelului de afaceri şi creşterea competitivităţii băncii. În S1/2018 am fost foarte dinamici şi am reuşit să creştem faţă de S1/2017 şi vedem în continuare potenţial de creştere atât pe piaţa de retail, unde vom intensifica procesul de transformare digitală, dar şi pe piaţa corporate şi IMM. Pentru a ne atinge obiectivele, dorim să îmbunătăţim nivelul de experienţă al clienţilor, dar şi eficienţa operaţională, să creştem segmentul de IMM-uri, să dezvoltăm sinergia cu retailul, cu filialele noastre specializate şi, de asemenea, cu banca-mamă.

- Rezultatele înregistrate în S1/2018 ne oferă toate motivele să credem că vom reuşi - într-un perimetru macro relativ stabil şi lipsit de turbulenţe - să ne atingem obiectivele pe care ni le-am fixat până în 2020: o creştere medie a volumelor atât la credite (Ă7%), cât şi la depozite (Ă4%), care să conducă la o creştere medie anuală a venitului operaţional brut mai mare de 4%.

- La nivelul sistemului bancar, ne aşteptăm ca şi 2018 să fie un an bun, dar multe lucruri depind şi de cadrul macroeconomic. Există câteva tendinţe care capătă consistenţă: 1. simplificarea modelelor operaţionale şi de business; 2. o tendinţă către consolidare, ilustrată de cele câteva încercări de ieşire din piaţa românească; 3. reconsiderarea şi reformarea dialogului cu clienţii.

 

RĂSVAN RADU, CEO al UniCredit Bank

- În 2017, UniCredit şi-a menţinut poziţia de top, cu rezultate solide şi un nivel ridicat de satisfacţie a clienţilor. Într-o piaţă caracterizată de oportunităţi, dar şi de o concurenţă ridicată şi de un climat fiscal, de business şi de reglementare volatil, am reuşit să ne consolidăm poziţia tradiţional puternică în segmentul coporate, dar şi să creştem mai rapid în segmentul de retail.

- Suntem, în Ro­mânia, pe locul patru din punctul de vedere al cotei de piaţă, în funcţie de active, iar rezultatele după S1/2018 demonstrează poziţia noastră solidă - cu o creştere de 6,8% a împrumuturilor nete şi de 18,5% a depozitelor comparativ cu S1/2017. De asemenea, profitul consolidat ne-a depăşit aşteptările, marcând un plus de 27% comparativ cu S1/2017.

- Conform planului strategic al grupului, Transform 2019, obiectivul nostru este să creştem organic pe piaţa din România, acordând o atenţie crescută optimizării costurilor şi îmbunătăţirii costului riscului de credit.

- În ceea ce priveşte evoluţia sectorului bancar în 2018-2019, anticipăm că aceasta va rămâne solidă, sistemul fiind caracterizat de un nivel ridicat de solvabilitate şi ramânând implicat în susţinerea activităţii economice. Deşi este de aşteptat ca ritmul de creştere economică să încetinească, iar ratele de dobândă mai ridicate ar putea tempera într-o oarecare măsură cererea de creditare, estimăm că volumul creditelor va continua să crească într-un ritm sănătos, susţinut de venitul disponibil mai mare şi de revenirea creditării companiilor. Anticipăm că rata creditelor neperformante va rămâne scăzută după ce băncile şi-au curăţat portofoliile în anii precedenţi.

 

STEVEN VAN GRONINGEN, preşedinte & CEO al Raiffeisen Bank

- Aşa cum vedem din rezultatele de la jumătatea anului 2018, sistemul bancar se află într-o zonă de confort din punctul de vedere al profitabilităţii, dar trebuie să ne uităm pe o perioadă mai lungă de timp ca să vedem cum a fost de fapt anul în curs sau cel trecut. Băncile sunt mai prudente acum, bilanţurile sunt mult mai echilibrate, după ce în 2008-2009 instabilitatea economică şi financiară s-a manifestat acut. Pe lângă criteriile de risc care s-au îmbunătăţit pentru fiecare bancă, s-au adăugat cerinţele de capital şi testele de stres pe care le-a făcut BCE. Toate acestea au însemnat schimbări în sistemul bancar. În plus, digitalizarea schimbă rapid faţa sistemului bancar în această perioadă.

- Trebuie să fim conştienţi că provocările vor veni. Nu o să avem brusc o stabilitate legislativă şi politică. Suprareglementarea va continua, probabil că şi populismul va continua, şi aici nu e vorba doar de România. Acestea fiind datele, ce poate face o bancă? Singurul lucru pe care îl putem face este să schimbăm organizaţia astfel încât să facem faţă cât mai bine acestor provocări.

- Vom continua să facem ceea ce am făcut şi până acum, să ne urmărim strategia stabilită şi să investim în cele trei direcţii: în relaţia cu clienţii, în traininguri şi în digitalizare. Vom inova în ritm accelerat, ţinând cont de ritmul în care clienţii noştri adoptă şi folosesc tehnologiile noi. Îmi doresc să facem din Raiffeisen Bank o bancă mai agilă şi ne propunem o creştere peste media pieţei. Pe de altă parte, mediul în care activăm ne provoacă permanent, avem schimbări legislative interne şi externe, presiuni, incertitudini şi, în aceste condiţii, trebuie să ne menţinem performanţele şi să ne dezvoltăm, şi nu este deloc simplu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO