Suplimente

Cei mai puternici antreprenori români au pe mână branduri de 18 mld. lei care se bat de la egal la egal cu Coca-Cola, T, Brico Depot sau Danone

Cei mai puternici antreprenori români au pe mână...

Autor: Cristina Roşca

08.12.2014, 00:02 168

Ziarul Financiar a selectat în acest top doar brandurile de consum, respectiv cele cu care consumatorul final intră în contact. Mai mult, au fost selectate doar brandurile care se află în prezent în portofoliul unor antreprenori locali, iar topul a fost realizat pe baza rezultatelor financiare publicate de companiile acestor antreprenori în 2013.

Cele mai puternice branduri româneşti activează în domenii precum electro-IT, bricolaj şi bunuri de larg consum. Astfel, piaţa locală a cărnii este în continuare dominată de branduri locale precum Transavia, Agricola Bacău, Cristim, Ardealul sau Elit Cugir. Şi pe segmentul lactatelor Albalact (brand creat de familia Ciurtin) urcă pe podium, alături de francezii de la Danone (locul 1) şi de olandezii de la Friesland (locul 3). Alte segmente însă, cum este cel al dulciurilor, sunt dominate de străini care au în portofoliu atât branduri româneşti, cât şi străine.

Cele mai puternice branduri din lume sunt astăzi parte a unor conglomerate gigantice cu afaceri de zeci, chiar sute de miliarde de euro.

Dacă mergem însă mai departe în istoria lor, toate au pornit de la o idee antreprenorială, de la un om de afaceri care a sesizat o nişă de piaţă, o nevoie de consum. Istoria Coca-Cola a început să se scrie la finalul secolului al XIX-lea, când un farmacist american a vrut să creeze un produs medicinal. Omul de afaceri Asa Griggs Candler a sesizat însă o opor­tunitate de business şi a transformat produsul într-o băutură răcoritoare care astăzi este prezentă în aproape toate ţările din lume.

De altfel, şi brandurile româneşti fac paşi timizi pe pieţe externe, cele mai cunoscute exemple fiind RCS-RDS şi Dedeman. Familia Pavăl, care controlează lanţul de magazine de bricolaj Dedeman, vrea să îşi extindă operaţiunile în Republica Moldova şi Polonia.

După cifra de afaceri de 2,6 miliarde de lei anul trecut Dedeman este cel mai puternic brand românesc. Pe piaţa locală de bricolaj fraţii Pavăl se luptă cu grupuri străine puternice precum Kingfisher sau Hornbach, însă continuă să domine piaţa.

Tot pe o piaţă dominată de străini activează şi grupul Romaqua, în portofoliul căruia se află brandul de apă minerală Borsec, care este lider pe o piaţă unde tendinţele şi consumul stau la mâna vremii şi unde sunt prezenţi şi giganţi precum Coca-Cola (Dorna, Izvorul Alb) sau Pepsi (Valea Izvoarelor).

De altfel, şi brandul Dorna este tot un brand local, creat de antreprenorul Jean Valvis. El a pus bazele companiei producătoare de apă minerală Dorna Apemin în 1994, care deţinea mărcile Dorna, Izvorul Alb şi Poiana Negri, iar în 2002 a vândut-o grecilor de la Coca-Cola HBC pentru circa 40 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Astăzi el este prezent pe această piaţă cu un nou brand - Aqua Carpatica.

Borsec a fost creat în urmă cu 206 ani, iar în prezent este deţinut de antreprenorii români Octavian Creţu şi Nicolae Palfi, care şi-au extins activităţile şi pe segmentul sucurilor (Giusto) sau al berii (Albacher).

Apa minerală este unul dintre puţinele segmente ale pieţei bunurilor de larg consum încă dominate de companii cu acţionariat românesc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO