Este o evidenţă faptul că aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007 i-a adus României beneficii nete atât la nivel societal, cât şi din punct de vedere economic, social şi politic. Chiar dacă se puteau negocia mai bine foile de parcurs la capitolele industrie, agricultură şi concurenţă - pentru a acorda un spaţiu mai mare de manevră pentru stimularea simetrică a capitalului autohton / capitalului străin - avantajele aderării la clubul european sunt net pozitive.
Mai dificil de rezolvat decât problema aderării este sarcina integrării în uniunea economică şi monetară europeană, adică ceea ce ne aşteaptă în următorii ani. Acesta este un proces complex, pe termen lung, un scenariu ce presupune concomitent convergenţa nominală şi convergenţa reală cu valorile modelului european. Capacitatea scăzută de a ne selecta şi consolida avantajele competitive în Uniunea Europeană, greutatea definirii unei viziuni privind dependenţa de cale, precum şi complicarea în stabilirea unei politici industriale bazată pe specializare inteligentă sunt puncte interne slabe în atingerea obiectivului de maximizare a efectelor pozitive ale integrării economice.
Accelerarea modernizării României este posibilă doar prin adâncirea integrării în Uniunea Europeană. Neşansa ţării noastre de a negocia aderarea într-o perioadă de boom şi de a parcurge primele etape ale integrării în perioada de recesiune la nivel european trebuie răsturnată printr-o strategie coerentă privind rolul nostru în consolidarea uniunii economice şi monetare. Aceasta presupune un efort de sinteză/viziune, presupune o strategie integrată de stimulare a capacităţilor umane şi materiale şi presupune posibilitatea anticipării corecte a dinamicii integrării europene. România trebuie să-şi pună resursele la treabă altfel simpla concentrare pe respectarea standardelor europene negarantând modernizarea economiei noastre.
Din perspectiva integrării avantajoase a României în uniunea economică şi monetară europeană, cel mai mare risc în următorii ani este acela de a repeta greşelile făcute în primii ani ai tranziţiei: lipsa unui culoar pertinent de integrare, balansul între opţiuni strategice de politici publice, neglijarea corelaţiilor la nivel micro şi macroeconomic şi blocarea în cercul vicios al salariilor mici.
Cristian Socol este economist şi a fost principalul consilier economic al premierului Victor Ponta
