• Leu / EUR4.8806
  • Leu / GBP5.7514
  • Leu / USD4.8447
Suplimente

Interviu Sorin Găman: Lumea nu înţelege, dar de fapt suntem o ţară bogată în minereuri sărace

Interviu Sorin Găman: Lumea nu înţelege, dar de fapt suntem o ţară bogată în minereuri sărace

Sorin Găman, director general al Direcţiei Generale pentru Resurse Minerale, Ministerul Economiei: Mai este un lucru pe care lumea nu-l înţelege când vorbim de zăcămintele de cupru sau de alte resurse. Într-o tonă excavată sunt doar 26 de grame de cupru care pot fi valorificate. La aur vorbim de un gram. Singura modalitate prin care această activitate este profitabilă este tehnologia modernă. Lumea nu înţelege, dar de fapt suntem o ţară bogată în minereuri sărace.

Autor: Roxana Petrescu

14.11.2011, 00:06 1321

"În 2003, în companiile de minerit controlate de statul român lucrau 68.000-70.000 de oameni. În 2006-2007 mai erau 42.000, iar acum mai lucrează circa 24.000 de oameni. Jumătate din aceşti oameni lucrează în companiile de cărbuni, apoi vin cei din sare şi apoi cei care lucrează în minele de uraniu", spune Sorin Găman, director general al Direcţiei Generale pentru Resurse Minerale din Ministerul Economiei.

În acest moment, în portofoliul instituţiei mai sunt o mână de companii care exploatează câteva resurse minerale. Pe partea de cărbuni activează Compania Naţională a Huilei (CNH), Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), carierele care servesc cele trei complexuri energetice din Bazinul Olteniei, Turceni, Rovinari şi Craiova, şi Societatea Naţională a Cărbunelui (SNC) Ploieşti. CNH este o gaură neagră cu datorii de peste un miliard de euro, iar SNC Ploieşti este în insolvenţă.

Pe partea de cupru, Cupru Min Abrud a fost scoasă la vânzare, Remin Baia Mare este în insolvenţă, Min Bucovina a dat faliment fiind vândută unor chinezi, Moldomin a fost vândută unor elveţieni după ce compania intrase în insolvenţă.

Pe partea de uraniu, posibilităţile de dezvoltare sunt limitate.



Problemele din cărbuni

Găman ia companiile pe rând şi încearcă să explice ce nu a mers bine şi de ce lucrurile au ajuns în stadiul în care statul este obligat să renunţe şi la aceste resurse într-un context în care lupta pentru bogăţiile naturale la nivel internaţional pare mai aprigă ca oricând.

"Compania Naţională a Huilei nu a beneficiat niciodată de ştergeri de datorii, aşa cum s-a tot spus. S-a încercat o singură dată ştergerea acestor datorii, înainte de aderarea României la UE, dar încercarea nu a fost dusă până la capăt. Vorbim de un miliard de euro şi trebuie să înţelegem că niciodată CNH nu va face aceşti bani pentru a-şi plăti datoriile la stat", explică reprezentantul Ministerului Economiei.

De ce s-a ajuns în această situaţie şi care sunt soluţiile pentru a salva o companie în al cărei portofoliu se află o resursă de care România dispune pentru următoarele sute de ani?

"Cea mai mare parte a acestor datorii au fost acumulate în perioada 2002-2006, când preţurile la energie şi la cărbuni erau controlate. Niciodată subvenţia care s-a acordat nu a fost suficientă pentru a acoperi costurile de producţie şi de aici s-au acumulat datoriile. Peste acestea au venit penalizările şi aşa s-a ajuns practic la un întreg rezervor de datorii care creştea tot timpul. Acum preţul de vânzare al huilei către termocentrale este de 64 de lei pe gigacalorie, dar minele neviabile din CNH scot cărbunii cu costuri de 100 de lei pe gigacalorie, iar cele viabile se apropie de preţul de vânzare", spune Găman.



Spargerea CNH

Astfel, soluţia la care a ajuns statul român este spargerea CNH-ului în mine viabile şi în mine pe pierdere.

Din cele şapte mine ale CNH, trei vor fi închise treptat, urmând să mai bene­ficieze de subvenţii până în 2018 (Uricani, Petrila şi Paroşeni), iar patru (Livezeni, Vulcan, Lupeni şi Lonea) îşi vor continua activitatea, urmând a fi scoase la vânzare în martie anul viitor.

Această separare ar trebui să aibă loc până la finele acestui an, iar minele viabile ar trebui să intre în componenţa Complexului Energetic Hunedoara, alături de termocentralele Mintia şi Paroşeni, singurele care mai consumă huila din Valea Jiului.

La rândul său, şi acest complex ar trebui vândut până la finele lui 2012.

"Nu se pune problema închiderii minelor de huilă din Valea Jiului şi trecerea pe importuri pentru că termocentralele Mintia şi Paroşeni au fost construite special pentru acest tip de huilă. În plus, este o strategie de folosire a resurselor interne. Fiecare ţară ştie de exemplu ce înseamnă dependenţa de gazele naturale, aşa că această industrie trebuie sprijinită din motive care ţin de strategie, nu doar de protecţie socială", este de părere Găman.



Problemele SNLO

La Societatea Naţională a Lignitului Oltenia lucrurile stau mai bine. Dacă operaţional compania este profitabilă, SNLO are o altă problemă: creanţele pe care le are de recuperat de la CET-uri.

"Este inacceptabil să ai de încasat sute de milioane de lei şi să nu-i primeşti. Dar pe de altă parte ce faci? Închizi CET Arad, CET Braşov, CET Govora? Nu se poate lua o astfel de decizie, dar cert este că nici aşa nu se mai poate continua."

Problemele de la SNLO s-ar putea rezolva odată cu includerea companiei în Complexul Energetic Oltenia, structură care va curpinde şi Com­plexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova.

"Va trebui să se ia o decizie tragică pentru că economic SNLO se poate descurca şi dacă livrează cărbune numai la cele trei termocentrale. SNC Ploieşti de exemplu a vândut cărbune numai către CET-uri care nu plăteau şi acum se află în insolvenţă", spune Găman.

Binecuvântarea polonezilor

În timp ce statul român a ajuns în momentul în care singura soluţie pentru sectorul de cărbuni pare a fi privatizarea, în alte ţări, precum Polonia, acelaşi sector este profitabil.

"Sunt multe diferenţe şi nimeni nu vorbeşte despre ele. În Polonia şi Germania există un strat de 100 de metri de cărbuni, la noi este sub 8 metri. De aici vine şi o productivitate mai mare. Subvenţiile pentru minerit se puteau folosi fie pentru investiţii, fie pentru a acoperi diferenţa dintre preţ şi cost, nu puteai să le foloseşti pentru ambele lucruri. Ei au investit, noi nu puteam decât să susţinem diferenţele", mai spune Găman.

Cupru de vânzare

La cupru, unde preţurile pe tonă au ajuns anul acesta la maximul istoric de 10.000 de dolari pe tonă, din nou statul nu are altă soluţie decât privatizarea. Care au fost problemele aici?

"Am exploatat prost. Nu am investit. Nu s-au băgat banii acolo unde trebuia sau au dat la toţi fără nicio strategie, aşa că la final nu a mai rămas nimic. Din 2007 nu s-au mai dat subvenţii şi de aici s-au acumulat datorii, s-a ajuns la insolvenţă şi la disponibilizări. În acel moment, costurile de producţie erau foarte mari. Băgam de exemplu 6 lei şi scoteam unu", explică Găman.

El recunoaşte că acum se pot face afaceri bune cu cupru, în contextul în care de la 3.000 de dolari pe tonă, cât era preţul în 2004, acum tona a ajuns la 7.400 de dolari, dar statul român are un handicap major.

"Acum se pot face afaceri, dar nu cu camioane Roman Braşov, ci cu excavatoare de 100 de tone Caterpillar. Statul nu poate investi pentru că se consi­deră ajutor de stat. Atunci vine întreba­rea: de ce nu investesc companiile? Cupru Min are datorii de 60 de milioane de lei la Electrica. Ce bancă vine şi dă bani unor afaceri cu datorii? Degeaba avem zăcământul dacă noi avem datorii. Soluţia este tot capitalul privat", explică Găman.

Săraca ţară bogată

Cupru Min, care deţine drepturile de exploa­tare pentru cel mai mare zăcământ de cupru din România, a fost astfel scoasă la privatizare, mai bine de 16 companii fiind interesate, iar licitaţia deschisă cu strigare va avea loc la începutul anului viitor.

"Mai este un lucru pe care lumea nu-l înţelege când vorbim de zăcămintele de cupru sau de alte resurse. Într-o tonă de minereu excavată sunt doar 26 de grame de cupru care pot fi valorificate. La aur vorbim de un gram. Singura modalitate prin care această activitate este profitabilă este tehnologia modernă. Lumea nu înţelege, dar de fapt suntem o ţară bogată în minereuri sărace."

În ceea ce priveşte uraniul, singura com­panie care exploa­tează această re­sursă este Compania Na­ţională a Ura­niu­lui.

"Nu este încă pe pierderi, dar are o dezvoltare limitată pentru că nu mai avem zăcăminte. Este unul pe care vrem să-l deschidem în perioada următoare", a mai precizat Găman. În ceea ce priveşte sarea, aici statul deţine monopolul asupra resurselor, iar la ape minerale sunt activi mai mulţi investitori privaţi.

"Este o problemă pe care o avem de multă vreme şi anume percepţia că ne dăm resursele pe mâna străinilor. Dacă o resursă este exploatată de o companie privată, această companie va plăti redevenţe. La fel va plăti şi statul dacă menţine această resursă în portofoliul său. Vorbim de aceleaşi impozite, de aceleaşi taxe aplicate şi la stat şi la privat. La Cupru Min vom face o licitaţie deschisă. Orice investitor român poate să vină, dar credeţi că vor veni? La noi se bagă bani în fotbal, nu în minerit, care este o industrie riscantă şi nu-ţi aduce profituri imediate. Statul trebuie să se comporte ca un investitor chiar şi când este vorba despre resurse. Dacă poate, bine dacă nu, să vândă."


Noua reorganizare
Noul plan de reorganizare a sistemului energetic vizează exclusiv zona de producţie de energie bazată pe cărbuni. Astfel se vor înfiinţa două complexuri energetice: Hunedoara şI Oltenia. Primul va cuprinde Electrocentralele Deva şi Paroşeni, în completarea celor două active urmând să vină patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei. Complexul Energetic Oltenia se va înfiinţa prin fuziunea următoarelor companii: Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova şi Complexul Energetic Rovinari. Ambele structuri vor fi scoase la privatizare în 2012.
Cost mai mare decât preţul
Preţul de vânzare al huilei către termocentrale este de 64 de lei pe gigacalorie, dar minele neviabile din CNH scot cărbunii cu costuri de 100 de lei pe gigacalorie, iar cele viabile se apropie de preţul de vânzare.
"Este o problemă pe care o avem de multă vreme şi anume percepţia că ne dăm resursele pe mâna străinilor. Dacă o resursă este exploatată de o companie privată, această companie va plăti redevenţe. La fel va plăti şi statul dacă menţine această resursă în portofoliul său. Vorbim de aceleaşi impozite, de aceleaşi taxe aplicate şi la stat şi la privat. La Cupru Min vom face o licitaţie deschisă. Orice investitor român poate să vină, dar credeţi că vor veni? La noi se bagă bani în fotbal, nu în minerit, care este o industrie riscantă şi nu-ţi aduce profituri imediate. Statul trebuie să se comporte ca un investitor chiar şi când este vorba despre resurse. Dacă poate, bine, dacă nu, să vândă."

Minerit în cifre

15 ani - reprezintă perioada în care se vor epuiza rezervele sigure de petrol ale României.

10 ani - reprezintă perioada în care se vor epuiza rezervele sigure de gaze naturale ale României.

260 ani - reprezintă perioada în care se vor epuiza rezervele sigure de huilă ale României.

115 ani - reprezintă perioada în care se vor epuiza rezervele sigure de lignit ale României.

În perioada 1990-2006 statul a cheltuit pentru susţinerea sectorului minier (cărbune, minereu şi nemetalifere) suma de 6,3 mld. dolari, structurată pe subvenţii pe produs, subvenţii pentru protecţia socială, alocaţii de capital pentru investiţii. În perioada 2007-2009 ajutorul de stat acordat doar pentru industria carboniferă (subvenţii pe produs şi subvenţii pentru protecţia socială) pentru huilă este de circa un miliard de lei şi alocaţii de capital pentru lignit în sumă de 119,3 mil. lei.

350.000 de oameni - acesta este numărul de persoane care lucrau direct în industria mineritului înainte de 1989. Indirect, alte 700.000 de persoane depindeau indirect de această activitate.

913 mil. euro - reprezintă cifra de afaceri cumulată a companiilor care intră în Complexul Energetic Oltenia

343 mil. euro - reprezintă cifra de afaceri cumulată a companiilor care intră în Complexul Energetic Hunedoara, cu excepţia Electrocentrale Paroşeni, pentru care nu sunt date disponibile la Ministerul Finanţelor.

151,9 mil. euro - reprezintă pierderile înregistrate de Compania Naţională a Huilei în 2010. Nivelul pierderilor de la CNH se apropie de valoarea cifrei de afaceri.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8806
Diferență: 0,0266
Ieri: 4.8793
Azi: 4.8447
Diferență: 0,9144
Ieri: 4.8008
Azi: 5.7514
Diferență: -0,5619
Ieri: 5.7839
Azi: 5.0668
Diferență: 0,6816
Ieri: 5.0325