Suplimente

Ioan Ghere, Piscicola: Aveam o lipsă de lichidităţi şi un sistem bancar găunos. A venit ROCA şi am simţit ca atunci când ţi-e foarte sete şi bei un pahar de apă

Supliment Roca Investments

Ioan Ghere, Piscicola: Aveam o lipsă de lichidităţi şi un sistem bancar găunos. A venit ROCA şi am simţit ca atunci când ţi-e foarte sete şi bei un pahar de apă

Ioan Ghere spune despre ROCA, soluţie de private equity parte a Impetum Group, faţă de instituţiile financiar-bancare şi nebancare, are o altă abordare pentru antreprenorii români.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

14.12.2020, 00:05 483

Ioan Ghere a început să cumpere acţiuni la Piscicola în 2004, iar după trei-patru ani a devenit acţionar majoritar.

„Când nu sunt CEO, sunt bucătar. Îmi place să gătesc, să merg cu familia să facem plimbări pe dealuri. În tinereţe am boxat, apoi am fost arbitru de box, dar acum nu mai am timp. Însă am preluat şi conduc clubul de box Voinţa din Satu Mare de prin anul 2000. Întâmpinăm şi acolo dificultăţi pe partea de finanţare chiar dacă avem campioni la box, la şah, la culturism“.

Este viaţa de după afaceri a lui Ioan Ghere, cel care conduce businessul Piscicola, o fermă piscicolă de peste 300 de hectare, din Satu Mare, aflată în portofoliul ROCA.

La bază, are studii juridice, absolvind Facultatea de Drept în anii ‘90. A profesat în domeniu în cadrul mai multor societăţi, a făcut şi un curs de agent imobiliar la Bucureşti în 1992, după care, în 1995-1996, a apărut oportunitatea privatizării cu cupoane, urmată de cumpărare de acţiuni. Şi a profitat.

„Am cumpărat cupoane la mai multe companii de stat pe domenii diverse, printre care industria chimică cu produse din bentonită şi perlit. Am urmat cursul de practician în insolvenţă în 1998-1999 şi am înfiinţat prima firmă de insolvenţă din Satu Mare. Tot ce am câştigat am investit mai departe. Am cumpărat acţiuni la tipografia Someşul SA, unde sunt şi preşedintele consiliului de administraţie, împreună cu alţi doi acţionari, şi mai am o societate mai micuţă de servicii arhivistice. Între timp şi-a schimbat puţin profilul.“

Din 2004, a început să cumpere acţiuni la Piscicola şi, după trei-patru ani, a devenit acţionar majoritar. A intuit potenţialul şi şi-a dat seama că este o investiţie cu bătaie lungă sau foarte lungă. Primul proiect pentru accesarea unor fonduri europene pentru dezvoltare l-a făcut între anii 2010 şi 2013.

„Apoi am încercat să dezvolt zona de producţie, însă am avut unele impedimente cauzate de faptul că ferma este situată într-o zonă de tranziţie a păsărilor ihtiofage (care se hrănesc cu peşte - n. red.) către ţările calde şi consumă mult peşte. Astfel, în 2014-2017 am avut pierderi de sute de tone de peşte, iar mecanismul de despăgubire oferit de stat acoperă doar o mică parte din pierderi“, spune Ioan Ghere.

Acest fapt a dus la o decapitalizare a firmei. Aşa a ajuns la ROCA şi a primit o infuzie de capital, iar efectul a fost creşterea cifrei de afaceri.

„Prin parteneriatul cu ROCA Investments, în acest moment, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra de afaceri a Piscicola a crescut de aproximativ patru ori. Obiectivul nostru este să aducem compania în top cinci producători de peşte din România, deci printre cele mai importante şi competitive companii din domeniu.“

Ioan Ghere spune despre ROCA, soluţie de private equity parte a Impetum Group, că, faţă de instituţiile financiar-bancare şi nebancare, are o altă abordare pentru antreprenorii români. El luase legătura şi cu fonduri de investiţii înainte de a încheia parteneriatul cu ROCA, însă spune că acestea s-au uitat la balanţă, nu la potenţial şi nici la povestea din spatele afacerii.

„Aveam o lipsă de lichidităţi şi un sistem bancar găunos. A venit ROCA şi am simţit ca atunci când ţi-e foarte sete şi bei un pahar de apă. Parteneriatul cu ROCA este singurul lucru pozitiv pentru business din această perioadă.“

A ajuns aici folosindu-se de trei principii esenţiale după care se ghidează în business: perseverenţa, inovarea şi credinţa că poate împinge lucrurile înainte. Le aplică pe toate în fiecare zi.

„Am făcut studii ca să aflu de ce nu mănâncă lumea peşte, iar motivele relevate sunt preţul mare şi frica de oase. Aşa că, anii trecuţi, am făcut o încercare de a distruge oasele din fitofag, crap, caras, prin mai multe metode. Lucrez şi la o metodă de creştere a imunităţii peştilor, pentru a reduce pierderile. Investiţia în cercetare este esenţială. Dacă nu inovăm, nu ajungem bine“, crede Ioan Ghere.

Când s-a hotărât să se implice în sectorul lichidărilor şi al insolvenţei, dar şi când a ales să se implice în Piscicola, a marcat, fără să ştie la acel moment, punctele-cheie ale carierei lui în business. Un altul este pandemia, din care a tras câteva învăţăminte.

„Lecţia mea este că trebuie să mă bazez pe forţele proprii mai mult decât pe  autorităţi şi sistemul bancar. Sistemul bancar este stufos şi birocratic, iar programele guvernamentale de sprijin au restricţii. România pierde sume uriaşe din cauza acestor inadvertenţe în programe. Între timp, 85% din peşte, adică zeci de mii de tone, sunt aduse din afara ţării.“

Ioan Ghere a remarcat o creştere a volumului de vânzări anul acesta, însă nu ca urmare a pandemiei, ci ca efect al parteneriatului cu ROCA. Pe baza acestei evoluţii pozitive, a căpătat curaj să deseneze noi planuri pe hârtie.

„Mai trebuie să fac investiţii în fermă, inclusiv un parc fotovoltaic, pentru că va creşte consumul destul de mult, iar anul viitor sper să dublez, să triplez chiar cifra de afaceri. Sunt optimist în general şi foarte perseverent. Important e de câte ori te ridici şi mergi mai departe. Am noroc şi de sprijinul familiei. Anul viitor va fi mai bun datorită muncii pe care o vom depune“, este gândul cu care întâmpină Ioan Ghere anul 2021.

AFACERI DE LA ZERO