„La 22 de ani, eram acţionar în două firme - una care făcea marochinărie, pe care o vindeam pe la magazinele din Bucureşti şi din ţară, şi una cu care doream să fac import-export. Nu am reuşit. Eram şi student la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti şi doream să lucrez în domeniul bancar, să învăţ să fac afaceri, să învăţ cum funcţionează lumea financiară. Am reuşit la 23.
Nu cred că doream să ajung ceva, doream să învăţ, simţeam un imbold grozav să fac lucruri, să creez locuri de muncă şi să învăţ. Mi-am asumat riscuri încă de atunci, mi-am asumat riscul de a conduce oameni foarte tânăr, de a răspunde de viaţa lor, de a colabora, de a găsi prieteni şi mai ales să am încredere în oameni. Încrederea şi capitalul de imagine sunt cele care mă ghidează şi astăzi.
Sunt încă undeva pe traseu. Copiii rămân miezul problemei, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă ce fac eu, să fie antreprenori sau executivi de top. Vreau să am puterea să fac mai puţin business executiv şi să mă ocup de strategii, firme noi, idei năstruşnice. Vreau să fac ceva pentru a ajuta tinerii români să înţeleagă valoarea lor extraordinară, istoria fabuloasă a acestor locuri, a afacerilor din România de la primele târguri până în secolul XXI. Sunt mândru că am avansat împreună cu mulţi colegi extraordinari, că am pus umărul la educaţia managerială a sute de tineri. Sunt mândru că sunt român.“
