Suplimente

Opel România - Atenţia pe SUV-uri şi crossovere

Cristian Milea, Country Manager al Opel pentru România

Cristian Milea, Country Manager al Opel pentru România

Autor: Bogdan Alecu

29.06.2017, 20:57 53
În 2016, vânzările Opel au crescut procentual cu 16% faţă de anul precedent, la aproape 6.100 de autovehicule.

„Rezultatul înregistrat cu un an în urmă cuprinde şi peste 1.300 de unităţi de vehicule aferente unui singur contract de flotă şi circa 600 unităţi Antara, model pe care marca germană nu îl mai comercializează în România, context în care, performanţa 2016, fără aceste elemente punctuale, este una excelentă“, a spus Cristian Milea, directorul de ţară pentru Opel în România. El a subliniat faptul că Opel a fost anul trecut marca de import cea mai vândută în programul Remat, iar Astra sedan fiind modelul de import cel mai solicitat de clienţi.

Per total, gama Astra a înregistrat locul trei în topul vânzărilor modelelor compacte de clasa C, în timp ce Mokka a înregistrat o creştere procentuală a vânzărilor de 30%, plasându-se pe locul patru în segmentul său.

„Provocările întâmpinate în 2016 au vizat în principal lipsa de predictibilitate a pieţei, anul acesta ne confruntăm, pe lângă aceasta, cu eliminarea timbrului de mediu care a avut deja şi va continua să aibă un impact sever nu numai pentru piaţa auto, dar şi pe întreg socialul românesc şi pe bugetul de stat. Măsura are ca efect intrarea în ţară a unui contingent foarte numeros de vehicule vechi“, a spus Cristian Milea. În primele 4 luni, piaţa auto a înregistrat o creştere de 14,8%, iar Opel a crescut cu 37,8%, la peste 1.200 de unităţi.

„Consider că piaţa are potenţial de creştere şi sper în intervenţia factorilor de reglementare din perspectiva timbrului de mediu şi a reglementării fiscalizării importului de vehicule  rulate“, a spus Cristian Milea.

În prezent, reţeaua Opel are 30 de centre care activează ca distribuitor şi reparator şi două centre exclusiv reparatorii. Anul trecut s-au deschis două noi centre Opel:  Plusauto în Craiova, „convertit“ din Ford, şi Exclusiv Motors în Bacău.

„Continuând acelaşi trend, anul acesta mizăm pe edificarea unui nou parteneriat, de data aceasta în Târgu Mureş“, a spus Milea.

În ceea ce priveşte creşterea din acest an, Opel mizează pe noile generaţii ale Astra şi Insignia, inclusiv în versiunea Grand Sport.

„Estimăm că modelele Astra K, Mokka X şi Corsa vor fi pe un trend ascendent, oferta Opel fiind una foarte competitivă. În plus, în 2017 vom acoperi două noi segmente prin lansarea a două modele crossover Opel Crossland X şi Grandland X. Cu noile modele pe care le vom lansa  în 2017 mizăm pe un portofoliu reînnoit complet“, a conchis Milea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO