După decembrie 1989, România a avut două proiecte de ţară: aderarea la Uniunea Europeană şi aderarea la NATO.
Primul proiect de ţară corespundea opţiunii de dezvoltare economică şi socială în cadrul organizat al democraţiilor occidentale, cu aderarea clară la principiile statului de drept.
În cele ce urmează mă voi opri asupra unei probleme pe care o numesc „un paradox după 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, care, în opinia mea, se transformă într-una din problemele esenţiale ale dezvoltării României în perioada următoare.
Unul din obiectivele strategice ale dezvoltării României în ultimul deceniu l-a constituit recuperarea decalajului valorii PIB/locuitor la PPC în raport cu media Uniunii Europene. Pe data de 26.10 a.c., Eurostat publică ponderea valorilor PIB/locuitor la PPC din media UE-28, considerată 100 în fiecare an al perioadei 2004 – 2015.
Luând ca referinţă pentru cele 13 ţări noi membre ale Uniunii Europene anul 2007, se constată că România este liderul acestora din punctul de vedere al indicatorului dinamic de recuperare a decalajului Id â Iv2015 / Iv2007 !
Notă: Iv = indicele de recuperare a decalajelor PIB/locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) faţă de media UE
Pe de altă parte, pe data de 15.11 a.c., Eurostat publică valorile indicatorului de inegalitate a veniturilor, evaluat ca raport între veniturile cele mai mari ale 20 % din populaţia unei ţări şi veniturile cele mai mici ale 20 % din aceeaşi populaţie.
Valoarea cea mai mare a indicelui de inegalitate a veniturilor din cele 13 ţări noi membre ale UE în anul 2015 o are România !
Topul 3 al valorilor indicelui de inegalitate pentru cele 13 ţări în anul 2015 este dat în tabelul 2.
Trebuie subliniat faptul că într-un singur an, 2015, valoarea indicatorului pentru România a crescut de la 7,2 la 8,3.
Paradoxul constă în faptul că ţara cu cea mai mare valoare a indicatorului dinamic de recuperare a decalajului este, în acelaşi timp, ţara cu cea mai mare valoare a inegalităţii veniturilor.
Aşa se explică nemulţumirile sociale existente în condiţiile creşterii economice de peste 4%: diferenţa între cei relativ bogaţi şi săraci s-a adâncit dramatic.
În contrast, Polonia, a doua clasată din punctul de vedere al valorii indicelui dinamic de recuperare a decalajului are un indice al inegalităţii veniturilor de 4,9, mai redus decât media Uniunii Europene (28), care este 5,2.
Rezolvarea paradoxului prezentat mai sus mi se pare a fi una din problemele capitale ale viitoarei guvernări a României.
Din punctul de vedere al viitorului deceniu, îmi menţin ferm punctul de vedere exprimat înainte şi după Brexit şi anume că România la orizont 2025 trebuie să-şi propună o strategie definită în trei dimensiuni: creştere economică durabilă, cu valori medii anuale între 3,5 şi 4,5%, cu priorităţile ce decurg din aceasta; educaţia; sănătatea.Aceste 3 dimensiuni urmează să conducă la creşterea semnificativă a valorii indicelui de dezvoltare umană al României. La orizont 2025, în condiţiile menţinerii stabilităţii macroeconomice, România ar trebui să atingă valori cuprinse între 75 şi 80% ale PIB/locuitor la PPC în raport cu media Uniunii Europene şi o valoare a indicelui de dezvoltare umană cuprinsă între 0,81 şi 0,83.
Prof. dr. Cezar Mereuţă este cercetător asociat la Centrul de Macromodelare Economică al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
