Suplimente

Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank România: „Luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi“

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank România: „Luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi“
26.12.2020, 00:50 754

„Fac parte din generaţia la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa unor grade de libertate pe care astăzi le prezumăm ca făcând parte din fibra societăţii. Eu făceam 22 de ani în 1985, eram student în anul IV la Politehnică, la Aeronave, şi îmi amintesc că luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi, pentru că aveam doar câteva grade Celsius în sălile de curs. Sunt multe imagini în alb–negru când mă gândesc la acea perioadă şi doar aspiraţiile şi visurile păreau să mai prindă culoare.

Unul din lucrurile cu care te obişnuiai repede era să îţi derulezi viaţa profesională pe repede înainte, pentru că fiind deja pe un anumit traiect profesional abaterile laterale erau programate să fie, eventual, nesemnificative. Ştiai că vei fi un inginer de aviaţie, puteai spera să fii unul foarte bun şi să lucrezi la nişte proiecte importante, cum erau cele legate de preluarea tehnologiei vestice de producţie a BAC1-11 (ROMBAC în varianta românească) sau să lucrezi pentru asimilarea unor produse mai complexe din domeniul avionicii, domeniul meu de specialitate.

Altfel spus, era destul de puţină surpriză împletită în traiectul profesional şi, pentru un bun analist, puteai spune cu un grad destul de mare de certitudine cam ce poziţie şi ce responsabilităţi ai fi ajuns să ai la 30 - 40 sau 50 de ani urmând această cale. Puţini dintre noi, spre niciunul, am fi ghicit ce vom ajunge la aceste vârste, pentru că viaţa are darul ei de a-ţi servi tot felul de răscruci noi atunci când crezi ca eşti pe drumul cel mai stabil, nu-i aşa? Uitându-mă la foştii mei colegi, toţi cei care au emigrat, şi ei sunt majoritatea, lucrează în aviaţie, iar noi, ceilalţi, puţini care am rămas, suntem în diverse alte poziţii şi domenii, dar nu în aviaţie.

Dar pentru că întrebarea mă invită la a fi specific, ce mi-aş fi dorit să devin, voi răspunde onest că la 22 de ani îmi doream să ajung un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom, specializat pe câteva din aeronavele mari, vestice, care erau în operare la acea dată, BAC şi Boeing.

Dacă vorbim însă de visuri, visuri profesionale, ele erau în mod direct legate de lumea liberă, cum o priveam noi, de cercetarea de care auzeam că se face «afară», de modele de business şi tehnologii pe care le aveam în cărţi, dar pe care nu le văzusem practic în aplicare. În niciun caz nu mi-aş fi imaginat că la 32 de ani o să devin unul din primii brokeri din România şi o să tranzacţionez pentru fonduri de investiţii americane şi nu numai, pe o Bursă de Valori care îşi reluase activitatea după aproape 5 decenii de lockdown (că tot am învăţat cuvântul acum) sau că la 37 de ani o să fiu preşedintele acelei Burse de Valori, iar la 44 de ani o să fiu  CEO-ul unei bănci sistemice în România.  

În mod evident la 22 de ani ideea de piaţă de capital sau de acţiuni, obligaţiuni sau titluri de stat nu îmi spunea aproape nimic, iar ideea de produse derivate m-ar fi dus în mod cert în matematică, şi nu în analiză financiară.

Şi acum pentru că toată această parabolă la care suntem invitaţi să croşetăm este de fapt pentru ZF, daţi-mi voie să vă urez ca la cei 22 de ani ai dvs. să vă uitaţi la viitor cu aceeaşi încredere şi inocenţă cu care ne uitam şi noi la 22 de ani, la ce va să fie fără să avem nici cel mai mic indiciu, pentru că, nu-i aşa, viaţa bate filmul de fiecare dată.“

AFACERI DE LA ZERO