Noua ediţie a anuarului Top 100 companii antreprenoriale din România este mai mult decât o înşiruire de date privind cifra de afaceri, numărul de angajaţi sau profiturile celor mai importante companii cu acţionariat autohton din România.
De fapt, este o măsură a progresului pe care clasa de business autohtonă a reuşit să-l facă în cei aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Avem de-a face deja cu trei generaţii de antreprenori.
Prima generaţie, născută în anii ’90, ani care au fost foarte duri din punct de vedere macroeconomic, şi din care fac parte antreprenori care au reuşit să-şi menţină businessul pe piaţă, să se adapteze şi chiar să treacă la alte modele.
Apoi, vine generaţia firmelor create după anii 2000, când România a intrat pe un făgaş de creştere economică neîntreruptă până în 2008, aceasta fiind perioada cea mai fertilă de după 1990.
A treia generaţie, cu firme care au plecat precum racheta în ultimii 10-15 ani, după criza din 2008-2009, şi-a făcut loc fără complexe la vârf.
Astăzi, sunt 52 de companii în România cu acţionariat autohton cu afaceri de peste 1 miliard de lei (200 de milioane de euro), ceea ce nu este puţin nici pentru vestul Europei şi nici chiar pentru Statele Unite.
Orice delegaţie de 50 de oameni de afaceri care pot prezenta cărţi de vizită ale unor companii cu venituri de peste 200 de milioane de euro pe an este primită bine oriunde, de la New York la Londra şi până la Tokyo sau Seul.
Întrebarea este cine îi urcă pe aceşti antreprenori în avion şi cum poate fi asumat un obiectiv de ţară – spre exemplu, atingerea unui PIB de 1.000 de miliarde de euro, faţă de aproape 400 de miliarde de euro anul acesta, de clasa politică şi clasa antreprenorială.
Pentru o profilare sectorială şi geografică a celor mai mari companii antreprenoriale din România este interesant de remarcat că în Top 10 sunt 5 firme de comerţ cu materiale de construcţii, electrocasnice, combustibili şi medicamente, 3 firme de construcţii, una de telecomunicaţii şi una de software.
Nu este surprinzător, având în vedere că formarea de capital după anii ‘90 s-a bazat în primul rând pe comerţ.
Poate părea că este un sector facil şi că investiţiile în producţie
ar fi mai importate, însă ca să ai business în comerţ de peste
1 miliard de euro înseamnă deja o ştiinţă, o cunoaştere completă a consumatorului şi a tendinţelor. Înseamnă sisteme şi organizare, reacţie la piaţă şi la comportamentul capilar al consumului, la fiecare client.
De fapt, miza este să ai clientul, pentru că în noua lume producţia o poţi face aproape oriunde.
Sigur că marjele în comerţ sunt mult mai strânse, însă operaţiunile în sine şi capacitatea de a rămâne permanent pe creştere, indiferent de fluctuaţiile economiei, sunt un semn al faptului că businessul cu capital autohton s-a profesionalizat la un nivel pe care poate puţini îl bănuiau în urmă cu 20-30 de ani.
Nu poţi să conduci firme de peste 1 miliard de euro afaceri în comerţ fără structuri şi sisteme care pot fi de multe ori asemănătoare cu cele din marile companii de IT.
Absorbţia unor sisteme complexe în IT, de urmărire a busi-nessului, a fost, de altfel, în aceşti ani pentru marile firme locale atuul cu care şi-au majorat, multe dintre ele, afacerile de 10 ori în 10 ani.
Cu excepţia perioadei din pandemie – 2020-2021 –, din 2010-2011 şi până în 2024 probabil că pentru multe firme aflate în Top 100 companii antreprenoriale a fost cea mai bună perioadă din istoria lor.
Însă degeaba mediul macro este favorabil dacă firmele nu pot să utilizeze oportunităţile de creştere în lipsa organizării şi a digitalizării interne.
În afară de creşterea economică generală din această perioadă, intensitatea investiţiilor publice în infrastructură din ultimii 5 ani a adus, în sfârşit, şi firmele de construcţii în Top 10.
Era şi cazul, după ce, ani de zile, companiile româneşti de profil nu puteau participa la licitaţii pentru autostrăzi pentru că le lipsea un anumit nivel al cifrei de afaceri.
De acum înainte, pentru a păstra ritmul de creştere din ultimii
15 ani, firmele româneşti îşi vor da seama că va fi nevoie de o implicare şi mai mare în modul cum este condusă administraţia.
Practic, businessul este chemat să-şi asume un obiectiv, iar mijloacele de a ajunge la acest obiectiv vor fi dezbătute şi asumate de clasa politică.
Pentru a menţine nivelul de creştere de până acum, va fi nevoie de atât de o clasă politică aliniată cu obiectivele de business, cât şi de profesionalizarea managementului marilor companii româneşti.
O clasă de executivi, care este deja în curs de formare, va prelua misiunea de a extinde firmele puternice româneşti în regiune şi mai departe.
Tot de aici vor putea proveni şi executivi care să se implice în conducerea administraţiei publice pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de clasa antreprenorială.
