♦ AJ BRAND, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale active în domeniul regenerabilelor, estimează pentru finalul acestui an un business de 120 de milioane de euro, un salt semnificativ faţă de anul trecut, şi crede că următorii 3-5 ani vor continua să livreze creşteri puternice pentru energia verde ♦ Stocarea vine din urmă, la fel şi un focus sporit pe optimizarea utilizării acestor noi capacităţi, PPA-urile având un rol major aici.
AJ BRAND a fost înfiinţată în anul 2008, la acel moment ca un contractor pentru lucrări electrice, AJ CONSTRUCTION, iar ulterior a devenit un contractor EPC (engineering, procurement and construction). În 2021 a fost creată AJ RENEWABLES, iar în 2024 AJ CONSTRUCTION şi AJ RENEWABLES au fuzionat sub o singură identitate. Din 2025, această transformare a fost oficializată sub numele AJ BRAND – un grup, care integrează dezvoltarea, construcţia şi operarea proiectelor regenerabile. Compania a fost fondată de Adrian Stan, alături de fratele său.
„În acest moment, la nivel de grup AJ BRAND, avem în lucru aproximativ 1.500 MW de proiecte fotovoltaice în construcţie şi încă 1.064 MW de proiecte dezvoltate până la stadiul RTB (ready to build) şi deja vândute către investitori strategici”, spune Adrian Stan, Founder and Chairman of the Board, AJ BRAND. Pe partea de stocare, grupul are deja un porotofoliu de 1.500 MWh doar în România, care vor însoţi atât proiecte fotovoltaice, dar şi stand alone, cât şi parcuri eoliene de asemenea adjudecate şi în construcţie în 2026, dar şi soluţii hibride. „Pentru o bună parte dintre aceste proiecte avem deja contracte de operare şi mentenanţă semnate.”
România este acum cea mai importantă piaţă, atât ca investiţii, cât şi ca volum de lucrări, urmată de Spania. „Estimăm că circa două treimi din cifra de afaceri este generată în prezent pe plan intern, iar o treime provine din proiectele internaţionale. La nivel extern, cea mai importantă piaţă pentru AJ BRAND sunt Spania, unde avem în execuţie proiecte de peste 500 MW şi, în paralel, investiţii în zona de real estate. De altfel, în Peninsula Iberică, în general, vedem un potenţial mare pentru proiecte solare, eoliene şi, în următorii ani, pentru proiecte hibride cu stocare, dar şi data center.”

Provocările nu lipsesc, chiar şi în contextul unei pieţe care creşte văzând cu ochii. Instabilitatea economică dublată de creşterea costurilor sunt o parte. Zona de reţea, dar şi necesarul de forţă de muncă rămân o provocare pe care o au de înfruntat toţi investitorii în producţia de energie. Volatilitatea pieţelor este la rândul ei o provocare, dar poate fi şi o oportunitate de dezvoltare. „Pe măsură ce intră mai multă capacitate regenerabilă în sistem, devine esenţială optimizarea producţiei, integrarea stocării şi o abordare profesionistă pe zona de trading şi PPA-uri. Tocmai de aceea am dezvoltat AJ NEXTE, noua noastră companie din grup, dedicată tradingului, optimizării şi PPA-urilor.”
Cu toate provocările însă, 2025 rămâne unul de excepţie pentru toţi jucătorii din energia verde.
„Pentru acest an estimăm, doar pentru România, o cifră de afaceri de peste 120 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 5–6 ori faţă de 2024. La nivel de grup, ţinând cont şi de proiectele din Spania şi de celelalte linii de business, cifra de afaceri consolidată este semnificativ mai mare şi reflectă tranziţia noastră către rolul de contractor EPC complet, cu servicii integrate. În acest moment, avem peste 350 de angajaţi şi continuăm să ne extindem atât echipele din România, cât şi cele din Spania.”
Iar anii următori vor aduce la rândul lor creşteri.
„Pentru piaţa de energie verde, ne aşteptăm ca proiectele de fotovoltaic şi eolian să rămână foarte puternice cel puţin în următorii 3–5 ani. Stocarea (BESS) va deveni rapid ocomponentă obligatorie pentru proiectele mari.” PPA-urile vor avea o pondere tot mai mare, iar centrele de date pot deveni următoarea “specie de consumatori”, care vor cere direct surse de energie regenerabilă şi soluţii de echilibrare.
„Pentru AJ BRAND, 2026 este un an de consolidare şi scalare. Avem deja proiecte semnate sau în fază avansată care ne vor consolida poziţia de full EPC contractor (engineering, procurement and construction). Ne propunem cel puţin dublarea cifrei de afaceri consolidate faţă de nivelul estimat pentru acest an. Vom opera tot mai mult pe întreg lanţul valoric: construcţie, operare şi mentenanţă, trading & optimizare, PPA-uri, asset management şi real estate. Dispeceratul nostru propriu de energie, care va integra producţia, stocarea şi serviciile de optimizare, va fi operaţional din 2026.”

Adrian Stan: Pentru acest an estimăm, doar pentru România, o cifră de afaceri de peste 120 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 5–6 ori faţă de 2024. La nivel de grup, ţinând cont şi de proiectele din Spania şi de celelalte linii de business, cifra de afaceri consolidată este semnificativ mai mare şi reflectă tranziţia noastră către rolul de contractor EPC complet, cu servicii integrate. în acest moment, avem peste 350 de angajaţi şi continuăm să ne extindem atât echipele din România, cât şi cele din Spania.