Se spune adesea că politicienii din România postdecembristă „au avut un vis”, anume ca ţara noastră să adere la Uniunea Europeană şi NATO; iar după ce aspiraţia amintită s-a realizat, aceiaşi politicieni (chiar dacă mai tineri) nu au mai venit cu alte proiecte de dezvoltare şi modernizare care să fructifice la maximum noul statut european şi transatlantic al României. Dacă aserţiunea de mai sus este acceptată, înseamnă că, în fapt, politicienii din ultimele peste două decenii n-au avut un vis pentru România, doar au simulat dorinţa ca ei sa fie acceptaţi în comunitatea euroatlantică, să poată spune ca sunt „europeni”, „atlantişti”, etc.
În cei zece ani de istorie a României ca membru al Uniunii Europene este vizibil un progres economic şi social al ţării. Dacă se face o comparaţie cu evoluţia din anii ’90 ai secolului trecut, nu poţi să nu constaţi că turbulenţele „tranziţiei spre nu ştim ce” s-au estompat, iar cetăţenii şi-au pus enorme speranţe în aderarea la Uniune, atât în ceea ce priveşte nivelul de viaţă cât şi siguranţa individuală şi comunitară/naţională. Numai că, o dată obţinută „viza europeană”, liderii politici autohtoni nu s-au mai interesat de soarta cetăţenilor ţării ci, preponderent, de cea proprie şi, eventual, a neamurilor lor. Nu au mai respectat promisiunile făcute în perioada pregătirii pentru aderare si nu au depus efortul necesar pentru o integrare cât mai deplină în Uniune, pentru a aduce spre cetăţenii români beneficiile aplicării în România a politicilor europene. Doar au vorbit mereu de marele avantaj al absorbţiei fondurilor europene! Fară o viziune clară postaderare, neavând o strategie de integrare economică, neurmându-se direcţii asumate în politicile industriale, agricole, sociale etc. mulţi cetăţeni români au decis să caute integrarea europeană în alte state membre ale Uniunii Europene. Şi, totuşi, au fost şi înca mai există o categorie de români care au descifrat oportunităţi în şansa aderării la UE -antreprenorii. Ei au simţit, chiar şi fără o informare adecvată din partea guvernului şi structurilor de piaţă că Piaţa Internă a UE deschide porţi multiple pentru lansarea, promovarea şi dezvoltarea unor afaceri care să utilizeze resursele financiare proprii şi europene, resursele naturale locale şi resursele umane ale oraşelor şi satelor ţării. Chiar dacă, aşa cum spunea recent un europarlamentar, România „încă acţionează sub capacitatea sa la nivel comunitar”, analizele ZF şi ale altor publicaţii de profil îndreptăţesc percepţia cetăţenilor români care continuă să vadă aderarea la UE ca pe un avantaj. Iar pentru aceasta eu cred că trebuie adus un elogiu antreprenorilor din România care în ultimii 10 ani au făcut cel mai mult pentru transformarea oportunităţii oferite de aderare într-o realitate a vieţii mai bune.
Vasile Puşcaş a fost negociator-şef al aderării României la UE
