Dezvoltarea economică denotă schimbarea calitativă a nivelului de trai/calităţii vieţii atinse prin creşterea economică. Se referă la îmbunătăţiri precum reducerea sărăciei, şomajului şi inegalităţii.
Dezvoltarea economică nu înseamnă neapărat creştere economică, sau nu înseamnă numai creştere economică, spune cercetătorul Gabro Hunya, de la Institutul de Studii Economice Internaţionale din Viena (wiiw). Dezvoltarea economică înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii, a nivelului de trai şi se referă la reducerea sărăciei, a şomajului şi inegalităţii.
„Un singur indicator, PIB per capita, nu poate descrie dezvoltarea unei ţări. Dezvoltarea economică denotă schimbarea calitativă a nivelului de trai/calităţii vieţii atinse prin creşterea economică. Se referă la îmbunătăţiri precum reducerea sărăciei, şomajului şi inegalităţii. Creşterea economică care duce la dezvoltare este incluzivă, durabilă şi prietenoasă cu mediul, ceea ce nu înseamnă neapărat cea mai mare rată de creştere”, a explicat el.
Gabor Hunya este senior research associate la wiiw şi specializat pe Moldova şi România, concentrându-se pe analiza macroeconomică şi politici. Domeniile sale de cercetare sunt privatizarea şi investiţiile străine directe în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Dincolo de cercetare, Gabor Hunya a fost angajat în mod regulat în consultanţă pentru instituţii şi bănci naţionale şi multinaţionale în domeniul evaluării riscului de ţară, transformării economice, fluxurilor de investiţii străine directe (ISD).
Activităţile intensive în cunoştinţe cu o cerinţă redusă de capital sunt subreprezentate în statisticile investiţiilor străine directe. Se pot găsi numeroase companii de servicii IT&C internaţionalizate are nu apar în statisticile ISD.
Invitat special al galei anuale din 2021 cu ocazia aniversării a 23 de ani de la fondarea Ziarului Financiar, care va avea loc pe 17 noiembrie 2021, Gabor Hunya a oferit în exclusivitate un interviu pentru ZF, în cadrul căruia a vorbit despre limitele modelului de expansiune economică pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, precum şi despre abordarea pe care ar trebui să o aibă ţările din regiunea României pentru a accelera convergenţa către media europeană din punct de vedere economico-social.
„Pătrunderea ISD a atins peste 40% din PIB şi 50% din valoarea adăugată industrială în Cehia, Ungaria, România şi Polonia. Cei mai mulţi dintre driverii tradiţionali ai ISD au fost epuizaţi până acum. Există o lipsă de forţă de muncă calificată şi creşterea pieţei este, de asemenea, limitată. ECE are nevoie de o productivitate sporită şi să ajungă din urmă schimbarea tehnologică care necesită un alt tip de dezvoltare. Investitorii străini trebuie să fie sprijiniţi pentru a-şi îmbunătăţi procesele de producţie, pentru a utiliza tehnologie superioară şi pentru a investi în cercetare şi dezvoltare locală”, a mai spus economistul.
În continuare, Gabor Hunya răspunde întrebărilor ZF:
Cum a survenit ideea studierii unui nou model de creştere pentru Europa Centrală şi de Est?
Friedrich Ebert Stiftung (Germania) a lansat o licitaţie pentru pregătirea unui studiu pe acest subiect. wiiw a dat propunerea câştigătoare. Studiul este o lucrare comună a opt economişti coordonaţi de directorul adjunct Richard Grieveson. Raportul final a fost acceptat în februarie 2021 şi publicat în urma unor modificări în aprilie 2021: „Un nou model de creştere în UE-ECE”, Institutul de Studii Economice Internaţionale din Viena. Berlin: Friedrich-Ebert-Stiftung, Departamentul pentru Europa Centrală şi de Est, 2021.
Care sunt limitele modelului de creştere prin investiţii străine? Ca vechi analist al spaţiului ECE, consideraţi că sunt epuizaţi factorii de creştere anteriori?
De la aderare, membrii ECE ai UE au recuperat decalaje faţă de statele membre occidentale mai avansate. Acesta este rezultatul fluxului liber de mărfuri, capital şi oameni, precum şi al fondurilor europene. Companiile străine au folosit oportunitatea de a avea acces uşor la pieţele ECE, au folosit factori de producţie locali ieftini şi au încorporat economiile ECE în lanţurile valorice internaţionale.
Guvernele ECE au recunoscut avantajele şi au susţinut diverse proiecte de ISD pentru a creşte ocuparea forţei de muncă, a promova transferul de tehnologie şi accesul la capital. Drept urmare, penetrarea ISD a atins peste 40% din PIB şi 50% din valoarea adăugată industrială în Cehia, Ungaria, România şi Polonia.
Cei mai mulţi dintre factorii de conducere tradiţionali ai ISD au fost epuizaţi până acum. Există o lipsă de forţă de muncă calificată şi creşterea pieţei este, de asemenea, limitată. ECE are nevoie de o productivitate sporită şi să ajungă din urmă schimbarea tehnologică care necesită un alt tip de dezvoltare.
Investitorii străini trebuie să fie sprijiniţi pentru a-şi îmbunătăţi procesele de producţie, pentru a utiliza tehnologie superioară şi pentru a investi în cercetare şi dezvoltare locală. Sarcina este aceeaşi pentru companiile locale. Schimbarea factorilor necesari de producţie necesită un nou rol al statului, investiţii mari în educaţie, dezvoltarea competenţelor, infrastructura TIC etc. Dincolo de asta, ţările se confruntă cu noi provocări în ceea ce priveşte politica de mediu şi energie.
Care ar fi principalii trei factori de creştere pe care să îi aibă în considere de acum o ţară precum România?
Rolul activ al statului în stabilirea obiectivelor de dezvoltare şi acordarea de sprijin organizaţional şi financiar. Mijloacele financiare sunt disponibile prin digitalizare în colectarea taxelor şi în gestionarea fondurilor europene. Utilizarea eficientă a fondurilor UE este o oportunitate istorică unică în următorii cinci ani. Capacitatea instituţională şi guvernanţa trebuie să se îmbunătăţească.
O distribuţie mai echitabilă a venitului ar creşte puterea de cumpărare generală, ar mobiliza forţa de muncă inactivă exportată şi ar genera bunăstare socială.
Răspândirea cunoştinţelor şi aplicaţiilor IT&C în companii şi autorităţi publice ar îmbunătăţi eficienţa. Investitorii străini au cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a face acest lucru, companiile autohtone din afara sectorului IT&C şi autorităţile publice au nevoie de sprijin pentru a recupera.
România, deşi este mai bogată în resurse naturale decât Bulgaria sau Cehia sau chiar decât Polonia, de 30 de ani rămâne în coada clasamentului dezvoltării în UE. În opinia dumneavoastră, de ce se întâmplă acest lucru?
Cel mai răspândit clasament de dezvoltare economică compară ţările în funcţie de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare. Am o veste bună pentru România! Ţara voastră se clasase pe ultimul loc, cu doar 52% din media UE27, în 2009, doar înaintea Bulgariei. Conform celor mai recente date din 2020, România a atins 72% din media UE şi a depăşit Croaţia, Grecia şi chiar Slovacia! Letonia, Ungaria, Polonia şi Portugalia sunt aproape de a fi ajunse din urmă. Doar ţările baltice au înregistrat o recuperare similară sau mai rapidă decât România.
Dincolo de performanţa recentă bună, există condiţii care nu se pot schimba rapid. Întârzierea istorică în ceea ce priveşte infrastructura, condiţiile de viaţă, eficienţa instituţională rămân o povară de durată. Trebuie investit mult mai mult pentru a aduce capitalul social la un nivel similar cu venitul. Inegalitatea socială ridicată este un alt fenomen care estompează percepţia asupra nivelului de dezvoltare atins. În România, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie este încă a doua cea mai mare în UE, după Bulgaria. Însă îmbunătăţirea este remarcabilă, de la 43% în 2009 la 30% în 2020, realizată în vremuri în care s-a înregistrat sărăcie în creştere în Spania sau Grecia. Este remarcabil faptul că unele dintre ţările UE-CEE sunt în fruntea clasamentului UE în ceea ce priveşte egalitatea socială, şi anume Cehia, Slovacia şi Slovenia – „socialismul” a supravieţuit în condiţiile economiei de piaţă.
Abundenţa resurselor naturale nu este un factor principal de creştere în economiile moderne şi complexe care sunt peste nivelul mediu de dezvoltare.
De ce credeţi că firmele româneşti nu au accelerat investiţiile în străinătate, faţă de cele poloneze sau ungare?
Avantajele competitive ale unei companii pot fi exploatate cel mai bine dacă compania pătrunde pe pieţele străine prin înfiinţarea de filiale în economiile ţintă. Unele companii româneşti au acumulat capital şi cunoştinţe pentru a deveni investitori în străinătate. Ca prim pas, ţintele naturale pot fi ţările din vecinătate.
De ce majoritatea lor au evitat expansiunea internaţională? Poate fi faptul că abilităţile şi cunoştinţele specifice necesare succesului în România sunt diferite de cele din alte ţări. În ceea ce priveşte celelalte ţări, importantă a fost privatizarea prin ofertă publică a marilor companii petroliere. PK ORLEN şi MOL se extind în străinătate în rolul unor companii poloneze şi maghiare într-o industrie intensivă de capital, care generează un flux mare de ISD în străinătate. Acestea au putut fi restructurate şi profitabile în cadrul managementului local înainte de privatizare, ceea ce nu a fost posibil în cazul Petrom.
Subliniez o avertizare în acest moment. Mărimea investiţiilor străine directe este măsurată prin cantitatea de capital investit, astfel că indicatorul este orientat către activităţi care necesită mai mult capital. Activităţile intensive în cunoştinţe cu o cerinţă redusă de capital sunt subreprezentate în statistici. Se pot găsi numeroase companii de servicii IT&C internaţionalizate care nu apar în statisticile ISD.
Cum vedeţi noul rol al statului în generarea de politici economice într-o economie de piaţă?
Autorităţile publice - „statul” - sunt furnizori indispensabili de servicii care permit funcţionarea economiei de piaţă şi a societăţii moderne. Ele oferă reguli care coordonează mediul de afaceri şi interacţiunea socială. Statul este angajat în susţinerea obiectivelor comune prin redistribuirea veniturilor şi furnizează sevicii publice disponibile pentru întreaga societate. Există un compromis obişnuit între rata de impozitare şi disponibilitatea serviciilor publice. Statele care centralizează o parte relativ mică din PIB, cum ar fi România, au un buget mai limitat pentru furnizarea de servicii publice precum şcolarizarea sau asistenţa medicală. Mijloacele lor sunt, de asemenea, limitate atunci când vine vorba de sprijinirea IMM-urilor, a cercetării şi dezvoltării sau proiecte mari de investiţii.
În contextul schimbării tehnologice actuale, rolul serviciilor publice este în creştere, de aceea rolul statului creşte. Oferirea de educaţie, competenţe moderne, IT&C şi alte infrastructuri, facilitarea internaţionalizării companiilor au nevoie de implicare publică şi bani publici. Condiţia prealabilă pentru ca statul să îndeplinească această funcţie este ca instituţiile publice să fie eficiente în sine. România are loc pentru creşterea eficienţei realocării fiscale. Veniturile publice pot fi majorate fără noi taxe doar prin colectarea veniturilor statutare. Controlul pe baza digitalizării poate aduce foarte multe noi venituri autorităţii fiscale. În mod similar, cheltuielile trebuie să fie, de asemenea, eficiente, bazate pe reguli şi transparente.