Suplimente

ZF 23 de ani. Actori în regiune. Serbia, un turn Babel al investiţiilor străine

ZF 23 de ani. Actori în regiune. Serbia, un turn Babel al investiţiilor străine

Autor: Bogdan Cojocaru

18.11.2021, 17:50 486

Serbia produce de toate pentru toţi, iar investitorii sunt atraşi acolo de forţa de muncă bine pregătită, dar ieftină şi de subvenţiile care le sunt acordate de guvernul de la Belgrad.

Turci, nemţi, sloveni, bulgari, elveţieni, americani, canadieni, arabi, investitori din mai toate ţările europene şi din părţi mai îndepărtate ale lumii şi-au
instalat fabrici în Serbia şi transformă cea mai mare economie din Balcanii de vest într-un fel de Babilon industrial. Serbia, ca parte din Iugoslavia, a fost şi în perioada comunistă mai cosmopolită şi o economie mai liberă decât celelalte colege de suferinţă din lagărul comunist. Sângeroasele războaie iugoslave au distrus ceea ce putea deveni o superputere economică regională superdiversificată.

Ceea ce a rămas se dezvoltă în direcţii diferite. Bosnia şi Kosovo sunt economii sărace, fără industrie semnificativă, cu ceva turism. Macedonia este practic necunoscută. Croaţia este dependentă de turism, la fel şi Muntenegru, iar actuala criză le-a îngenuncheat economiile. Slovenia, însă, are o industrie auto cu rădăcini puternice şi este bijuteria turistică a Balcanilor de Vest. Iar Serbia, deşi mult mai săracă decât de Slovenia, este... de toate. Produce de toate pentru toţi, investitorii fiind atraşi acolo de forţa de muncă bine pregătită dar ieftină şi de subvenţiile care le sunt acordate de guvernul de la Belgrad. Serbia creşte, dar se îndreaptă rapid şi cu ochii închişi spre capcana venitului mediu.

Dar în ultimii ani pune accent din ce în ce mai puternic pe expansiunea industriei auto.

Dacă Serbia are ceva economic în comun cu Ungaria, vecina din Uniunea Europeană, este accentul pus de guvern pe dezvoltarea industriei auto. Investitorii străini sunt primiţi cu subvenţii grase de la statul sârb, la fel ca în Ungaria, iar la aproape orice inaugurare de fabrică este prezent şi preşedintele Aleksandar Vucic. Astfel, s-a ajuns ca peste 10% din exporturile Serbiei şi circa 14% din valoarea investiţiilor străine atrase de această ţară să reprezinte contribuţia industriei auto.

Sectorul asigură locuri de muncă pentru mai mult de 40.000 de persoane (2017) şi este în creştere. Singurul constructor de autoturisme din Serbia, şi unul dintre cei mai mari investitori de acolo, este Fiat, ceea ce face ca economia să fie vulnerabilă la capriciile sau problemele acestuia. Acest lucru s-a văzut clar în anii trecuţi. Serbia este singura ţară producătoare de maşini de pasageri din Europa de Sud-Est care nu a înregistrat o creştere a producţiei auto în 2018 faţă de 2017.

Companiile străine participă cu mai bine de jumătate la exporturile totale ale Serbiei. Serbia este pe primul loc în lume la numărul de locuri de muncă create ca rezultat al ISD-urilor raportat la mărimea populaţiei, potrivit unui studiu al IBM Institute of Business Value.

Numărul de proiecte de investiţii străine din Serbia creşte încontinuu din 2015, mai ales în industria manufacturieră, pentru ca în ultimii ani să ajungă la niveluri fără precedent. Serbia a atras în 2018 mai multe investiţii greenfield raportate la PIB decât oricare alt stat din lume. Belgradul oferă companiilor străine stimulente generoase sub formă de terenuri, facilităţi pentru fabrici, subvenţii pentru plata salariilor şi un regim fiscal favorabil. Le construieşte chiar şi infrastructură.

Astfel, Serbia devine un concurent serios pentru statele est-europene din UE în ceea ce priveşte atragerea investitorilor străini. În 2019, anul de dinainte de criză, apăruseră deja cazuri în care companii străine şi-au relocat în Serbia producţia din ţări mai bogate est-europene.

În primăvara acelui an, producătorul sloven de electrocasnice Gorenje a anunţat că îşi mută întreaga producţie de frigidere în Serbia. Din 2015 până în 2018, majoritatea investiţiilor străine au venit din Germania şi Coreea de Sud. Însă în ultimii ani se poate observa o creştere exponenţială a investiţiilor din China. Serbia este ajutată de faptul că este străbătută în lungime de o autostradă care leagă ţara de Ungaria, unde marii producători auto germani asamblează maşini şi produc motoare.

Serbia nu are cel mai mic impozit pe profit din Europa. Taxa este de 15%. Spre comparaţie, companiile sunt impozitate cu 9% în Ungaria şi cu 10% în Bulgaria. Dar are o autostradă strategică şi o ajută şi poziţionarea pe hartă. Anul acesta, compania italiană Siad IstraBenz a deschis oficial o nouă fabrică de producţie şi îmbuteliere de gaze tehnice la Simanovci, o investiţie de 16 milioane euro. Oraşul este la o aruncătură de băţ de Belgrad, cel mai mare nod rutier al Serbiei. Belgradul este legat şi rutier, şi feroviar de Budapesta, capitala Ungariei. Producţia de la Simanovci va fi exportată. Cu această investiţie, Italia a devenit al doilea cel mai mare partener de afaceri al Serbiei. Circa 1.600 de companii italiene au operaţiuni în Serbia şi asigură acolo 50.000 de locuri de muncă, potrivit SeeNews.

Tot anul aceasta, compania americană Ametek, prin subsidiara Grabner Instruments, a inaugurat o fabrică de instrumente electronice pentru industrie la Subotica, oraş din nordul Serbiei, la graniţa cu Ungaria şi foarte aproape de autostrada spre Budapesta. Fabrica este a şaptea pe care compania o are în Serbia. Producţia este exportată.

Producătorul german de cablaje auto Leoni a deschis o fabrică de 50 de milioane de euro la Kraljevo, de unde are acces facil la o autostradă spre Belgrad. Uzina  va avea până la 5.000 de angajaţi şi este a patra pe care Leoni o are în Serbia. Sistemele de cabluri sunt destinate maşinilor Mercedes, care are o uzină mare în Ungaria. Terenul pe care a fost construită noua fabrică a aparţinut autorităţilor locale, iar parlamentul s-a întâlnit într-o sesiune extraordinară pentru a aproba schimbarea statutului acestuia pentru a permite realizarea investiţiei străine. Leoni a devenit astfel cel mai mare angajator industrial privat din Serbia. În această toamnă, compania elveţiană Regent Lighting a deschis o fabrică la Svilajnac, pe autostrada nord-sud. Producătorul de sisteme de iluminat intenţionează să construiască încă o fabrică în zonă în următorii patru ani, investiţia totală ridicându-se la 4 milioane de euro. Dar aceasta este doar lista foarte scurtă cu companii străine care au investit în fabrici sârbeşti în ultimul an. Printre ele sunt şi producători chinezi, japonezi, turci, sud-coreeni, cei mai mulţi din industria auto. Cel mai răsunător nume este Continental, colos german al pieţei de profil. Toate aceste investiţii înseamnă locuri de muncă, deşi cele mai multe sunt la banda de producţie, adică sunt slab plătite, dar şi putere de export mai mare şi acumulare de know-how, acolo unde este cazul.

AFACERI DE LA ZERO