Suplimente

ZF 23 de ani. Ambiţii de extindere. Doar un gând

ZF 23 de ani. Ambiţii de extindere. Doar un gând

Autor: Cristina Roşca

23.11.2021, 00:06 190

Grigore Horoi este preşedintele grupului Agricola, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri şi produse ready meal din România. Agricola are lanţ integrat pe partea de carne de pasăre, pentru că îşi creşte puii în propriile ferme (Puiul Fericit, Puiul Fermierului, Puiul Familist, Puiul Antistres). Carnea de porc este însă importată, iar produţia de mezeluri se realizează la Salbac, una dintre companiile din grup, conform celor mai recente date ZF. La Europrod, altă companie din grup, se realizează produse ready meal precum crispy. La Avicola Lumina, în Constanţa, grupul creşte găini pentru ouă.

„Noi, la Agricola, ne-am concentrat pe dezvoltarea pieţei interne în raport cu posibilităţile facilităţilor de producţie disponibile. Prin investiţii care la nivelul grupului de firme Agricola se ridică la o medie anuală de peste 8 milioane euro, cu vârfuri de sume investite de peste 25 milioane euro pe an - cum este cazul proiectului de creştere de capacitate şi modernizare a abatorului de păsări - am reuşit să ridicăm producţiile spre nivelul maxim al potenţialului oferit de facilităţile de care ne folosim. Astfel, în anul 2021 realizăm şi comercializăm volume mai mari cu 135% la carnea de pasăre, cu 65% mai mari la salamuri crud-uscate şi mezeluri fiert-afumate şi, respectiv, cu 169% mai mari la produsele ready meals şi semipreparate – în comparaţie cu volumele realizate în anul de referinţă 2009.

Piaţa vizată de produsele companiilor noastre a fost cea internă, dar, odată cu creşterea cantităţii totale vândute, a crescut proporţional şi exportul.

Nu am avut în plan şi încă nu avem eventuale investiţii în capacităţi de producţie dezvoltate în afara României. Planurile noastre sunt să creem o piaţă matură, echilibrată pentru produsele din portofoliul nostru şi apoi să ne gândim la eventuale facilităţi operaţionale în proximitatea pieţelor deja conturate.

Aşadar, deocamdată încercăm alocarea resurselor disponibile în zonele şi activităţile ce asigură cel mai bun return (rezultat – trad.), dar ne gândim şi ne pregătim să investim şi în afara României când vom identifica operatori specializaţi pentru un plus de sinergie în lanţul valoric şi când vom aprecia că este oportun.”

AFACERI DE LA ZERO