Suplimente

ZF 23 de ani. Ambiţii de extindere. O etichetă de prestigiu

ZF 23 de ani. Ambiţii de extindere. O etichetă de...

Autor: Cristina Roşca

24.11.2021, 00:00 46

Carmen Petcu este general manager al De'Longhi România pe zona de producţie, grupul Italian având local două fabrici în care realizează espressoare şi alte electrocasnice mici.

După cifra de afaceri din 2021, de 1,6 mld. lei, cu 33% mai mare decât în anul anterior, De’Longhi România este al doilea cel mai mare jucător din producţia de electrocasnice. Compania este totodată unul dintre cei mai mari exportatori locali, produsele „made in Romania” ajungând în toată lumea. Exportul reprezintă, de altfel, 98% din total producţie locală.

Pentru De'Longhi Group, România a devenit un reper inconturnabil al strategiei de dezvoltare şi creştere, pentru toate pieţele lumii, în care produsele fabricate local sunt prezente - sub marca De'Longhi pentru maşinile automate de cafea şi sub marca Braun pentru echipamentele de mic dejun.  Cu perseverenţă, România a crescut în aceşti 10 ani (de prezenţă a De’Longhi pe plan local – n.red.), devenind cea mai mare unitate industrială din De'Longhi Group, atât ca volum, dar mai ales ca nivel tehnologic şi de complexitate. «Made in Romania» este o etichetă de prestigiu pentru toate produsele noastre, recunoscută pe toate pieţele lumii. Credem că, în ultimii 10-15 ani, interconec-tivitatea şi globalizarea au deschis frontierele ştiute şi au indus un mediu atât de complex, încât strategiile nu mai pot să îl modeleze. În niciun domeniu nu mai avem reperele de acum cinci ani, va fi mereu o altă criză, din altă parte a lumii sau într-un nou domeniu. Şi nu se văd semne de simplificare, dimpotrivă.  

Cred că noi am cultivat si păstrat ceva important în De'Longhi Romania în toţi aceşti ani, şi anume curajul de a ne adapta, de a învăţa împreună, în echipă (3.500 de oameni astăzi în România – n.red.). Piaţa forţei de muncă este extrem de dură, munca nu este promovată  ca valoare socială; sistemul legislativ este simplist şi lipsit de flexibilitate, nu vine în întâmpinarea businessului, nu stimulează, ci constrânge. Aşa că, în următorii 3-5 ani, vom continua să ne gestionăm activitatea într-un
mediu cu predictibilitate spre zero, cu multiple crize în paralel, cu influenţe din cele mai incredibile direcţii. Răspunsul nostru va fi să accelerăm schimbările, adaptările, învăţările noastre.

Pentru noi, următorii trei ani vor sta sub semnul inovaţiei, al digitalizării şi accelerării,  păstrând responsabilitatea faţă de mediu şi faţă de comunitatea în care activăm, adică  o industrie verde, sustenabilă si care se bazează pe o reţea industrială de furnizori români din ce în ce mai puternică, mai robustă. Facem acest lucru de 10 ani în România şi vom continua.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO