♦ Ionela Lazăr, directorul general al Centrului Medical Laser System din Arad: Noi am pornit pe nişa de patologie cronică, de aceea avem secţie de recuperare medicală, secţie de geriatrie, plus partea de îngrijiri paliative.
Aradul s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. Având o poziţie strategică în vestul ţării, a crescut foarte mult zona industrială, ceea ce a însemnat multe firme cu mulţi angajaţi.
Nivelul de trai a crescut şi el, iar oamenii au primit acces la servicii medicale private, mai ales că aceste companii au oferit salariaţilor şi asigurări medicale, spune Ionela Lazăr, directorul general al Centrului Medical Laser System.
Ea s-a născut în Arad, dar facultatea a terminat-o în Timişoara. A revenit însă în oraşul natal în primul rând pentru că era acasă, iar apoi pentru că a văzut potenţialul de dezvoltare. Acum circa 20 de ani a pornit un prim proiect personal în zona de medicina muncii. „Piaţa era la început, lumea nu prea ştia despre ce e vorba.“ Ulterior, s-a alăturat Centrului Medical Laser System. „Centrul Medical Laser System a fost prima clinică privată deschisă în Arad acum aproximativ două decenii. Apoi, am fost primii care am deschis un spital de îngrijiri paliative.“
Încă de când a pornit la drum, businessul a avut mai multe specialităţi - ginecologie, interne, cardiologie, dermatologie.
„Fondatorul acestui grup este de altfel dermatolog. Dar el a mers dincolo de dermatologie, a deschis o maternitate privată, a pariat pe paliaţie. Ultimul spital deschis e unul de geriatrie, spre exemplu. A fost inaugurat anul trecut, iar o parte din investiţie (sub 50%) a fost susţinută de fonduri europene.“
Compania ce poartă acelaşi nume - Centrul Medical Laser System SRL – este deţinută de Fatah Asad Sherzad (55%) şi de Abdulrahiem Palani (45%), arată datele publice.
„Noi am pornit pe nişa de patologie cronică, de aceea avem secţie de recuperare medicală, secţie de geriatrie, partea de îngrijiri paliative.“
Pe fondul cererii foarte mari, grupul va construi un nou spital de îngrijiri paliative în Arad, o investiţie de circa 6 mil. euro.
„Şi aici vom apela la fonduri europene. În contextul economic actual, principala problemă când faci investiţii e legată de lipsa de stabilitate. Nu prea mai poţi face – ca în urmă cu ceva ani – nişte calcule care să îţi arate cum stai. Totuşi, pe viitor, am putea face o investiţie similară şi la Timişoara.“
Dincolo de activitatea din Arad, grupul are prezenţă şi în alte oraşe. Are spitale de îngrijiri paliative şi în Oradea, Baia Mare sau Drobeta Turnu Severin. În Drobeta există şi recuperare medicală.
„Am mizat pe paliaţie pentru că este o zonă puţin acoperită, dar cu o cerere foarte mare. Nouă ne place să fim cât mai direct implicaţi, de aceea nu ştiu în ce măsură am putea să ne extidem în Bucureşti, spre exemplu.“
Centrul Medical Laser System are peste 300 de angajaţi, din care până în 100 sunt medici. Cât priveşte numărul de paturi, sunt mai bine de 300. Spitalul cel nou, ce va fi construit în Arad, va avea 90 şi va funcţiona în paralel cu cel existent.
„Deşi am mizat mult pe paliaţie, mergem înainte şi cu zona de clinică, de specialităţi. Spitalele fiind pe profilul de patologie cronică, avem nevoie şi de consultaţii interdisciplinare şi ambulatorul este în continuare funcţional.“
Ionela Lazăr spune că în partea de vest a ţării oamenii preferă să vină în cabinetele private. În ultimii ani, mai ales după pandemie, se pune tot mai mare accent pe sănătate.
„Din păcate, vedem cerere tot mai mare pe zona de oncologie. La fel şi recuperare medicală.“
Per total, mai e loc de dezvoltare pe zona de sănătate privată.
Compania Centrul Medical Laser System SRL a avut afaceri de 35,6 mil. lei anul trecut, plus 15%.
„Noi în fiecare an am crescut şi sperăm să menţinem acest trend“, conchide executivul. Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii Arad, hub-ul de business de la poarta vestului, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE