Margareta Iuliana Pîrvănoiu, fondatoarea centrului medical Neo & Ped din Baia Mare, spune că în primul rând ea este medic şi abia apoi antreprenor.
„De peste 25 de ani sunt medic primar pediatru, cu supraspecializare pe terapie intensivă neonatală. De 16 ani sunt şi antreprenor. Pentru mine, antreprenoriatul a venit ca o continuare a ceea ce fac în medicină.“
La facultate, a învăţat să fie medic. Antreprenoriatul însă a fost cu totul altceva. „Şi a trebuit să învăţ singură - de la management la finanţe şi de la organizare la administrare.“ Totuşi, singur nu le poţi face pe toate. Ai nevoie de oameni de încredere lângă tine, completează ea.
Astăzi, în echipa Neo & Ped sunt 15 persoane, din care zece medici, o echipă bine sudată. „Iar asta e foarte important în domeniul nostru şi mai ales când vorbim de copii. Colaborarea interdisciplinară e extrem de importantă.“ Totodată, spre deosebire de adulţi, la copii există mai multă activitate pe zona de prevenţie, cel puţin în primul an de viaţă. Părinţii citesc foarte mult şi sunt foarte atenţi.
„Uneori citesc pe social media sau întreabă AI-ul, ceea ce nu e bine. Şi apoi vin cu un carneţel cu întrebări. Fiecare copil e însă unic.“
Crede că e mai greu să fii medic pediatru, şi totuşi a fost prima ei opţiune.
„Un copil mic nu spune ce îl doare, îţi transmite şi trebuie să îl înţelegi.“
Astăzi, pacienţii Neo & Ped sunt de la nou-născuţi la adolescenţi de până la 18 ani.
„Acoperim cam toate specialităţile necesare lor. Într-o zi avem 40-50 de pacienţi.“
Nu s-a gândit niciodată să deschidă un business pentru adulţi. Şi-a urmat specializarea. „Când un copil născut prematur se externează, el trebuie urmărit în continuare. De la asta am plecat.“
Pe de altă parte, pacienţii au înţeles clar rolul privatului, adaugă Margareta Iuliana Pîrvănoiu.
„Statul are clar competenţele lui. Acolo merg urgenţele majore. Privatul vine ca o complementare.“
Momentan, pe partea de ambulator, Neo & Ped are strict servicii private, dar pentru internări de o zi, centrului medical i-au fost aprobate şapte paturi în contract cu Casa de Asigurări.
„Totodată, am depus dosar şi pentru neonatologie, pediatrie, ORL, chirurgie şi ortopedie pediatrică. Văd necesitatea acestei asocieri (cu CNAS – n.red.) deoarece un copil născut prematur are nevoie să fie urmărit timp îndelungat şi constant.“
Pe viitor, medicul antreprenor îşi doreşte să dezvolte şi să consolideze ceea ce deja a realizat la Neo & Ped.
„Şi până acum, dezvoltarea a venit firesc. Nu m-am gândit să mai deschid alte centre, spre exemplu.“
Margareta Iuliana Pîrvănoiu e originară din Baia Mare şi, după studii, şi-a dorit să revină acasă. Tot aici a deschis şi Neo & Ped. În continuare însă colaborează cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj.
„Nu cred că medicină de calitate se face numai în centrele universitare“, conchide ea.
Margareta Iuliana Pîrvănoiu a fost prezentă în cadrul emisiunii Baia Mare, locul unde tradiţia întâlneşte antreprenoriatul, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE