♦ Anul trecut, Biserica Neagră din Braşov a avut 335.000 de vizitatori, o creştere de 12% faţă de anul 2022, spune Edith Olosz ♦ În anii 2020-2021, numărul a fost mult mai mic, dar se resimte creşterea turismului în Braşov de la un an la altul.
Biserica Neagră din Braşov a dat o nouă utilizare unora dintre clădirile istorice pe care le deţine şi a deschis, în ultimii ani, o cafenea de specialitate, un magazin cu produse de la antreprenori locali şi o galerie de artă menite să crească numărul de turişti.
„Inspiratio este conceptul Bisericii Negre, care a apărut din dorinţa de a crea o platformă de dialog cu comunitatea locală, dar şi cu turiştii. Conceptul cuprinde cafeneaua CH9, care a apărut prima, în 2018, magazinul de cadouri şi suveniruri ale bisericii - Inspiratio, galeria de artă Inspiratio, dar şi History & Music, care se ocupă de organizarea concertelor în biserică“, a povestit, la emisiunea online ZF Braşov te inspiră!, Edith Olosz, cea care administrează aceste businessuri deţinute de Biserica Neagră. Ea a devenit parte din echipă în 2020, odată cu apariţia brandului Inspiratio.
Cafeneaua funcţionează aşadar într-o casă istorică, ce aparţine bisericii şi care a fost restaurată. Acolo ajung foarte mulţi clienţi braşoveni, care îşi beau cafeaua la CH9 în fiecare zi, dar şi foarte mulţi turişti.
În plin sezon, în august sau decembrie, Braşovul este vizitat de foarte mulţi turişti, iar acest lucru se simte şi la cafenea.
„Biserica s-a gândit ce ar putea face în acea casă, ar fi fost prea banal s-o dea în chirie, aşa că a venit ideea de a face ceva special, un loc de întâlnire cu comunitatea. Cafeaua de specialitate era o nişă aflată la început de drum în România în 2018 şi a părut a fi o alegere bună.“
Materia primă vine de la diverşi importatori de cafea de specialitate, iar pe lângă cafea, oferta include şi produse artizanale fabricate de parteneri din Braşov, cum ar fi îngheţata. Numele CH9 vine de la adresa cafenelei „ Curtea Honterus, numărul 9, în curtea Bisericii Negre. În aceeaşi curte se află şi magazinul de suveniruri şi daruri Inspiratio, care reuneşte creaţiile a câteva sute de businessuri locale.
„La magazinul Inspiratio, aflat într-o casă istorică din secolul al XVI-lea, iniţial, ne-am propus să avem o selecţie de suveniruri. Întâlnirea cu artista Irina Neacşu din Braşov a dus la o simbioză în care îmbinăm suvenirurile cu cadouri realizate de artişti şi artizani din România. Colaborăm cu artişti din toată ţara, iar gama de produse cuprinde ciocolată, dulceaţă, miere, siropuri, ceaiuri, dar şi rucsacuri, genţi din piele, cosmetice, tablouri, printuri, bijuterii, eşarfe, papetărie, cărţi. Sunt în jur de 200 de antreprenori români ale căror produse se găsesc pe rafturile magazinului.“
Tot în magazin, se pot comanda şi cadouri corporate personalizate, realizate de artiştii şi artizanii colaboratori.
Deasupra magazinului, se află galeria de artă Inspiratio, unde a fost cândva biblioteca umanistului Ioannis Honterus.
„Galeria nu este mare, dar este plăcută, bine luminată şi are vedere asupra bisericii. Suntem la a şaisprezecea expoziţie.“
Veniturile care se generează prin activitatea Inspiratio sunt destinate restaurării Bisericii Negre. Astfel, fiecare persoană care achiziţionează un obiect din magazin, consumă ceva de la cafenea, vizitează Biserica Neagră sau participă la un concert contribuie la restaurarea bisericii.
Anul trecut, Biserica Neagră din Braşov a avut 335.000 de vizitatori, o creştere de 12% faţă de anul 2022, spune Edith Olosz. În anii 2020-2021, numărul a fost mult mai mic, dar se resimte creşterea turismului în Braşov de la un an la altul.
„Anul trecut au fost 1,5 milioane de turişti. Majoritatea vizitează Biserica Neagră, apoi intră şi în magazin, şi în cafenea. În fiecare sâmbătă, de la ora 18, avem concerte la orgă în biserică. Momentan ne limităm la aceste activităţi. Idei avem foarte multe, dar este dificil să le punem în practică, să facem faţă la fluxul mare de turişti în perioadele aglomerate.“
Edith Olosz este de părere că, în Braşov, ar trebui să se distribuie centrele de interes, pentru că acum centrul istoric este extrem de aglomerat.
„Dacă s-ar crea şi alte spaţii - parcuri, centre expoziţionale, muzee - şi în zona din afara centrului istoric, ar fi foarte bine pentru dezvoltarea oraşului. De asemenea, cred că trebuie să se continue transformarea oraşului în unul mai verde.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE