♦ Hotelul din Eforie Nord are 221 de camere, dar are şi o sală de conferinţe, un spa, 36 de cabinete, 1.600 mp de piscină interioară cu apă sărată, precum şi o piscină exterioară cu apă sărată.
Pentru litoralul românesc, 2025 a fost un an tipic, mai exact în trendul ultimilor doi-trei ani, în sensul de pierdere a identităţii, spune Iuliana Tasie, general manager la Ana Hotels Europa Eforie Nord. De vină, pe de-o parte, este şi contextul economic actual. Pe de altă parte, avem de-a face cu un oaspete care are apetit pentru alte destinaţii.
„Litoralul românesc n-a beneficiat de foarte mult sprijin la nivel de imagine. Iar din păcate, sezonalitatea de pe litoral influenţează major calitatea serviciilor. Nu generalizez însă. Sunt mulţi agenţi economici care fac eforturi pentru a-şi menţine echipa în extrasezon“, explică executivul.
Ea lucrează în turism de aproape 25 de ani, iar de 22 de ani e la Ana Hotels.
„Am experienţă pe litoral. Nici în primii mei ani, mă refer la 2003-2010, situaţia nu a fost extraordinar de bună.“
Ce a contat?
S-a îmbunătăţit foarte mult contextul în momentul în care a fost finalizată autostrada 2. E încă o dovadă că infrastructura ajută foarte mult turismul în general. Accesibilitatea în destinaţie îşi spune cuvântul.
Apoi, investiţiile, cel puţin în staţiunea Eforie, au contat, deşi au fost doi-trei ani grei, cu multe lucrări, explică Iuliana Tasie. Apoi, mai sunt şi investiţiile interne.
„Noi am renovat hotelul în sezonul de iarnă 2023-2024, după 21 de ani. Am renovat integral 221 de camere.“
Hotelul din Eforie Nord are 221 de camere, dar şi o sală de conferinţe, un spa, 36 de cabinete, 1.600 mp de piscină interioară cu apă sărată, precum şi o piscină exterioară cu apă sărată.
„Pe litoralul românesc se fac investiţii mari, apar hoteluri noi. Dar trebuie să existe o coordonare cu ce este deja. Totodată, e important să nu existe concurenţă neloială.“
Tipologia destinaţiei
O altă problemă a litoralului o reprezintă faptul că promovarea ca şi destinaţie, atât intern, cât şi extern, nu este făcută ţinând cont de specificitatea zonei. „Litoralul românesc este cea mai mare staţiune balneară a României. Are o salbă de staţiuni care valorifică resurse naturale. E un aspect care ar trebui evidenţiat când ne plângem de extrasezon. Litoralul ar putea avea mai multe faţete, s-ar putea adresa mai multor categorii de oaspeţi.“
Spre exemplu, la Ana Hotels Europa Eforie Nord, în capetele de sezon, adică în iunie, septembrie şi octombrie, focusul e pe evenimente corporate.
„Avem conferinţe, congrese, team-building-uri. Noi, prin mărimea hotelului şi prin faptul că avem săli modulare pentru peste 700 de persoane, suntem o destinaţie în acest sens.“ Aceleaşi luni sunt dedicate însă şi turismului de sănătate, sunt oaspeţi care vin la tratament. Astfel, Ana Hotels Europa Eforie Nord ajunge la un grad de ocupare de peste 70%. „Pe vară a fost provocator, cu greu am reuşit să ne apropiem de 70%. Iar asta în contextul în care, în alţi ani, în iulie şi august, gradul de ocupare ajungea la 85-90%. Erau perioade în care nu găseai camere. Au fost ani când vedeai cozi imense pe autostradă. Anul acesta nu am auzit de aşa ceva decât de Sf. Maria.“
Cum poate funcţiona un hotel?
Un hotel mare precum acesta, cu atâtea camere, dar şi cu facilităţi, are costuri pe măsură. Aşadar, îi trebuie un grad de ocupare de peste 50% la nivel de an, spune executivul.
„Noi reuşim să îl ducem la 30-35%. Facem eforturi să păstrăm echipa pentru că cea mai mare provocare a industriei o reprezintă resursa umană. Vara aceasta am funcţionat cu undeva la 180 de oameni. În extraseson rămânem între 100 şi 120. Avem un hotel de patru stele, iar clientul nostru are aşteptări. Sunt oaspeţi care călătoresc în străinătate, dar vin şi la noi, poate pentru componenta medicală.“
Nu vorbim însă doar de tratament balnear, ci de o zonă mai amplă, cu terapii de înfrumuseţare şi terapii de relaxare. „Avem o bogăţie extraordinară a resurselor.“
După pandemie, foarte mulţi clienţi tineri (de 30-40 de ani sau chiar mai tineri) au început să vină în mini-vacanţe şi să caute cu prioritate staţiuni balneare. Mai exact, caută cu prioritate hoteluri care au baze de tratament. E o tendinţă globală.
Ponderea oaspeţilor străini e mică şi a scăzut în ultimii ani. „Înainte de pandemie, aveam undeva la 30% oaspeţi străini. Acum dacă ajungem spre 10% e bine. A fost pandemia, apoi a venit războiul, plus lipsa de promovare, toate şi-au spus cuvântul. Ne batem cu ţări din regiune, cu Slovenia, Croaţia sau Bulgaria. Şi ei nu au resursele noastre. În general, în Europa există reusrse, dar nu la fel de diversificate ca la noi“, conchide Iuliana Tasie.Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii Constanţa, poveşti de pe litoral şi de dincolo de el, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE