Cântăreaţa de jazz Sorina Rotaru, fondatoare a Sorina Rotaru Duo, cântă de mică, afirmând că a fost un proces natural pentru ea. Profesional însă, o face din 2014.
„Am ştiut încă de la început că vreau să fiu artist, însă eram nelămurită dacă să fiu artist plastic sau muzician. În clasa a opta, o profesoară de desen mi-a remarcat talentul şi mi-a recomandat să merg către Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova.“
Aşa a început studiile ca artist. Iniţial, a studiat design de produs. Apoi, a continuat cu aceeaşi specializare la Facultatea de Arte din Bucureşti. „Înainte de a-mi începe cariera muzicală, am colaborat cu brandul de bijuterii Bon-Bijou. În acelaşi timp însă, începusem şi studiile la Conservator.“
Muzică făcuse şi în liceu, studiind canto la Şcoala de Arte Populare din Craiova. „Doar patru ani am stat în Craiova, dar şi-au pus amprenta asupra mea şi a carierei mele.“ După ce a terminat Universitatea de Arte, a avut un an sabatic, în care a avut prima interacţiune cu muzica improvizată. „Am fost la un jam session unde erau invitaţi muzicieni de jazz, iar acela a fost momentul în care am decis că vreau să fac asta. A fost nevoie de curaj.“ Oamenii îi ziceau că are deja 20 şi ceva de ani şi că e târziu.
„Nu e aşa. Începutul a fost uşor pentru că la Craiova, în liceu, am fost colegă cu Alexandru Olteanu, pianistul cu care colaborez acum cel mai mult.“ S-au reîntâlnit în Bucureşti, când ea i-a zis că e hotărâtă să cânte, iar el i-a dat câteva direcţii. Cam un an a fost şi mentorul Sorinei Rotaru. El i-a recomandat să dea admitere la Conservator. „Am fost acceptată şi apoi am simţit că au început să se deschidă uşile pentru mine. A fost nevoie de multă muncă, dar dacă eşti pregătit să lucrezi la asta între 10 şi 16 ore pe zi, se poate.“
E mult de muncă în domeniu şi pentru că muzicienii, astăzi, se ocupă şi de o altă parte, mai puţin vizibilă, cea de promoting sau de management. E un fel de antreprenoriat, crede artista.
„Şi, mai mult decât atât, nu doar la început e nevoie să facă partea asta, până îşi găsesc un manager sau pe cineva care să se ocupe de partea de marketing. Ca artist, e nevoie să stai în contact permanent cu publicul.“
Chiar dacă a crescut mult în carieră în acest deceniu, e nevoie în continuare de muncă multă, de constanţă şi de studiu. „Sunt săptămâni în care poate nu am niciun concert, iar în timpul ăsta pot să mă concentrez pe dezvoltarea proiectului de compoziţie. Plus că sunt repetiţii care se întâmplă. Recent am cumpărat o serie de ochestraţii pentru că vor urma evenimente în care noi o să cântăm şi în formule mai extinse. Atunci când sunt mai mulţi muzicieni în band este nevoie de coordonare. În săptămânile aglomerate pot să am şi şase concerte.“
Spune că îi plac foarte mult reprezentaţiile intime. A cântat destul de mult timp în ceainării, în cafenele. „Cred că cel mai intim a fost într-un magazin de viniluri. Au fost 12 persoane. Spaţiul era extrem de mic, dar a fost absolut superb şi s-au creat şi nişte relaţii speciale cu oameni de acolo pentru care am cântat în evenimente importante, în casele lor.“ Ea organizează şi o serie de concerte cu circuit închis, pentru ascultătorii cei mai fideli şi pentru oamenii dragi. Le organizează în propria-i sufragerie.
La polul opus, cel mai mare concert al ei a avut loc anul trecut la UNESCO, în Paris. „A fost Adunarea Generală, la care Excelenţa sa, Simona Miculescu (Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. Delegat permanent al României pe lângă UNESCO – n.red.), a fost aleasă în funcţia de preşedinte. Ea este o ascultătoare de jazz şi ne-a invitat să avem un recital în cadrul acestui eveneniment. A doua zi am avut recital şi la Ambasada României de la Paris“, spune Sorina Rotaru. Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii „Craiova, oraş de business şi centru cultural“, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.
„Este dorinţa mea să am evenimente şi în afara ţării.“ Pentru a putea avea un turneu în străinătate are nevoie însă de un tour manager. Sunt necesare luni de zile pentru a organiza un turneu dacă o faci cu forţe proprii. Pentru altcineva specializat poate fi o muncă de săptămâni.„Acum îmi doresc să îmi extind echipa, să am doi oameni care să se ocupe de partea de antreprenoriat, de management, marketing şi booking, pentru ca eu să investesc mai mult timp în compoziţie. Îmi place foarte mult să compun.“
În meseria ei, e important şi timbrul vocii, care se potriveşte pentru anumite stiluri muzicale, dar e importantă şi personalitatea. Ei i s-a potrivit jazz-ul.
„Oamenii din mediul privat au început să îşi dorească mai mult să aibă la evenimentele lor concerte private cu muzică jazz. Sunt persoane care spun că muzica jazz este greu de înţeles. Eu cred că lumea se poate bucura de ea şi aduce şi element de sofisticare“, conchide Sorina Rotaru.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE