♦ Be Strong Tennis este o companie care a fost înfiinţată în 2018, dar care lucrează foarte aproape de Clubul Sportiv Atlas, care a fost fondat în 2003 ♦ „Clubul Atlas şi Be Strong Tennis sunt ca două surori. Be Strong Tennis este cea care deţine infrastructura sportivă, iar clubul este cel care e afiliat federaţiilor sportive, care poate să participe în competiţii. Ele merg împreună.“
Cristian Ciocan Stănescu, fondatorul Be Strong Tennis şi al Clubului Sportiv Atlas, spune că România e pe ultimul loc în Europa când vine vorba de sport, iar asta deşi sportul aduce atât de multe beneficii. Cei mai mulţi oameni afirmă că nu au timp să practice sport, dar e o iluzie. Timpul ni-l organizăm singuri, explică el.
Cristian Ciocan Stănescu a intrat în antreprenoriat la 18 ani, iar primul pariu în domeniul sportului a fost Clubul Sportiv Atlas, în 2003. A făcut pariul acesta tocmai pentru că era conştient de importanţa sportului.
„La momentul acela, Atlas era o şcoală de tenis. Acum, în 2025, are şi fotbal în ofertă şi sperăm ca până la finalul anului să mai adăugăm încă una sau chiar două structuri sportive, adică să lărgim un pic paleta. Spre exemplu, fotbalul l-am adăugat în 2019.“
Antreprenorul deţine şi Be Strong Tennis, o companie care a fost înfiinţată în 2018, dar care lucrează foarte aproape de Clubul Sportiv Atlas.
„Clubul Atlas şi Be Strong Tennis sunt ca două surori. Be Strong Tennis este cea care deţine infrastructura sportivă, iar clubul este cel care e afiliat federaţiilor sportive care poate să participe în competiţii. Ele merg împreună.“
Acum, urmează un nou pariu, o nouă sală de sport, tot la Craiova.
„Am câştigat un proiect pe fonduri europene, în valoare de 1,5 mil. euro, şi trebuie să-l implementăm. La finalul anului ar trebui să se finalizeze. Construim o sală nouă de sport, cu un teren pe acoperiş, suspendat, tot la Craiova. Poate pe viitor vom veni şi către Bucureşti, avem nişte discuţii şi aici. Ne dorim să creăm o platformă naţională.“
Craiova este un oraş fotbalistic, aşa că mulţi oameni vin la Clubul Atlas pentru a practica fotbal, dar sunt foarte mulţi care vin şi către tenis. În cazul acestuia din urmă, România a avut exemplul Simonei Halep, care a ajutat enorm la popularizarea sportului alb.
„Ne adresăm copiilor începând cu vârsta de patru ani. Asta în general, pentru că am avut cazuri şi de copii de doi ani jumate, adică foarte mici. Dacă vrei să faci sport de performanţă, e posibil ca dacă te apuci la şapte ani să fie puţin cam târziu.“
În tenis, contează talentul, dar nu este suficient. Contează foarte mult munca şi disciplina, crede Cristian Ciocan Stănescu.
„Noi avem un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar din Dolj şi astfel facem ore de educaţie fizică şi sport în şcoli. Nu reuşim să le acoperim pe toate, ne dorim să creştem numărul lor în anii următori. De la înfiinţarea Clubului Atlas, peste 20.000 de sportivi au trecut pe la noi.“
Antreprenorii clubului merg în şcoli la clasele primare, clasele 0-2, pentru că încearcă astfel ca cei pe care îi aduc apoi la club să aibă şi o şansă să facă sport de performanţă, dar nu numai.
„Stăm cam o săptămână în fiecare şcoală, participăm la mai multe ore de sport. Mergem şi în afara Craiovei, în judeţ. În şcoli, ora de sport este ţinută de antrenorii noştri. De acolo, selectăm copiii care au o motricitate mai avansată.“
Apoi, părinţii sunt sunaţi şi sunt invitaţi să vină cu copilul în cadrul clubului pentru un antrenament oficial, care este gratuit. „Sunt foarte mulţi care îşi doresc să vină.“
În acest moment, clubul are cinci antrenori, dar în permanenţă recrutează.
„Am adus acum un antrenor de tenis din Singapore. Este român, dar a lucrat timp de 18 ani în Singapore, în Statele Unite, în Emiratele Arabe. A venit cu o experienţă extraordinară“, adaugă el.
Cristian Ciocan Stănescu a fost prezent în cadrul emisiunii „Craiova, oraş de business şi centru cultural“, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.
„Am ales Craiova pentru acest business pentru că atât eu, cât şi soţia suntem din Craiova şi ne-am dorit să facem ceva aici. Începutul a fost greu. În 2003 au fost câteva zeci de oameni care ne-au trecut pragul. Totuşi, entuziasmul lor a fost destul de mare atunci. Acum nu mai vin atât de mult proactiv către cluburi, trebuie să ne ducem noi mai mult către ei să-i aducem. Parteneriatul cu Inspectoratul Şcolar ajută însă foarte mult.“
Între elevii clubului se numără Mihai Alexandru Coman, care este cel mai tânăr membru component al echipei de Cupă Davis a României, care tocmai a avut loc la Craiova.
„Noi am fost co-organizatorii evenimentului. Pentru prima dată în istorie, am adus fenomenul ăsta în Craiova şi a fost extraordinar pentru oraş. Mihai Alexandru Coman tocmai ce a făcut 20 de ani şi a început la noi la club la 4 sau 5 ani.“
A fost campion naţional la două categorii de vârstă în cadrul clubului Atlas, după care a plecat către Bucureşti, către şcoli mai mari, povesteşte antreprenorul. El adaugă că tenisul este un sport scump în momentul în care faci performanţă. La juniori nu este însă un sport scump.
„Avem şi adulţi în club, şi la agrement, dar şi la cursuri. Organizăm şi competiţii de adulţi la nivel naţional.“
Când vine vorba de tenis, o oră pe săptămână este insuficientă. Două ore sau două şedinte minimum ar trebui pe săptămână.
„Tenisul este un sport greu şi îţi trebuie antrenor la început sau cineva care să te înveţe. Dacă reuşeşti să depăşeşti perioada asta, apoi te atrage ca un magnet“, conchide el.
Compania Be Strong Tennis SRL a avut afaceri de 565.000 de lei anul trecut, plus 4%. Clubul Atlas este administrat de Asociaţia Club Sportiv Atlas Craiova şi a avut venituri totale de 230.000 de lei în 2023.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE