Iaşi te inspiră

Iaşi te inspiră!, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Bogdan Piţigoi, Tester Grup: „Vrem să trecem de la birouri la mixed-use. Va fi prima noastră investiţie în rezidenţial. Estimăm că vom ajunge spre 60 mil. euro“

19.06.2024, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Bogdan Piţigoi, antreprenorul care a dezvoltat în Iaşi Tester Grup, un business cu activitate în imobili­are, în industria auto, dar şi în alte sectoare, pregăteşte acum o investiţie într-o nişă pe care nu a accesat-o până în prezent, cea a dezvoltării rezi­denţiale. Astfel, adiacent celor două clădiri de birouri pe care le deţine în oraş, investitorul vrea să dezvolte şi câteva sute de locuinţe.

„Avem două mari clădiri de bi­rouri în Iaşi – Ideo, aflată într-o zonă tranzitată de maşinile care intră şi ies din oraş, şi Centro, în zona centrală a oraşului. În ambele locuri, dorim să trecem de la birouri la mixed-use şi să investim în alte clădiri cu spaţii comerciale, de servicii şi locuinţe. Va fi prima investiţie a noastră în rezi­denţial, deoarece ne-am concentrat pe birouri până acum“, spus Bogdan Piţigoi la emisiunea online ZF Iaşi te inspiră!.

Va fi astfel vorba despre 400 de locuinţe la Ideo şi despre 300 de lo­cuinţe la Centro, iar în ceea ce pri­veşte bugetul, antreprenorul spune că este foarte greu de anticipat.

„Costurile au crescut exponen­ţial, dar putem estima că vom ajunge spre 60 de milioane de euro.“

Grupul Tester a luat naştere în urmă 31 de ani, în 1993, când Bogdan Piţi­goi a început cu distribuţia produ­selor alimentare. În 1995 a dezvoltat activitatea de producţie în confecţii, în 1997 a intrat în imobiliare, iar în 1999 - în industria auto, devenind dealer pentru 14 mărci până în 2003.

„Am mai dezvoltat, de aseme­nea, un broker de asigurare, în 2012 am inaugurat un centru de sprijinire a afacerilor. În 2016 am inaugurat un mall auto cu toate mărcile noastre“.

„Sectoarele auto şi de imobiliare sunt pilonii grupului nostru.“

Pe imobiliare, până acum, grupul Tester este prezent în zona de birouri şi de logistică. Despre segmentu de birouri, Bogdan Piţigoi spune că s-a dezvoltat foarte mult în Iaşi, iar pe logistică, potenţialul este foarte mare, autostrăzile A7 (autostrada Moldovei) şi A8 (autostrada Unirii) având o mare contribuţie.

„La birouri, a fost o dinamică interesantă în pandemie. Unele companii nu şi-au mai prelungit contractele care expirau în decembrie 2020, dar lucrurile şi-au revenit. Vedem dorinţa oamenilor de a reveni la birou.“

Astăzi, gradul de ocupare în birourile dezvoltate de Tester este de 85% şi se înregistrează cerere atât de la companii din Iaşi, cât şi de la companii din afara Iaşiului, din domenii precum inginerie, BPO şi software. Printre chiriaşii actuali se numără Oracle, KPMG, inclusiv şi o grădiniţă cu predare în limba germană.

„Pe auto, avem în portofoliu brandul naţional Dacia, dar şi Renault, Nissan, Mazda, Hyundai. Din punctul de vedere al volumelor, Dacia performează cel mai bine. Am început un plan de investiţii pentru a deveni independenţi din punct de vedere energetic. Planul nostru este ca anul viitor toate locaţiile noastre să fie independente energetic.“

Grupul Tester are în total 224 de angajaţi şi afaceri de 48 de milioane de euro cumulat. Bogdan Piţigoi spune că şi-a propus o creştere de 4% în 2024, deoarece bugetul a fost făcut anul trecut, când toată lumea se aştepta la un an incert.

„Din fericire, economia creşte şi suntem în grafic“, adaugă el.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania