♦ EduBiz este o platformă de educaţie nonformală care organizează workshop-uri, întâlniri şi programe de voluntariat pentru adolescenţi ♦ În istoria sa de 12 ani, asociaţia a adunat 1.341 de membri (foşti şi actuali).
Teodora Chifor, fondatoarea Asociaţiei EduBiz ce îşi are sediul în Oradea, spune că e un mit că tinerii de astăzi sunt dezinteresaţi. În realitate, ei sunt oglinda adulţilor care îi înconjoară.
„Am o şansă fantastică să lucrez cu liderii de azi, dar mai ales cu liderii de mâine. Tinerii din această generaţie - tineri despre care toată lumea spune că sunt dezinteresaţi, dar care nu sunt deloc aşa - vor fi liderii de mâine. Ei sunt la fel de entuziaşti şi la fel de dornici şi de curioşi precum eşti tu. Sunt o oglindă fidelă a noastră, ei ne arată dacă suntem sau nu pe drumul cel bun.“ Teodora Chifor a fondat Asociaţia EduBiz acum 12 ani şi spune că acelaşi mesaj există „în piaţă“ încă de atunci.
La fel ca şi acum, şi atunci era lipsit de fundament.
Un alt mit e acela că toţi tinerii buni pleacă. „Sigur că avem membri EduBiz peste tot prin lume, dar undeva la 70% dintre ei sunt în ţară. Avem şi tineri care au plecat şi s-au întors. Sunt şi unii care au rămas în străinătate şi sunt ambasadori ai României.“
În total, 1.341 de tineri sunt sau au fost membri în Asociaţia EduBiz.
„Avem tineri care sunt membri de mai bine de zece ani, de când au intrat la liceu în clasa a noua. Acum sunt medici rezidenţi sau arhitecţi, sunt lideri în diferite domenii.“ Ei sunt mentorii celor mai tineri. Au rămas parte din această poveste, spune fondatoarea asociaţiei.
„Lucrăm în special cu liceeni, începem cu elevii din clasa a 9-a. Avem programe în care sunt implicaţi minimum doi ani. Învaţă alături de noi ce înseamnă perseverenţa, ce înseamnă munca. Noi doar creăm contextul în care ei dezvoltă propriile proiecte.“
Sunt proiecte realizate de unii membri în perioada când erau în liceu care au devenit astăzi emblematice.
Spre exemplu, BooDoChallenge a fost dezvoltat de patru membre ale EduBiz pe vremea când erau în liceu. Două erau pasionate de IT, iar două de medicină.
„Noi am adus un expert în IT şi pe cineva de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea, care au lucrat cu ele. Fetele au decis să dezvolte o aplicaţie practică pentru că au spus că donarea de sânge nu e la acelaşi nivel în România ca în Occident. Tinerii de astăzi sunt foarte practici. Dacă îi încurajezi, mută munţii. Noi îi învăţăm pe tineri să nu improvizeze şi să nu meargă după păreri şi opinii, le aducem experţi care să îi înveţe.“
Cele patru tinere au dezvoltat în liceu un program cu care au câştigat un concurs naţional de IT pentru fete, iar astăzi BlooDoChallenge este activ peste tot în ţară, inclusiv în Republica Moldova, spune Teodora Chifor.
„Sunt multe astfel de exemple. În momentul acesta se pun în mişcare 14 proiecte la EduBiz. Lucrăm foarte bine şi cu liceele şi cu profesorii, chiar şi cu părinţii. Educaţia nu se face doar la şcoală.“
Pentru a ajunge membri în EduBiz, adolescenţii iniţial aplică online, iar apoi urmează partea de selecţie.
„Poate să aplice absolut orice copil. Mergem pe modelul universităţilor din afara ţării, unde nu contează doar ce note ai luat, ci contează cum gândeşti în diferite situaţii. Astfel, le dăm anumite situaţii la care să ofere răspuns. Iar în funcţie de răspunsurile lor - ne interesează în primul rând tinerii n-au făcut copy-paste - îi selectăm.“
EduBiz este cunoscut în special în Transilvania, în Bihor, Cluj şi Sălaj. Şi e din ce în ce mai cunoscut, spune Teodora Chifor. „Mulţi tineri ne promovează, interesul este mare. Totdeauna am avut de selectat din mai mulţi tineri, dar sunt ani cu o concurenţă de 4-6 oameni pe loc. Adolescenţii care nu sunt selectaţi sunt redirecţionaţi către workshop-uri şi ateliere.“
Anul acesta sunt 139 de tineri activi în asociaţie. Iar cei mai mari îi mentorează pe cei mici. Totodată, anual, echipa şi membrii EduBiz ajung la 5.000-10.000 de tineri, spune ea.
Unii dintre membri sunt implicaţi inclusiv în administrarea asociaţiei, răspund la emailuri, gestionează proiecte.
„Pentru membri, organizăm programe, dar şi workshop-uri cu experţi – manageri, psihologi, avocaţi. Iar ce învăţă în aceste întâlniri, aplică în cei doi ani pe care îi petrec alături de noi.“ Există un program pentru fiecare membru, un mix de workshop-uri, voluntariat şi proiecte în care este implicat, inclusiv intership-uri. Sunt undeva la 2-4 ore pe săptămână pe care adolescenţii le alocă pentru aceste activităţi. Evident, unii dintre ei ajung să dedice mai mult timp pentru că sunt pasionaţi de ceea ce fac.
„În EduBiz, noi mergem foarte mult pe ideea de orientare profesională. Lucrăm cu şcolile, dar facem educaţie non-formală. Avem un exemplu de membru EduBiz care a făcut stagiul de practică în liceu la una dintre cele mai importante firme de arhitectură din Cluj. Acum, recent, a fost angajată de aceeaşi companie“, povesteşte Teodora Chifor.
Prima ei diplomă este în psihologie şi pedagogie. A ştiut dintotdeauna că va face ceva în educaţie. „Doar că m-am prins foarte repede că nu sunt genul de persoană care s-ar acomoda foarte bine într-un sistem formal, adică într-o şcoală. N-am ştiut iniţial ce tip de educaţie caut, dar am descoperit.“
Între timp, s-a specializat şi pe finanţe. A studiat în afara ţării, iar când s-a întors în România a zis să aplice aici din ce am învăţat.
„Am lucrat şi lucrez în finanţe, am colaborat cu circa 500 de firme pe care le-am ajutat să se dezvolte. Acum, o bună parte dintre ele se implică şi lucrează cu noi în programele educaţionale“, conchide ea. Fondatoarea EduBiz a fost prezentă în emisiunea Oradea, poartă către Vest, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE