Te inspiră

Oradea, poartă către Vest, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Şerban Beleneş, Raze Medical Center: Suntem un one stop shop. Pacientul pleacă după o singură vizită cu diagnostic şi tratament, indiferent de numărul de investigaţii necesare

27.03.2025, 00:06 Autor: Cristina Roşca

Centrul medical a fost deschis în vara lui 2022 Acum, un al doilea punct de lucru, mai mare, e în construcţie.

Şerban Beleneş este un antreprenor origi­nar din Oradea, dar care a locuit 17-18 ani în Bucureşti. La un moment dat, acum circa patru ani, a decis să se întoarcă acasă. Tot atunci, a pus bazele Raze Medical Center din Oradea, primul său pariu antreprenorial din domeniul medical.

„Oradea este unul dintre oraşele în care se trăieşte bine în România în ziua de astăzi. Mă refer la partea de infrastructură, dar şi resur­sele la care ai acces. S-a investit mult, oraşul a fost şi este într-o dezvoltare vizibilă. Plus că are şi o poziţie geografică avantajoasă, fiind în apro­piere de graniţă. Acum, odată cu intrarea în Schengen terestru, ajungi în câteva ore la Budapesta şi Viena.“

La momentul când a decis să revină aca­să, Şerban Beleneş activa în sectorul teleco­mu­nicaţiilor. Spune că nu mai rezona cu Ca­pi­tala, aşa că a decis să se întoarcă în Oradea.

Înainte de a deveni antreprenor, a fost angajat în multe domenii – financiar, insta­laţii. Totuşi, de o bună perioadă de timp a luat-o pe acest drum. De ce?

„În primul rând pentru că existau şi încă există foarte multe oportunităţi. Totodată, am vrut să văd în ce măsură pot să fac faţă unei provocări. Bineîn­ţeles, a mai fost şi aspectul că nu sunt o mică rotiţă într-un mecanism, într-un angrenaj, într-o corporaţie. Eu decid ce e bine pentru businessul meu.“

 

Cel mai complex domeniu

În domeniul medical a ajuns printr-o con­junctură. Un apropiat de-al său este medic. Îm­preună, au zis să meargă pe drumul acesta. „El venea cu experienţa medicală, eu cu cea antre­prenorială. Totuşi, în final, prietenul meu a de­cis să se retragă şi am rămas singur.“ Cu expe­rien­ţa ultimilor ani, afirmă că sănătatea e cel mai com­plex sector în care a activat, şi au fost câteva.

E mai complex şi decât cel al sateliţilor. „În primul an, aproape zilnic m-am gândit să renunţ. Rezultatele au început însă să apară.“

Sănătatea are câteva caracteristici aparte. În primul rând, ca să oferi un serviciu unui pacient ai nevoie de 3-4 persoane (medic, dar şi personal auxiliar). Apoi, lucrezi cu personal foarte înalt calificat. Un medic, ca să ajungă medic, petrece mulţi ani în şcoală şi are nişte aşteptări. Nu în ultimul rând, e o piaţă unde statul are poziţie dominantă. Iar dacă nu ai contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu ai nicio şansă.

„Noi am decoperit necesitatea de a avea contract cu casa abia după ce nu ne intrau pacienţii pe uşă. Oamenii plătesc o asigurare de sănătate şi au dreptul, aşa cum e şi normal, să primească un serviciu. Acesta nu e singurul secret în businessul acesta, dar e un must have. E necesar, dar nu este şi suficient. Noi ne-am pus în postura pacientului şi ne-am gândit ce are nevoie.“

 

One stop shop

Dincolo de nevoile medicale, care sunt evidente, mai sunt şi altele. Omul vrea ca într-o singură vizită să aibă acces la toate serviciile. „De aceea, am construit un centru de diagnostic de tip one stop shop. Am pornit la drum cu un mix de servicii de specialitate în ambulatoriu. Astăzi avem 12 specialităţi, dar nu am pornit cu toate la început, ne-am dezvoltat pe parcurs. Am mai adăugat şi activităţi suport.“ Totodată, compania are centrul propriu de imagistică, cu un computer tomograf, un aparat de radiografie, un aparat de osteodensitometrie, plus câteva ecografe. Nu prea poţi să oferi un serviciu complet fără componenta de imagistică.

„Totul a fost conceput în aşa fel încât pacientul, cu o singură vizită, să poată efectua toate investigaţiile. La final, el pleacă cu un diagnostic şi cu un plan de tratament.“

Până acum, în businessul acesta, Şerban Beleneş a investit circa 500.000 de euro. Cea mai mare parte a fost alocată la început.

„Am pornit la drum în vara lui 2022.“

 

Un nou pariu

Acum, el face un nou pariu – o clinică mult mai mare. „Aici suntem amplasaţi într-un spaţiu de 300 mp. Am contractat deja un al doilea, de 1.000 mp, undeva mai în centrul oraşului. Vom deschide un al doilea centru.“

În domeniul medical ai nevoie de spaţiu să te desfăşori. Contactul cu un medic e foarte important. Rolul tehnologiei e şi el important, dar până la un punct.

„În centrul iniţial ne lipseşte aparatul de RMN. L-am avut în plan în momentul în care am deschis, aveam şi finanţarea pentru el. Am luat decizia să nu-l cumpărăm din cauza timpilor de tratament.“

O investigaţie dura atunci 30-35 de minute, e vorba de timpul petrecut strict în aparat. Astfel, nu era eficient din punct de vedere financiar. Între timp, au apărut nişte tehnologii noi în zona de rezonanţă magnetică. Timpul s-a redus la 7-8 minute per persoană.

„Aşadar, aparatul a devenit sustenabil. În noul centru, vom avea un astfel de aparat. Rămânem fideli filozofiei one-stop-shop.“

 

Care e rolul tehnologiei?

Cele mai cerute sunt serviciile de imagistică. Doar că imagistica nu e o specialitate, ci mai degrabă o activitate suport. E vitală, dar oamenii nu merg direct la un imagist, au nevoie de trimitere. „Cu centrul nostru, deservim şi alte cabinete. În domeniul sănătăţii nu prea poţi să nu ţii cont de tehnologie. Trebuie să ţii pasul pentru că altfel pierzi competiţia. Spre exemplu, au apărut multiple inovaţii care ne ajută foarte mult în zona de operaţională, de zi cu zi.“

Există softuri care traduc speech to text. „Am avut în teste şi probabil că vom reapela la un soft care ascultă conversaţia formală dintre medic şi pacient şi redactează pe baza inteligenţei artificiale documentele medicale. Nu doar o transcriere, ci şi o adaptare la limbajul medical.“

Asta nu înseamnă că se scurtează durata consultaţiei. Doar că ajută personalul în activităţile acestea adiacente. E mai degrabă munca făcută acum de asistenţi.

Ca personal auxiliar – asistente, recepţionere, contabil, etc, Raze Medical Center are 24 de angajaţi. Medici sunt 33. Unii sunt angajaţii companiei, alţii sunt colaboratori.

 

Mai e loc

Şerban Beleneş spune că Oradea este un oraş de talie medie. Are circa 200.000 de locuitori. Loc de dezvoltare există însă în domeniul sănătăţii. „Avem structura de stat în sănătate, avem spitalul judeţean care e bine retehnologizat. Există şi actorii mari din privat care s-au dezvoltat aici. Şi mai sunt şi jucătorii de dimensiuni mai mici, cum suntem noi. Totuşi, întotdeauna în domeniul medical există loc de dezvoltare.“

În opinia lui, un sistem bun pentru România ar fi unul similar celui din Germania, unde pacientul poate să-şi aleagă asigurarea de stat sau asigurarea privată. Apoi, rămâne toată viaţa cu acea opţiune, conchide antreprenorul, prezent în cadrul emisiunii Oradea, poartă către Vest, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania