Sibiu, oraş de business şi centru cultural, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Adrian Ierulescu, Liceul Româno-Finlandez ERI din Sibiu: În Finlanda, societatea a pus preţ pe educaţie şi asta s-a văzut apoi în toate, în economie, în faptul că e cea mai fericită ţară

♦ Astăzi, 300 de elevi învaţă la Liceul Româno-Finlandez ERI din Sibiu, instituţia oferind clase de la grădiniţă la liceu, inclusiv.

Finlanda a fost şi este în permanenţă la vârf în topul celor mai fericite ţări din lume, fiind totodată şi una dintre cele mai dezvoltate economii, iar aceste aspecte au, invariabil, legătură cu educaţia.

„Modelul finlandez nu a venit cu noi teorii ale educaţiei, ci a preluat din tot ceea ce există în lume ca cele mai bune modele şi a ales ce se potriveşte ţării. Or, asta e cel mai eficient – să poţi alege din tot ce ai la dispoziţie, pentru ca în final să foloseşti ce se potriveşte pentru tipul tău de societate şi pentru tipul tău de creştere“, spune Adrian Ierulescu, director şi acţionar la Liceul Româno-Finlandez ERI din Sibiu.

Câteva repere specifice educaţiei finanţeze sunt empatia, atenţia la cultura organizaţională, atenţia la starea de bine atât a elevilor, cât şi a profesorilor şi accentul pus pe cooperare şi mai puţin pe competiţie, adaugă el.

„Pentru că nu trăim într-o bulă, ci în viaţa de zi cu zi, trebuie să ştim să aplicăm ce învăţăm la şcoală în viaţa noastră, indiferent ce meserie şi traseu profesional alegem.“

 

O paralelă

Adrian Ierulescu e de părere că există cu siguranţă o legătură între sistemul de educaţie şi faptul că Finlanda e una dintre cele mai fericite ţări din lume. Dezvoltarea ţării din ultimii 50-60 de ani arată lucrul ăsta.

„Acolo unde atenţia a fost îndreptată către educaţie, lucrurile s-au schimbat în bine într-un interval de 10-20 de ani. Societatea este cea care de fapt pune preţ pe educaţie. În orice ţară am alege, educaţia nu se naşte din nimic, ci din concepţia populaţiei asupra ei.“

Acolo unde educaţia este pe primul plan, ţara merge bine şi social, şi economic. Cu cât avem oameni mai educaţi, cu atât avem oameni capabili să ia decizii, avem cetăţeni capabili să integreze în viaţa de zi cu zi informaţiile primite în şcoală şi nu numai, explică executivul.

Ce poate România să înveţe de aici?

„În România, în unele aspecte, suntem mai bine decât credem, în sensul că, cel puţin în ultimii ani, observ o preocupare din ce în ce mai mai mare a societăţii în legătură cu educaţia. Nu mă refer numai la ONG-uri sau la aşa-zisa societate civilă, care dezvoltă proiecte în parteneriat cu instituţiile care oferă servicii de educaţie, ci mă refer pur şi simplu la aplecarea agenţilor economici către educaţie şi către formare profesională. Şi asta e un lucru foarte bun. Văd o schimbare şi la nivelul părinţilor, la nivelul grupurilor sociale, la nivelul comunităţilor locale, o aplecare către acest lucru.“

 

Prea multe schimbări prea rapide

Evident, în educaţie, lucrurile nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta, nici măcar de pe un an pe altul. Ce schimbăm azi, va fi vizibil peste 5-8 ani. E nevoie să treacă măcar un ciclul de învăţământ pentru a fi vizibil un efect, adaugă el.

„De multe ori, în România, când s-a făcut o schimbare, nu am aşteptat să culegem roadele, să analizăm nişte date, s-a făcut altă schimbare, ori asta creează dezechilibre.“

Mai e un lucru care e foarte important în educaţie, mai ales în educaţia de masă. Vorbim de cifre mari, de un număr mare de elevi, de un număr mare de furnizori de educaţie ca unităţi de învăţământ şi cadre didactice.

„Schimbările nu se petrec în secunda în care ai dat un ordin de ministru sau în momentul în care ai luat o măsură, indiferent că este politică administrativă sau de orice fel ar fi ea. E nevoie de timp pentru ca oamenii să înţeleagă şi să digere schimbarea pe care doreşti. Şi apoi, îţi trebuie timp să formezi şi să pregăteşti oamenii respectivi ca să aplice acele acele lucruri.“

Ori asta nu se întâmplă de pe o zi pe alta, mai ales când vorbim de zeci de mii, de sute de mii de oameni implicaţi într-un astfel de proces. În acest context, antreprenorul crede că principalul atu al educaţiei private este flexibilitatea.

„Mă refer la faptul că există libertatea de a aplica politici educaţionale adaptate la specificul comunităţii din care face parte şcoala, fără a aştepta o decizie politică, fără a aştepta o finanţare publică, fără a a aştepta mişcarea unui mecanism mult mai greoi de genul celui desris anterior şi care este firesc până la un punct.“

 

Povestea unei şcoli

Totuşi, instituţiile private pot învăţa de la cele de stat, dar şi invers.

„Întotdeauna este de învăţat de la cineva. Învăţăm pe tot parcursul vieţii noastre. Există, cel puţin la noi, parteneriate cu şcoli de stat. Există parteneriate cu colegii, cu şcoli din mediul rural, tocmai pentru că nu vrem să pierdem contactul.”

Proiectul acesta a fost demarat în 2016, de echipă care a crezut în ideea unei şcoli ca în Finlanda, doar că aici, în Sibiu, spune el.

„Eu ştiu proiectul încă de la început. Ne-am alăturat iniţial mai mult de la distanţă, prin proiectele desfăşurate. Apoi ne-am apropiat. Ulterior, am decis să ne mutăm defitiv împreună cu familia, asta anul trecut.”

Astfel, Adrian Ierulescu a preluat conducerea instituţiei, dar a devenit şi acţionar.

„Toată viaţa mea e legată de educaţie. Am încercat mai multe alte lucruri, dar mereu am revenit.”

Proiectul a pornit acum nouă ani ca o şcoală, cu o singură clasă. Astăzi există sub această umbrelă o şcoală primară, o şcoală gimnazială, începând de anul trecut şi un liceu, plus o grădiniţă.

„De la grupa mică şi până spre bacalaureat avem toate nivelurile de studii. Am pornit la drum cu o primă clasă pregătitoare, iar aceşti elevi au absolvit acum clasa a opta. Apoi, an de an, am adăugat o clasă sau două. Acum, în fiecare an formăm câte două clase de pregătitoare, câte două clase de a 5-a şi câte două clase de liceu (una cu profil uman şi una de real). Respectăm curicula românească, fără de care nu s-ar fi putut autoriza şi acredita şcoala.”

 

Câteva cifre

Numărul de total de elevi, cei ce merg de la grădiniţă la liceu, este în jur la 300 astăzi. El creşte, urmând ca în câţiva ani să ajungă la circa 400.

„Pornind liceul anul trecut, vom avea în fiecare an una sau două clase noi. În momentul în care am decis să deschidem liceul, am avut în vedere o dezvoltare pe cel puţin 5, dacă nu chiar 10 ani.”

Totodată, echipa Liceul Româno-Finlandez ERI din Sibiu e formată din 32 de profesori şi alţi aproape 10 colaboratori care realizează cluburi şi activităţi extracuriculare. În total însă, sunt aproape 60 de oameni implicaţi, fiind incluşi aici de la specialişti în IT, la bibliotecari, consilieri etc.

„Sunt oameni care au venit din Timişoara, din Cluj, din Braşov special pentru a face parte din echipa ERI.”

Totodată, sunt familii care s-au mutat la Sibiu şi şi-au adus copii la Liceul Româno-Finlandez ERI din Sibiu.

„Sunt familii care au locuit ani de zile în Canada, în Australia, dar şi în alte părţi şi s-au mutat la Sibiu. Este un oraş foarte prietenos, foarte ofertant pentru familii. Inclusiv familia noastră este un exemplu.”

Este modelul instituţiei unul care poate fi exportat?

„În alte oraşe din România există unităţi de învăţământ private care funcţionează şi sunt în specificul comunităţilor de acolo. Nu cred că trebuie neapărat să exportăm un concept în integralitatea sa. Cel mai util pentru fiecare comunitate este să ia tot ceea ce este bun din altă parte şi să implementeze local, adaptând”, conchide Adrian Ierulescu.

Antreprenorul a fost prezent în cadrul emisiunii Sibiu, oraş de business şi centru cultural, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania.