ZF TechDay

ZF Tech Day. Bogdan Hebean, CEO RealWorld Systems: Vrem să ieşim din dependenţa de domeniul telecom şi să creştem cifra de afaceri din alte zone, cum ar fi domeniul bancar şi domeniul public. Aproximativ 70% din cifra noastră de afaceri provine de la clienţii telecom

21.10.2024, 00:05 Autor: Ioana Nita

♦ Compania a integrat deja tehnologia inteligenţei artificiale în soluţiile de automatizare dezvoltate pentru clienţii săi ♦ RealWorld Systems are o colaborare de peste 20 de ani cu Orange România, fiind un partener strategic pentru operatorul telecom.

Grupul RealWorld Systems, furnizor şi dezvoltator de soluţii de automatizare şi integrare de software în zona GIS (Geographic Information Systems - sistem informaţional geografic), şi-a propus să îşi diversifice portofoliul de clienţi în afara domeniului telecom şi al utilităţilor - electricitate, apă,  în special în industria bancară, dar şi pe zona de administraţie publică, în condiţiile în care industria de telecomunicaţii se află într-o perioadă mai dificilă, de scădere a veniturilor şi a profitabilităţii. În prezent, aproximativ 70% din cifra de afaceri a grupului RealWorld Systems este generată de clienţii din industria de telecomunicaţii, iar restul de clienţii din zona de utilităţi precum electricitate şi apă. În domeniul bancar, grupul vrea să intre partea de soluţii de automatizare.

„În strategia grupului, dorim să ieşim puţin din dependenţa de domeniul telecom şi dorim să creştem cifra de afaceri în pieţe din altă zonă, cum ar fi domeniul bancar, dar şi domeniul public, unde credem că automatizarea şi interpretarea automată a documentelor ar aduce o valoare foarte mare în societate. Contextul economic nu mai este cel mai favorabil în zona telecom, unde avem cei mai mulţi clienţi, ci a cam început iarna - observăm o contracţie a afacerilor şi observăm o contracţie atât a veniturilor, cât şi a profitabilităţii clienţilor noştri.“

„Şi cumva acest lucru ne-a pus puţină frâna în ritmul nostru de creştere. Dar suntem acolo să încercăm să le creştem eficienţa operaţională“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Bogdan Hebean, CEO al grupului RealWorld Systems. Grupul are şapte filiale în total în Olanda (2 filiale - una de produse, una de servicii), Germania cu o subfilială în Elveţia, Marea Britanie, Africa de Sud, Australia cu o subfilială în Indonezia, Statele Unite şi în România.

RealWorld Systems se concentrează pe dezvoltarea şi implementarea de soluţii GIS (Geographic Information Systems) pentru diverse industrii, cu accent pe sectorul utilităţilor. „În platforma SmallWorld se realizează acel digital twin despre care probabil aţi mai auzit. În platforma GIS se mapează toate asset-urile lineare ale utilităţii, dacă vorbim despre telecom, vorbim despre cabluri de fibră optică, stâlpi, canalizaţie, echipamente exterioare, echipamente interioare, dar şi circuitele logice (conexiuni, configuraţii, protocoale, servicii – n.red.). Deci vorbim atât de <<physical inventory>>, cât şi de <<logical inventory>>“, a explicat el.

Pe lângă soluţiile GIS, RealWorld Systems se concentrează tot mai mult pe automatizarea proceselor şi integrarea inteligenţei artificiale în soluţiile oferite clienţilor.

„Ne-am extins portofoliul în zona de automatizare de procese. În domeniul telecom există un curent care se cheamă <<autonomous network>>. Cumva curentul este împins de managementul tuturor companililor, datorită faptului că domeniul telecom a devenit un domeniu foarte competitiv, marginile a început să scadă destul de mult. Este un domeniu extrem de complex, apar zi de zi tehnologii noi, dar tehnologiile vechi nu reuşesc să fie decomisionate, prin urmare cu acelaşi număr de angajaţi, operatorii trebuie să menţină mult mai multe sisteme. Fără automatizare, menţinerea lor nu este sustenabilă. Prin urmare, tendinţa de <<autonomous network>> şi programele de <<autonomous network>> sunt împinţe de menajmentul companiilor şi suntem parte ale acestor soluţii. Soluţile noastre unesc zona de inginerie cu zona operaţională şi mergem spre ceea ce toată lumea doreşte: <<un self-healing şi self-provision network>>”, a detaliat Hebean, adăugând că nevoia de soluţii de soluţii de automatizare se regăseşte foarte mult şi în industria bancară.

„Unde mai vedem o nevoie şi mai vedem o cerinţă din piaţă este în zona bancară şi chiar acum lucrăm cu un client să intrăm şi pe această piaţă - automatizarea proceselor din domeniul bancar. Domeniul bancar este un domeniu foarte reglementat şi acesta este motivul pentru care automatizarea este necesară şi în acest domeniu.”

Totodată, compania integrează şi tehnologia de inteligenţă artificială în soluţiile sale. „Nu o să mai vorbim de automatizare simplă. Încercăm să aducem în business-urile clienţilor noştri inteligenţă artificială. Încercăm ca această inteligenţă artificială să fie integrată în procesele de business, procese care urmează să fie automatizate", a subliniat el.

Realworld Systems are două categorii de clienţi – cei care folosesc produsele dezvoltate de echipa tehnică a grupului şi cei care folosesc serviciile de consultanţă. „Deci avem două verticale de produse şi de servicii. Produsele noastre sunt dedicate zonei GIS small world şi acolo avem peste 200 de clienţi la nivel global. În zona de servicii estimăm că avem aproximativ 30-40 de clienţi activi, adică clienţi pentru care generăm venituri anuale."

Printre clienţii RealWorld Systems se numără operatori telecom precum Deutsche Telekom din Germania, VodafoneZiggo din Olanda, MTN din Africa de Sud, Vodacom din  Africa de Sud, Telstra din Australia şi Cox din Statele Unite ale Americii.

Colaborarea cu Orange România

Anul acesta cel mai mare client al grupului RealWorld System este din România - Orange România, pentru care, pe lângă platforma GIS, compania se ocupă şi de alte proiecte. „Vorbim despre automatizarea reţelei, transformarea digitală şi unificarea sistemelor OSS (operations support system).Există un proiect de consolidare a sistemelor OSS după ce Orange a fuzionat cu fostul Telekom România, dar automatizăm şi un proces de interacţiune al clienţilor cu reţeaua. Este un proiect on-going. Practic suntem în foarte multe arii ale partenerului nostru, ale clientului nostru şi suntem un partener strategic pentru ei", a precizat CEO-ul grupului RealWorld Systems.

Colaborarea dintre RealWorld Systems şi Orange România a început acum circa 20 de ani. „Ne ocupăm de platforma GIS de mai bine de 20 de ani, însă putem spune că în ultimii 4-5 ani am devenit acel partener strategic pentru că ne ocupăm de mult mai multe domenii ale reţelei. Vorbim despre automatizarea reţelei, transformarea digitală şi unificarea sistemelor OSS (operations support system).”

În ceea ce priveşte resursele umane, filiala din România a RealWorld Systems a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani. "Suntem aproape 50 de persoane şi suntem aproximativ 40% din totalul colegilor din grup. La nivelul grupului, bineînţeles, este cea mai mare filială. Am reuşit să creştem destul de accelerat în ultimii cinci ani. Acum cinci ani când am venit cred că eram sub 20 de persoane", a menţionat Hebean. Din cei 50 de angajaţi, compania are o echipă de dezvoltare de 6 persoane care se ocupă de unul dintre cele mai importante produse ale grupului, un sistem „middleware” care conectează în timp real şi accesează date din diverse sisteme de tip monolit, sisteme proprietare precum SAP sau Oracle. „Noi practic interconectăm aceste sisteme fără să mutăm datele dintr-o parte în alta, doar accesând datele, iar datele rămân tot timpul în sistemul sursă.”

Planuri de extindere în America Latină şi India 

Strategia de creştere a grupului RealWorld Systems include extinderea geografică şi diversificarea portofoliului de clienţi. Planurile de expansiune vizează intrarea pe piaţa din America de Sud şi deschiderea unei filiale în India pentru a oferi servicii competitive în zona Orientului Mijlociu.

„Mai avem un plan să intrăm în partea de sud-vest a Europei, undeva în Iberia, dar şi în America de Sud şi le-aş pune la comun pentru că zona iberică cu America de Sud sunt foarte similare, se vorbeşte aceeaşi limbăă, prin urmare probabil o să fie un pachet. Şi ne mai gândim să deschidem şi o filială în India. Suntem din ce în ce mai provocaţi să scădem costul servicilor noastre. Sunt destul de multe companii din India care vin pe piaţă cu nişte oferte mult mai bune şi ne gândim şi noi să vedem dacă putem deschide şi dacă putem servi piaţa cu nişte costuri de consultanţă din India. Ne gândim în primul rând pentru zona Orientului Mijlociu", a detaliat CEO-ul grupului.

Pentru anul acesta, grupul RealWorld Systems se aşteaptă la o contracţie a afacerilor de circa 10%, mai puţin însă comparativ cu estimarea iniţială de minus 20%.

„Primele nouă luni au fost conform aşteptărilor, nu atât de bune ca cele de anul trecut, însă ne aşteptam la un mic recul. În principiu, proiectul nostru, campionul de anul trecut, Deutsche Telekom din Germania, s-a contractat destul de mult, aşa că ne aşteptăm să avem o contractie şi în zona veniturilor. Dar suntem pozitivi, ne aşteptăm ca în ultimul trimestru să avem o creştere destul de mare, avem multe oportunităţi noi şi cred că o să aterizăm mai bine decât speram. De exemplu, acum suntem în discuţii cu un client din Danemarca, tot în zona de automatizare, un client din zona de supply chain, pentru a iniţia un proiect care va dura între 3-5 ani. Cumva proiectele de care ne ocupăm sunt proiecte de lungă durată şi ne asigură o continuitate destul de importantă în venituri”, a conchis Hebean.

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday