♦ Acest gen de tensiuni în negocierile dintre furnizori şi clienţi este la ordinea zilei, spune Eugen Schwab, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est al companiei de analiză PAC. Companiile de IT se folosesc într-adevăr de AI, dar costurile nu scad dramatic şi doar cu AI nu pot fi livrate „miracole“.
Comunicarea masivă a beneficiilor pe care le aduce inteligenţa artificială (AI) inclusiv pentru industria de IT - cum ar fi scurtarea timpului de realizare a unor proiecte, asistenţa oferită programatorilor în scrierea de cod sau testarea lui - în paralel cu mult mai puţinele discuţii despre numeroasele probleme generate de aceste platforme, au devenit o sursă de tensiuni în negocierile dintre firmele de IT şi clienţi, în condiţiile în care cei din urmă pun presiune pentru preţuri mai mici, considerând că acum firmele de tehnologie folosesc mai puţini oameni şi atunci şi costurile lor sunt de fapt mai mici.
„Un aspect cu un impact negativ, e acela al iluziei create de comunicarea masivă şi de cele mai multe ori foarte superficială, că inteligenţa artificială ar fi un panaceu universal şi că firmele IT vor putea să scadă costul proiectelor prin simpla utilizare a AI-ului şi astfel se generează nişte frustrări şi chiar nişte întârzieri în demararea unor contracte şi în procesele de negociere. Clienţii au senzaţia şi încercă să pună presiune pe furnizori spunând că «nu, sigur puteţi să-mi oferiţi (un preţ) cu 20 % mai mic sau cu 15 % mai mic, că ştiu eu, am auzit eu, am citit eu că dacă folosiţi AI-ul o să aveţi nevoie de cu 25% mai puţin oameni, mai puţine zile/om şi vreau şi eu să beneficiez, vreau şi eu să câştig o parte din beneficiul adus de AI»“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Eugen Schwab, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est al companiei de analiză Pierre Audoin Consultants (PAC).
„Este un fenomen şi mulţi dintre cei cu care discutăm ne spun lucrurile acestea, e ceva concret, la ordinea zilei“.
Cum companiile de IT se folosesc într-adevăr de AI dar fără a obţine reduceri uriaşe de costuri, apar des fricţiuni în negocieri iar unele proiecte se blochează. „Şi atunci, pentru că lucrurile nu se întâmplă aşa şi pentru că, încă o altă, e un deficit profund de educaţie şi de înţelegere în zona asta, sunt nişte blocaje pentru că firmele de IT, oricât încearcă să folosească inteligenţa artificială, nu ajung să schimbe dramatic costurile unor proiecte, şi nici nu pot să promită şi să ofere miracole în acele proiecte de implementare de inteligenţă artificială în anumite procese.“
Aceste discuţii apar şi pe fondul unor discuţii fără substanţă despre inteligenţa artificială (AI), consideră Eugen Schwab. „Trebuie să recunoaştem şi este un fapt incontestabil - rămâne încă foarte multă reticenţă, dublată de o lipsă de educaţie, de experienţă, de cunoştinţe, deci vorbim foarte mult despre AI, dar sunt încă foarte puţini oameni care cu adevărat să înţeleagă AI-ul dincolo de editarea automată a unor fotografii sau crearea unor grafice în mod automat sau a unor texte.“
Pe de altă parte, situaţia nu trebuie dramatizată - sunt companii care testează AI în mod metodic, şi care obţin astfel reduceri de costuri – nu dramatice dar care le ajută să compenseze impactul negativ al altor factori - precum inflaţia sau recenta eliminare parţială a scutirilor de taxe pentru programatori.
„Un aspect pozitiv ar fi cel legat de creşterea eficienţei companiilor de software şi de servicii informatice. Deci ele sunt primele care, prin înţelegerea şi implementarea inteligenţiei artificiale în ceea ce fac pentru clienţi, pot obţine o creştere a veniturilor pe angajat, la o creştere a productivităţii care este deja la un nivel foarte ridicat pentru industria de servicii din România. Deci acolo sunt nişte beneficii clare şi sunt mai ales la companiile mari şi foarte mari. Sunt programe de implementare a inteligenţei artificiale în activitatea de zi cu zi, în proiectele curente şi viitoare, astfel încât să aducă un plus de productivitate şi astfel să compenseze în mare măsură creşterile de costuri la care trebuie să facă faţă prin inflaţie şi prin creşteri salariale sau de taxe“, a afirmat Eugen Schwab.
Un alt aspect pozitiv al discuţiilor constante din spaţiul public despre AI este legat de „creşterea apetitului companiilor de toate dimensiunile, de a încerca, a testa şi chiar de a avansa mai rapid în procesele acestea de transformare digitală, pentru a putea profita de beneficiile AI, care evident nu se pot aplica în lipsa digitalizării proceselor. Deci aici vedem mult mai mare dinamica în companiile mari şi foarte mari, precum şi în companiile mici şi foarte mici pe care noi ne numim native digital“.
Piaţa locală de software şi servicii informatice va creşte în acest an mai încet decât estimările anterioare, pe fondul ezitărilor şi blocajelor în lansarea de proiecte, însă perspectivele rămân bune în condiţiile în care interesul pentru acest tip de achiziţii rămâne ridicat. Creşterea pieţei ar putea fi între 8 şi 10%, faţă de 12% cât era estimarea anterioară, a spus reprezentantul PAC.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE