ZF TechDay

ZF TECH DAY. Emil Munteanu, Power Net Consulting: Anul acesta am consolidat businessul, după un rezultat record în 2023. Pentru 2025 avem deja contracte semnate de câteva milioane de euro. Compania a ajuns anul trecut la afaceri de 14,6 milioane euro, în creştere cu aproape 300%, pe fondul creşterii cererii de soluţii de securitate IT şi infrastructură IT

18.11.2024, 08:00 Autor: Ioana Nita

Cei mai mari clienţi ai Power Net Consulting provin din sectorul public, energie, telecom şi bancar, iar pentru perioada următoare compania ţinteşte consolidarea poziţiei în aceste industrii.

Compania locală Power Net Consulting, specializată în fur­nizarea şi integrarea de soluţii de securitate IT, digitalizare şi infrastructură IT, se aşteaptă să menţină nivelul de business din 2023 şi în acest an, într-un context marcat de multiple alegeri şi incertitudini care influenţează atât proiectele din sectorul public, cât şi investiţiile private. În 2023, compania a avut o creştere a cifrei de afaceri de aproape 300%, raportând astfel din nou, după 13 ani, afaceri de peste 72,5 mil. lei (14,6 mil. euro), în timp ce profitul net s-a situat la 4,7 mil. lei (aproape un milion de euro). Pentru 2025, Power Net Consulting are deja contracte semnate de câteva milioane de euro.

„2024 a fost un an mai atipic cu foarte multe alegeri şi cu multe urcuşuri şi coborâşuri şi acestea influenţează nu numai proiectele din sectorul public, ci inclusiv investiţiile sectorului privat. Ultimul trimestru al anului este însă întotdeauna cel mai intens în zona aceasta de IT. Noi ne-am bucura în primul rând să consolidăm ceea ce am făcut anul trecut şi să închidem din proiecte, iar acum avem deja contracte semnate pentru anul următor. Ceea ce este foarte important pentru noi, ca să avem continuitate“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Emil Munteanu, CEO şi acţionar în cadrul Power Net Consulting.

Anul trecut, compania a înregistrat una dintre cele mai bune performanţe din istoria sa, creşterea fiind susţinută de intensificarea cererii pentru soluţii de securitate IT şi infrastructură IT, în special în contextul geopolitic din regiune, precum şi al finanţărilor prin PNRR.

„Evident că există o creştere în ultimii doi ani în zona aceasta de cybersecurity şi nu nu­mai, putem discuta asta inclusiv pe partea de digitalizare în mod special. Această ten­dinţă vine clar şi datorită infuziei de bani ve­nite odată cu proiectele din fonduri europene prin programul PNRR, dar şi da­to­rită necesităţilor, să spun aşa, cu aceste răz­boaie la uşă sau pe lângă uşile noastre. Şi atunci, de la <<nice to have>> au devenit << must have>> aceste soluţii de securitate ciber­netică pentru orice infrastructură, mai ales pentru cele critice de fapt din România. Astfel că sunt investiţii majore în acest mo­ment la nivelul guvernului sau instituţiilor mili­tare ale guvernului, cât şi în aceste com­pa­nii şi instituţii critice, precum companiile din energie, din telco, banking. În plus, este şi directiva NIS 2 care a mai intrat în vigoare, iar astfel că sunt deja foarte multe con­strân­geri şi este nevoie urgentă de investiţii pe zona de cybersecurity“, a explicat Munteanu.

Compania derulează proiecte majore atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Printre cele mai importante implementări se numără cele pentru instituţii militare şi unităţi care achiziţionează pentru Ministerul Apărării, dar şi proiecte în sectorul energetic, telecom şi banking.

„Proiectele de cybersecurity sunt în zona de instituţii militare, precum STS şi unităţi militare care achiziţionează pentru Ministerul Apărării. Însă avem multe proiecte şi în sectorul privat, în zona aceasta de companii din energie care investesc foarte mult în această perioadă, companiile din telco şi banking“, a detaliat el.

În zona de digitalizare, Power Net Consulting a implementat proiecte pentru instituţii precum Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Sunt proiecte care ne-au provocat în primă fază. Sunt şi sumele foarte mari, dar şi provocările sunt mari în sensul că pe perioada implementării apar mai multe situaţii imprevăzute, dar le-am implementat cu succes“, a precizat Munteanu.

Pe zona de cybersecurity, Power Net Consulting are în portofoliu soluţii de la aproximativ 10 furnizori, dintre care cu 2-3 lucrează în mod frecvent.

Compania se concentrează pe soluţii de nişă şi colaborează inclusiv cu start-up-uri româneşti care dezvoltă produse pe această nişă. „Avem deja colaborare cu două companii din România care dezvoltă produsele în România. Chiar dacă cumva au început să aibă şi alţi investitori, dar sunt plecaţi tutălalte din România. Ceea ce, repet, ne place să lucrăm cu ei pentru că vrem să promovăm lucrurile româneşti“, a menţionat CEO-ul  Power Net Consulting.

În ceea ce priveşte digitalizarea administraţiei publice, Power Net Consulting are experienţă vastă în acest domeniu, unul dintre proiectele de referinţă fiind sistemul de eliberare online a cazierului judiciar, implementat în urmă cu 10 ani. „Cazierul Judiciar a fost un proiect implementat de noi acum 10 ani. Acum este o normalitate să îl iei online. Şi asta îmi doresc şi eu, să stăm doar în faţa laptopului, să nu mai avem neapărat interacţiune sau să ne deplasăm la instituţiile publice, pentru că acesta este viitorul până la urmă“, a spus Munteanu.

O provocare importantă o reprezintă însă implementarea proiectelor cu finanţare europeană în termene foarte strânse. „Ce nu ne dorim noi, implementatorii, este să nu ajungem cu 3 luni, 6 luni înainte că trebuie să terminăm, trebuie să terminăm repede. Adică să terminăm un proiect care de fapt va trebui să dureze 12 luni şi să îţi impună să-l faci în 6 luni că altfel se pierd banii“, a subliniat CEO-ul Power Net.

În ceea ce priveşte resursele umane, compania are în prezent 22 de angajaţi, unii dintre ei având o vechime de 10-14 ani în organizaţie. Pe fondul unei uşoare relaxări a pieţei muncii, Power Net a reuşit recent să atragă specialişti noi la salarii „un pic mai ajustate“.

Pentru perioada următoare, pe lângă consolidarea businessului actual, compania mizează pe continuarea proiectelor de digitalizare prin PNRR. „Digitalizarea va continua foarte mult prin aceste programe PNRR şi cred că încă 2-3 ani de acum încolo va mai fi mult de muncă în zona aceasta, ceea ce nu e rău pentru noi, pentru că vom ajunge cumva la un moment dat să lucrăm doar online cu instituţiile statului“, a concluzionat Emil Munteanu.

 

 

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday