ZF TechDay

ZF Tech Day. Eugen Schwab, vicepreşedinte CEE al Pierre Audoin Consultants: Există o ezitare, un declin al cererii, dar nu şi al interesului pentru soft şi servicii de IT. Păstrăm scenariul ca în 2025 piaţa locală să treacă în premieră de pragul de 2 mld. Euro

13.09.2024, 00:07 Autor: Adrian Seceleanu

♦ „România are o şansă ca piaţa locală să intre într-o ligă de pieţe care să fie tratate mai serios, pentru că evident volumele sunt volume, banii nu mint, deci dacă piaţa creşte, vom vedea şi interes pentru achiziţii care să aibă ca ţintă piaţa locală, nu doar obţinerea de resurse pentru pieţe externe“.

Piaţa locală de software şi servicii informatice va creşte în acest an mai încet decât estimările anterioare, pe fondul ezitărilor şi blocajelor în lansarea de proiecte, însă perspectivele rămân bune în condiţiile în care interesul pentru acest tip de achiziţii rămâne ridicat.

„În special primele patru-cinci luni din 2024 au adus un duş rece, o ezitare, un declin al cere­rii, nu un declin al interesului şi acesta este un aspect foarte important pentru că dacă inte­resul pentru software şi servicii in­for­matice ar fi scăzut, impactul ar fi fost mai dra­matic şi cu o prelungire a lui pe un termen mai lung. Dar noi am văzut o ezitare şi o ches­tiune contextuală. Discuţiile şi nevoile sunt din ce în ce mai importante în tot ce în­sea­mnă digitalizare, digitalizare de procese care sunt în final scopul proiectelor IT. Însă, pentru anul acesta până acum am văzut un de­clin, cum spuneam, o atenuare“, a declarat în ca­drul emisiunii ZF Tech Day Eugen Schwab, vicepreşedinte pentru Europa Cen­trală şi de Est al companiei de analiză PAC.

Creşterea pieţei ar putea fi între 8 şi 10%, faţă de 12% cât era estimarea anterioară, a spus reprezentantul PAC. „Am aşteptat în ultimul scenariu pe care l-am publicat, pentru 2024, pentru România, o creştere importantă, o creştere şi logică, şi aşteptată de foarte mulţi actori de pe piaţă, care mergea până undeva la 12-13%. Astăzi, ceea ce analizăm în perioada aceasta va duce la o ajustare a acestei aşteptări de creştere până la 8% poate 9%, 10% a creşterii pe zona de software şi servicii informatice - cheltuieli din România, strict piaţa domestică. Deci, software şi servicii informatice, zona pe care noi o considerăm şi am considerat-o întotdeauna cu valoarea adăugată cea mai importantă, cu impactul cel mai mare în viaţa reală, dar evident, ea se bazează pe o infrastructură absolut necesară“.

Vicepreşedintele PAC a subliniat şi că datele arată mai rău pentru prima parte a acestui an în condiţiile în care prima parte a anului trecut a fost una în care IT-ul încă beneficia de pe urma boom-ului din pandemie. „Mai este un fenomen foarte important şi rapoartele privind prima parte a acestui an au ca referinţă perioada corespunzătoare din 2023, care a fost cea de dinaintea începutului perioadei de încetinire, o perioadă în care companiile au beneficiat încă foarte consistent de  contractele semnate din 2022 şi chiar şi 2021. Deci au fost perioade foarte, foarte bune pentru piaţă.“

Chiar şi în acest context, compania de analiză estimează că scenariul în care cheltuielile locale, interne pentru soft şi servicii de IT vor trece pentru prima oară în istorie de 2 mld. euro rămân posibile pentru anul viitor. „Totuşi ne păstrăm pentru 2025 o viziune în care piaţa locală de software şi servicii informatice va depăşi pentru prima oară în istorie 2 miliarde de euro - cheltuieli locale, cu o depăşire a pragului şi psihologic şi financiar, de un miliard de euro atât pe zona de software şi platforme cloud, cât şi pe cea a serviciilor de IT. Este o viziune pentru 2025, pe care o păstrăm, pe care o considerăm realistă. Vedem lucruri care  redemarează, vedem că se deblochează anumite decizii. Bineînţeles, nu putem lua în considerare elemente posibil negative care să provină din factori externi, geopolitici sau de altă natură, global sau regional.

Da, consider că România are o şansă ca piaţă locală să intre într-o ligă de pieţe care să fie tratate mai serios, pentru că evident volumele sunt volume, banii nu mint, deci dacă piaţa creşte vom vedea şi interes pentru achiziţii care să aibă ca ţintă piaţa locală, nu doar obţinerea de resurse pentru pieţe externe şi investiţii ulterioare pentru a viza piaţa locală, deci a aduce până la urmă valoarea pe care o aşteptăm de la IT către entităţi din România, fie ele sector public sau privat“.

 

 

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday